Capcana periculoasa

Capitolul 17 - Crudul adevăr

Înghit în sec și mă încrunt involuntar. Privirea mea îi analizeaza fugitiv pe fiecare în parte. Brad, mama, Derek, mama. Ochii mi se lărgesc din cauza șocului așa că că îmi reîntorc privirea spre Brad în mai puțin de o secunda încercând să gasesc o urmă de neadevăr sau ironie în ochii săi, dar nu văd niciuna.

- Glumești! Spun.

Aș fi vrut să râd, dar râsul n-a vrut să-mi iasă. Urechile-mi vuiau și respirația mi se tăiase, mă simțeam ca și cum aș fi primit o lovitură puternică în piept.

Ochii mamei mă priveau trist. Lacrimile i se preling neîncetat pe obraji, lăsând în urma lor urme negre, semn că machiajul nu i-a mai rezistat. Voai să zică ceva, dar nu putea din cauză ca gura îi era acoperita cu o eșarfă. Părea neajutorată, părea disperată.

- Are de gând să-mi spună cineva ce dracu se întamplă? Îi întreb, simțindu-mi tonalitatea crescând de la un cuvânt la altul, ajungând într-un final să țip.

- Cred că am fost destul de clar mai devreme! Spune inexpresiv, uitându-se atent la mama, rânjind. O să te căsătorești cu Derek! continuă, privirea sa mutându-se acum pe mine.

Neputând să-mi mai controlez reacțiile, mă ridic în viteză în picioare si-mi trântesc mâinile pe masă încordându-ma ușor.

- Niciodată! Spun ușor, aproape mârâind. Mai bine mor! continui, iar maxilarul mi se încleștează instantaneu.

- Dacă de viața ta nu îți pasă așa mult.. Face o pauza uitându-se la mama, apoi iar la mine cu privirea inocentă ca a unui șarpe veninos. Poate-ți pasă  de viața mamei tale..

- Nu-mi poți face asta! Spun sigură pe mine pe un ton autoritar.

- Ba pot face ce vreau, Selena! Decizia îți aparține! Mă contrazice șarpele îngâmfat.

Nu, nu-mi poate face asta. Nu ma poate pune să aleg între viața și moartea mamei mele, dar dacă într-adevăr o va face viața mea e ruinată.

- Acordă-mi 10 minute.. Spun, deja pierdută în gânduri încercând să mai trag de timp.

Acesta aprobă din cap, își așează teatral sacoul, și se îndepartează de mine împreună cu Derek.

- Las-o pe ea aici.. Șoptesc, referindu-mă la mama. Fără să mai zica nimic, îi face semn bărbatului care o ținea pe mama în loc să îi dea drumul, acum lăsându-ne singure în întreaga încăpere.

- La dracu cu toate! Mă răstesc în timp ce-i dau jos materialul de la gura mamei, apoi îi dezleg mâinile.

- Dumnezeule, Selena! Îmi pare atât de rău! Spune șovăitor, apoi își freacă ușor încheieturile care deveniseră roșii din cauza funiei aspre.

Respir tare, deja nervoasă și pregătită să încep o ploaie de reproșuri.

- Tu realizezi ce tocmai se întâmplă acum din cauza greșelilor tale, care apropo, sunt o groază la număr?! Spun dur, luând-o total prin suprindere.

Știu că nu ar trebui să o acuz în momentul ăsta atât de dur, dar pur și simplu cuvintele vor să iasă afară. Durerea din piept continuă să fie prezentă nelăsându-mă să am câteva momente în care sa nu simt nimic. Asta vreau acum, să nu simt nimic, să fiu rece, să fiu dură, dar pur și simplu nu pot.

- Îmi pare rău, scumpo, dacă aș fi știut măcar o clipă ca Brad e așa... periculos.. n-aș fi făcut asta niciodată, nu ți-aș fi pus viața în pericol. Șoptește ea cu o voce agitată, apoi câteva lacrimi i se preling iarăși pe obraji.

Dacă ea nu l-ar fi înșelat pe tata, nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat.

- Greșești iarăși, mamă! Spun punând accent pe cuvantul mamă și încrucisându-mi brațele la piept în același timp cu rostirea cuvintelor. Tu ești în pericol, nu eu! Continui pe un ton glacial.