Legăminte

Prolog

Era pe un câmp. Un câmp cu trandafiri roșii ce se mențineau drepți, plini de culoare, parcă vrând să impresioneze trecătorii. Problema era însă, că Yoceline, era singură. S-a ridicat în picioare de pe iarba proaspătă, plină de roua unei dimineți umede și curioasă a scanat teritoriul ce i se întindea în fața ochilor. Un copac semeț și cu o scorbură bătrână, vizibilitatea trecerii anilor fiind clară, îi ținea de umbră datorită frunzelor bogate înşiruite în număr mare. Cerul de culoarea cobaltului îi preda o stare de liniște profundă, pace și echilibru- ceva ce ei îi era străin, îndepărtat. Își roti capul în speranța ca în cadrul feeric al naturii să descopere un indice omenesc.
Un băiat creț, uscățiv și bine clădit o privea cu un zâmbet prietenos. Îl văzu încețoșat cum cu grația unei feline pășea hotărât în direcția ei.

Se apropie, gândi fata meditativ.
Deodată figura calmă a misteriosului băiat se contorsionă într-un rânjet dezgustator iar brațele i se depărtară cu intenția vădită de a o prinde ca nişte cleşti, în timp ce alerga. Yoceline își ținu în frâu impulsul de a urla de spaimă și în schimb, își urni picioarele din loc. Pământul i se parea instabil si ciudat de noroios, iar când ochii căutară explicația, își zări picioarele blocate în nămol și mizerie.
Încercă innebunită să se elibereze din cătuşele terorii ce îi străbătea corpul. Chipul băiatului nu se mai vedea. Poate plecase, poate o lăsase în pace. Cert era că Yoceline nu îl mai vedea. Răsuflând ușurată, se aplecă să își elibereze picioarele blocate sub pământul ud.

     - Eşti a mea! auzi un strigăt de sub pământ și în clipa următoare băiatul o târa spre el. Ochii îi erau acum două puncte albe, fără iris sau pupilă și îi tremurau neîncetat. Buzele i se arcuiră într-o strâmbătură înainte ca dinții să îi simtă gustul cărnii ei.

Yoceline se trezi brusc din coșmarul pe care il avusese și respira sacadat. Părul desprins i se lipise de năduşeala trupului ei cald din cauza emoțiilor puternice de frică. Gâtul o ustura și-l simțea de parcă ar fi fost râcâit de ceva. Încercă să dea glas cuvintelor ce i se formaseră în minte, dar nu reuși. Vocea își pierduse intensitatea din cauza țipatului excesiv.

Țipase? se întreba nedumerită. Inspectă interiorul camerei și constată ca nimic nu se schimbase. Cu excepția unui lucru; o durere se ivise în zona piciorului stâng. Circumspectă, ridică pătura cu imprimeu floral de trandafiri și verifică ceea ce bănuia deja. Spera să se înșele.O urmă de dinți i se întipărise prelung pe piele, adâncită în carne. Icni când privi sângele ce luă forma unor vinişoare roșii. Se ridică confuză din pat și porni in căutarea spirtului.