...
-Pot să știu și eu de ce te-ai ascuns atât de mult timp? Stăteam în fața ei și zâmbeam ca un fraier.
-Meh, nici eu nu stiu, poate că îmi plăcea să te chinui mereu, profitând de faptul că eram o necunoscută.
Faptul că îmi zâmbea așa de inocent nu mă ajuta și totuși mă amuza că încerca să-și ascundă emoțiile prin pocnitul degetelor, așa cum o făcea de obicei.
-Și de ce ai recunoscut cine ești? M-am așezat pe banca de lângă noi și am sustras o țigară din pachetul aproape gol. Știi, am reulat, îmi doresc de ceva timp să aflu cine e persoana care mă scote din minți dar nu m-am gândit vreodată că o să stau în fața sa și o să am această senzație ciudată.
-Nu am făcut-o. Nu ţi-am spus cine sunt. Face o pauză și scotocește prin buzunare ca mai apoi să-mi arunce bricheta. Puteai să-ți dai seara de la prima noastră conversație, dar din păcate, tu nu ai acordat atenție niciunei persoane în afară de ea.
