Pericolul mă defineşte

Capitolul 2.

-Eu vreau să merg pe motor acasă. zic eu hotărâtă, nrevrând să mă cert cu ei.

-Nu vrem să pățești ceva chiar din prima zi! spune domnul, încercând să mă facă să merg cu ei cu mașina.

-Nu, eu merg cu motocicleta! îmi menţin punctul de vedere.

-Oh, Jason, chiar o să înţeleagă bine cu Ryan! doamna Smith i se adresează soţului ei. Am aflat că pe domnul Smith îl cheamă Jason, cât de mult îmi place numele.

-Să ştii că ai dreptate. îi răspunde Jason soţiei sale.

-Bine,deci mergem? le opresc discuţia. Mă simţeam exclusă din dicuţie. Au aprobat dând uşor din cap, aşa că ne-am îndreptat spre parcare fără să mai spună nicunul nimic. Ei s-au dus spre o maşină gri, iar eu spre motocicleta mea.

M-am facut comodă pe Diamond şi am învârtit cheia în bord ca să pornească. A scos sunetele specifice, deci înseamnă că putem pleca. Toate bagajele erau în mașina familie Smith. Domnul Jason a pornit mațina si am plecat din parcarea gigantică a aeroportului.

***

Am oprit motrul și dintr-o mișcare perspicace m-am dat imediat jos de pe el.

Eram in garajul unei case mari,care semana mult cu a mea.

Viitorii mei părinți pe o perioadă nedeterminată au coborât din mașină și au scos din portbagaj toate gențile si trolerele mele.

-Doamnă Smith, îmi spuneți unde mi-e camera? eram entuziasmată să am un nou dormitor, sper să fie și pe gustul meu.

-Scumpo, zine Samy si Jason. zâmbește doamna Smith,fiind se pare foarte fericită.

-Bine...dar vă rog, îmi spuneți unde e camera mea? Vreau să îmi fac un duș scurt, să mă schimb pentru că e răcoare și să plec într-un parc să mă dau cu skateboard-ul. 

-Camera ta e cea din partea dreaptă de la etaj,a lui Ryan este cea din mijloc și cea in stânga a noastră.

Se pare că în timp ce vorbeam cu doamna, ăăă... cu Samy, Jason mi-a urcat bagajele în dormitor.

Am urcat și eu ca să îmi văd dormitorul, am intrat timid în încăpere, dar apoi am trântit ușa și m-am dus la baia care era despărțită de cameră printr-o ușă simplă.

Mi-am aruncat prima dată pantalonii și apoi maioul, după căzând de pe mine și sutienul cu dantelă împreună cu chiloțeii mei din același set.

***

Dusul se pare ca m-a relaxat,acum sa ma schimb.

Am deschis dulapul și mi-am ales din el o pereche de blugi albi cu niște tăieturi micuțe, un maiou negru și peste un tricou scurt pe care scria mare "Fuck you" și o geacă de piele cu ținte, iar picioarele mele fiind acoperite de o pereche de ghete tot cu ținte. Părul lung și albăstrui l-am prins într-o coadă simplă de cal și eram gata.

Am ieșit pe ușa casei fără să îi mai anunț pe "părinții mei", am mers în garaj și mi-am luat skate-ul, apoi m-am urcat cu acesta pe motor și am plecat la plimbare, după nici 20 de minute de căutări am ajuns într-un parc frumos luminat.

***

-Tu nu te uiți pe unde mergi? zic eu indignată, ia băiatul înalt din fața mea doar râde. 

-Tu m-ai lovit! spune printre chicote.

-Tu m-ai lovit, cretinule! urlu la el.

-Ai cam mult tupeu! era evident nervos.

-Nu vreau să mă cert cu tine, deci pa!

Am făcut câțiva pași, apoi m-am oprit, nu știam să mă întorc acasă.

-Cauți ceva? întreabă el sarcastic. 

-Pe mă-ta! zic eu la fel de sarcastică. 

-Nu mai fi sarcastică și zi ce cauți, dacă vrei să afli. voiam să mă iau de el și să îi zic că nu îmi trebuie ajutorul lui, dar nu prea puteam, chiar aveam nevoie de ajutor.

-Bine, îmi caut casa. am spus eu destul de rușinată. 

-Deci cum se numește familia ta? începea să chicotească și mă scotea din sărite. 

- Smith. zic eu scurt si la subiect, încruntându-mă la recția sa. 

-Oh nu, nu se poate! își lipește palma pe frunte. 

-Ce? ridic dintr-o sprâceană. 

-Eu sunt "fratele" tău. gura mea forma acum un O.

-Tu ești băiatul familiei Smith? urlu tare. 

-Mda...

Băiatul e foarte frumos. Dar din priviri se vede că nu mă suportă. Acei ochi verzi, acele tatuaje cu semnificație necunoscută mie, părul creț și aranjat, zâmbetul și dinții strălucitori, gropițele ce îl făceau să arate ca un copil de 5 anișori, cum se îmbrăca, simplu dar perfect și înălțimea impunătoare.

-Hei! zice el. 

-Aaa...scuze. și m-am înroșit în obraji ca un rac.

E prima oară când mi se întâmplă asta, ciudat...

-Eu plec! am zis eu luând-o spre ieșirea întunecata a parcului. 

-Dar știi unde să te duci? zise el și începu să râdă mai tare ca înainte. 

-Bine spus... șoptesc.

Stiu ca acest capitol este extrem de scurt,dar e scris de pe telefon.

♥♥