Pericolul mă defineşte

Capitolul 1.

-Jess,coboară cu bagajele alea o dată! strigă mama din capătul scărilor.

-Doamne...cobor imediat! Ce naibii ai de urlii așa? îi răspund evident nervoasă.

- Dacă te comporți așa și la familia Smith îi pun să nu te mai lase cu motorul! deja mă enervează, nu înțeleg ce i-am făcut ca să se comporte așa.

-Ce?! Nu mă mai lași cu Diamond? urlu cât pot de tare, încercând să deschid ușa.

-Dacă te comporți așa,nu!

Am ieșit din camera mea mare cu trei trolere gigantice și două genți de voaiaj, în care am băgat ce nu a încăput în valizele mari.

Eram foarte supărată, îmi părăsesc prietenii pentru că mama nu are de loc încredere în mine și mă pune să stau în casș cu niște oameni pe care nu îi cunosc și cu un tip care poate fi și un tocilar izolat... Viața asta crudă!

-Jess, vino cu valizele la mașină! se auzi vocea tatei.

Nu am mai zis nimic, doar am ieșit din casă și am realizat că era sfârșit de august și eu eram îmbrăcată într-un maiou transparent și o pereche de blugi scurti, iar în picioare aveam o pereche de sandale cu ținte, ce se asortau perfect cu geanta de aceeași culoare.

-Te aștept în mașină ,zic eu pe un ton foarte plictisit și lipsit de vlagă. 

-Bine, scumpo! spune tata zâmbitor.

-Nu îmi mai zice "scumpo", știi că urăsc asta! îl trimit o privire ucigătoare.

Nu aveam niciun chef să mai aud discuțiile plictisitoare între părinții mei, care sincer mă enervează la culme, așa că am scos din mica gentuță ce o purtam pe umăr căștile de telefon, care le primisem când am cumpărat Iphone-ul 5S.

Mi-am scos și telefonul ți l-am aprins. Display-ul s-a luminat, iar eu am inceput să îmi mișc degetul arătător pe ecranul destul de mare și am pus o melodie la nimereală. După câteva minute în care am deschis căldura în mașină a urcat și tata. A verificat ceva pe scaunul pasagerului și apoi a călcat accelerația, conducând repede spre aeroport.

                                                                                         ***

"Avionul Los Angeles-New York va decola în 5 minute, vă rugăm să vă așezați pe scaune și să vă puneți centurile".

Acea voce enervantă a pilotului se auzea foarte clar în difuzoarele plasate deasupra fiecărui scaun din avion.

Așteptam cu micuțele căști in urechi decolarea avionului, priveam pe geam și atâtea întrebări îmi veneau în minte.

Oare cum o să îi recunosc eu pe acei străini la care voi locui în giganticul aeroport din New York? O să mă înțeleg cu fiul lor? O să mă lase să mă plimb cu motorul?

Toate aceste întrebări îmi năvăleau mintea atunci când am simțit că ne ridicăm ușor de la sol și începem să plutim prin aer, printe nori. Priveam liniștită pe geam peisajul de deasupra norilor, când lângă mine se așează o fată care trimitea un mesaj. Nu am băgat-o în seamă până când și-a turnat sucul pe geanta mea.

-Ți-ai vărsat tot sucul pe geanta mea și se vede că a fost intenționat! mă răstesc la fata de lângă mine.

-Dar ți-am făcut un favor, era prea urâtă, ca tine! dă din gene, se ridică de pe scaun și pleacă.

-Cred că te-ai pus cu cine nu trebuia! Du-te naibii de cretină!

Nu am mai văzut-o tot drumul, dar e cert că atunci când o să cobor din avion o să mănânce o mamă de bătaie de nu cred că o să mai vadă lumina zilei.

                                                                                ***

"Avionul aterizeaza în 3 minute, așezați-vă pe scaune și puneți-vă centurile".

Eu am făcut în tocmai și apoi mi-am băgat căștile și telefonul în geantă și am scos un elastic de păr, apoi am închis micul fermoar al genții ce se uscase, dar rămăsese pătată.

"Am aterizat în siguranță, acum puteți să vă luați bagajele și să coborâți".

Fiind foarte ascultătoare de felul meu am coborât și mi-am luat bagajele din cală, unde era și Diamond și după ce un domn m-a ajutat să îmi scot motorul am auzit o voce de femeie care îmi striga numele. Mi-am întors privirea și am observat doi oameni de vârsta a doua care se apropiau cu pași rapizi de mine. în acest timp eu îmi prindeam părul albastru într-o coadă în varful capului.

-Hei, tu trebuie să fii Jess. zice doamna primitoare.

-Da, eu sunt, și voi cred că sunteți cei la care voi locui. schițez un zâmbet. 

-Se pare că ne-am cunoscut, deci hai să mergem acasă. Dar ăsta este motorul tau?!  întreabă bărbatul mirat. 

-Da, sper să mă lăsați să îl folosesc! 

-Poți să te plimbi cu motorul, dar să fii atentă și să știi că eu cred că te vei înțelege cu Ryan! zice acea femeia, apoi se face o liniște deplină. O rup eu spunînd:

-Deci cred că Ryan este băiatul dumneavoastră. Ambii dau afirmativ din cap și domnul Smith spune:

-Mai vorbim acasă, acum hai să mergem. 

-Bine. am dat eu simplu raspunsul.

Asta este capitolul 1. 

Știu că nu sunt o scriitoare bună, dar măcar încerc. 

Dacă vă place ceva din ce ați citit puteți lăsa un vot sau un comentariu. 

Vă pup ♡