PROLOG
GreenStreet, o strada lovita din plin de particulele de nisip scurse din clepsidra ce numara sute de ani de la constructia sa. Piatra cubica din care este facuta a capatat stralucirea unei oglinzi datorita maiestriei cu care a fost slefuita, sub privirile arzatoare ale soarelui, de catre cel mai mare artist: Timpul. Cu toate acestea, insa, a ramas neclintita, fiind si in prezent coloana vertebrala a centrului vechi al orasului. Pe toata lungimea ei, nu mai mare de un kilometru, aceasta seamana cu un fluviu furios ce arunca in stanga si dreapta cu afluienti de piatra, nu foarte mari, doar cat sa permita trecerea a doua masini, una langa cealalta.
O plimbare aici iti da sentimentul unei vizite la un muzeu ce gazduieste toate stilurile arhitecturale, creandu-ti senzatia unei calatorii printre civilizatii vechi, pe al caror spate incercat de ani s-au infiintat mii de legende. Daca pleci din capatul de est, de unde codrii batrani privesc spre regatul betonului si al otelului, vei experimenta senzatia trairii unei povesti cu monstri. Inca de la primul pas, ziduri darapanate de caramida roasa se inalta, imbracate in ferestre cu margini modelate, de la a caror streasini te privesc fiorosi garguii catolici, meniti sa pazeasca omul de rand cu ghearele lor reci din piatra si ochii negrii ca cerul noptii.
Din pacate misiunea lor a fost uitata de mult, acum pazind doar porumbei singuratici sub aripile lor coscovite.
Intr-o clipa lasi in urma creaturile inaripate si te lovesti de lei fiorosi asezati in dreapta si stanga usilor mari de lemn pe care le pazesc cu coltii lor imensi de granit, insa pana si acesti gardieni au fost imbalziti de acest timpul crud, care le-a transformat maiestuasele coame, stropite cu sange de crestin in coloseum, in peruci ce abia mai stau prinse pe ceafa batuta de atatea vanturi si ploi. Romani imbracati in panza rece, murdara, te privesc de pe peretii albi. Tristi in timp ce stalpii, inalti cat trei oameni, ce tineau candva structuri impresionante se cocoseaza acum sub greutatea atator fulgi de zapada ce le-au pus puterea la incercare. Pana si lupoaica neagra, ce alapteaza cei doi regi parca s-a plictisit de privirile oamenilor ce trec parca de o vejnicie.
Lasand in urma batrana Roma, calci in cu totul alta lume, ceva mai vesela. Palariile grele din tigla rosie stau pe umarul puternic al lui Atlas in timp ce zei mareti te privesc din cusca lor de marmura. Undeva sus, de la un balcon, marele Poseidon atara cu maretul sau trident, al carui dinte drept a cazut sub miile de pasari ce s-au odihnit pe el, undeva in zare, spre ocean. Continuand drumul ajungem la Poarta de Vest, care lipseste de ceva vreme de la lucrul ei obişnuit. Acolo se termina centrul vechi, inima orasului si probabil esenta acestuia. Peste strada rade batjocoritor un dragon chinezesc, un sarpe incarcat de bijuterii ce doarme pe acoperisul unui restaurant.
Insa toate aceste opere de arta palesc in fata unei singure gramezi de pietre, Universitatea Stonefort, un vechi conac al unui lord uitat de lume care, in camerele ce odinnioara se indrumau pasii acestui copil numit Tara, in zilele de azi zeci de elevi invata noi taine, mestesugul limbilor graite pe meleaguri indepartate sau descopera minunatiile lumii animalelor sau al plantelor. Pe acest pamant s-au inaltat in ultimul timp cladiri noi, servind diferite functii conturand astfel un imens campus,in mijlocul careia isi intinde oasele batrane principala constructie, veche de sute de ani.
Nu numara decat doua etaje, brazdate de ferestre mari, cu rame de lemn sculptat, zidite in piatra pe care zeci de duzine de ierni abia au zgariat-o. O singura usa, mareata, suficient de mare ca un autobuz sa intre nestingherit inauntru, rade la gradina din fata, brazdata de mici alei, marginite deminunate de trandafiri sangerii de o parte si albi precum lacrimite unei zane pe cealalta, culorile institutiei. Totul este bine ferecat in spatele unui gard de peste 2 metri inaltime, facut din bari de metal negru, cu varful atintit spre cerul senin al inceputului de toamna. Toata privelista strarnea o briza contemporana in inima privitorilor.
