Cu vehemenţă mă apropii şi craniul între degete i-l prind, mă pierd în zarea întunecată a orbitelor ei profunde.
Tace, nici oasele nu-i mişcă din cauza emoţiei înfiripate de sufletul meu păgân.
E doar o altă seară, o noapte de pierdut. În braţele noastre moartea nutrindu-se din lut.
E grea, e apăsătoare, se fărâmă sub presiune.
Mă minte prea frumos...
