Capitolul 1:Doi frați asemănători,dar totuși diferiți.
~În urmă cu 16 ani~
Ura cu care își privea fratele nu putea fi descrisă în cuvinte.Era mai mic decât el,dar mereu cu un pas înaintea lui.Nu înțelegea de ce LuHan,era mereu în centrul atenției.Semănau,ce avea el mai diferit?Îl ura pentru că din vina lui,JoHan devenise doar o umbră,umbra lui LuHan.
Erau îmbrăcați la fel,purtau același costum negru,iar dacă se puneau amândoi în fața unui cadran,puteau spune ca se privesc în oglindă.Dar cel ce îi furase toată atenția era LuHan,fratele său geamăn.LuHan primea toate cadourile și tot el primea toate uralele de "La mulți ani!"
JoHan doar privea toată acea ,,adunătură de idioți" cum le spunea el,cum roiau în jurul lui LuHan,parcă uitând că atunci era și ziua lui.Stătea lipit de un perete,în cel mai mic și întunecat colț al camerei.Cu mâinile încrucișate la piept,JoHan își privea fratele cum era îmbrățișat de părinții lor. Nu mai suporta acea situație,iar imaginea ce se derulase în fața lui,a fost și ultima picătură ce a umplut paharul.
Ea,fata de care era îndrăgostit,își făcuse loc printre adulți ajungând la LuHan.Îi oferise o cutiuță de cadouri,apoi îl săturase pe obraz.Iar expresia de pe fața lui LuHan,atunci când fata l-a pupat,l-a făcut pe JoHan să răbufnească.A dat un pumn în perete,dar apoi a regretat,deoarece,lacrimile au început să-i inunde fața.
Se încruntă,fugind pe scări în sus,spre camera sa.Se aruncă în pat și începe să plângă.La ce vă așteptați de la un copilaș de 5 ani?Da,ați citit bine.JoHan și LuHan împlineau abia 5 ani,iar ei doi nu se sufereau de la naștere.Cel puțin JoHan nu-l suporta pe micul Lu.
-Jo?o voce micuță și tristă,îl îndeamnă pe JoHan,să-și ridice capul dintre perne și să-și tragă nasul.Îl privește încruntat pe fratele său,apoi îi întoarce spatele.
-Plecă din camera mea!se răstește băiețelul cu ochi întunecați.LuHan face împotrivă,vrând să se apropie de patul fratelui său.Dar din neatenție,dă peste un scaun,acesta răsturnându-se.Zgomotul produs de scaun la contactul cu podeaua,l-a făcut pe JoHan să se ridice și să-și privească fratele.-LuHan ți-am zis să pleci!țipă JoHan,ridicându-se de pe pat și mergand apăsat spre fratele său.Se oprește în fața lui,fiind perfect la aceiași înălțime.Nici un centimetru nu-l făcea pe Jo,mai mare decât,copilul din fața lui,ce-i era frate.
-Vreau...
LuHan nu își termină fraza,deoarece,JoHan începe să țipe la el.
-Ce mai vrei?Mi-ai luat părinții,ziua de naștere,prietenii!Ai luat-o pe SoHien!Ce mai vrei de la mine?tipă JoHan,cu lacrimi în ochi.LuHan,își privește cu tristețe fratele,apoi,isi duce mâinile în față,pe care le-a ținut la spate în tot acest timp.
-Uite!E de la SoHien!Mi l-a dat mie,deoarece nu te-a găsit pe tine.Eu mereu te-am văzut acolo,în acel colț!zice LuHan,și îi înmânează cutia de cadouri lui Jo.Băiatul privește cutia preț de câteva momente,apoi își ridică privirea spre Lu.
-Și de ce nu ai trimis-o la mine,dacă știai ca sunt acolo?Ai preferat să te pupe pe obraz,constiet ca eu te văd...Nu îl vreau!zbiară JoHan și aruncă (,) cadoul.LuHan își pleacă privirea,intorcânduse cu spatele și iese din camera fratelui său.
*************************************************
Scuze pentru greseli.Sper sa va placă.Eu vă pup.
