E un fel de prolog . E prima dată când scriu o poveste deci dacă găsiți greșeli , spuneți .
Mă plimbam disperat pe holul spitalui așteptând ca asistenta să aducă acea făptură pe care eu nu mi-o doream . Dacă aflam mai din timp că soția mea era însărcinată o puneam să renunțe la sarcină , dar nu . Eu a trebuit să aflu cu 4 luni înainte când nu se mai putea face nimic . Eu credeam că se îngrașă nu că poartă un copil în pântec . O văd pe asistentă venind cu un copilul pe care nu mi-l doream . Când se apropie mai mult de mine încep să vorbesc
- Nu o să îți spun de 2 ori . Vreau ca soția mea să creadă că a născut un copil mort . Ai înțeles ? îi spun eu uitându-mă în ochi ei
- Dar cu acest micuț îngeraș ce fac ? spune ea uitânduse cu ochi blânzi la copilul ce îl avea în brațe .
- Lasă-l în camera aia unde stau copii . Poate îl vrea cineva , îi spun fără să o privesc .
Plec de lângă ea ducându-mă la baie pentru a face cumva să am lacrimi în ochi . Trebuia să pară credibil așa că mi-am pus câte 2 picături de apă în fiecare ochi dintr-un tubuleț special ca cele de la chimie . După ce m-am asigurat că am „lacrimi" în ochi am plecat spre salonul în care era internată . Am intrat încet . Stătea zâmbitoare pe patul alb așteptând să vadă acea făptură pe care eu nu mi-o doream .
