Sunetul foşnitor al paşilor pe frunzele uscate se pot auzi. Era o după-amiază răcoroasă de toamnă, iar soarele a apus acum câteva ore. Aika mergea alene pe poteca din pădurea de lânga casa ei. Locuia singură. A trebuit să se mute când a început liceul. A suspinat încet în timp ce îşi dădea la o parte o şuvița de păr de pe față. Totul era atât de tăcut, prea tăcut. O făcea să se simtă puțin paranoică. Continuă să meargă pe îngusta potecă până când auzi un urlet de lup. Se mai întâmpla să se mai audă uneori urlete îndepărtate, dar ăsta... Ăsta era puternic... Părea foarte aproape. Poate s-a apropiat un lup de oraş. A mai mers puțin până a auzit o creangă trosnind. S-a întors spre sunet căutând sursa acestuia. Însă nu văzu nimic. Se întoarse după ce se mai uită odată peste umăr si grăbi pasul. Dar auzea ceva... parcă... erau doi oameni care mergeau deodată. Unul dintre sunete era al ei dar celălalt? Se opri, şi celălalt sunet se opri imediat după ea. Era clar. Începu să alerge cât o țineau picioarele. Deodată a fost izbită la pământ de o forța imposibil de mare. Niciun om nu ar putea fi aşa de puternic. A căzut cu fața la pământ. A stat acolo câteva secunde, căci era amețită de impact. Mare greşeală. Acum simțea o răsuflare puternică şi fierbinte în ceafă şi auzea nişte mârâituri puternice, ca ale unui câine imens. Încremeni. Spera să fie doar acel lup sau câine sălbatic al cărui urlet l-a auzit mai devreme. Aşteptă. Mârâiturile continuară. Simți ceva pe gât. Ca o mână uriaşă acoperită cu o blană aspră şi cu gheare ascuțite. Hotărî ca nu mai e o idee prea bună să o facă pe moarta, aşa că țipă cât putu ea de tare, se roti şi lovi cu cotul pe oricine sau... orice o doborâse. Omul sau... nu. Creatura scoase un geamăt şi se prăbuşi la pământ. Aika profită de această ocazie şi o luă la goană. Auzi în urma creatura ridicându-se şi alergând după ea. Auzi mârâiturile ei sălbatice care îi dădeau fiori pe şina spinării. Însă asta o făcea doar să alerge mai repede.
"Nu... nu voi muri azi.. nu aşa."
În goana ei nebună evita crengile ascuțite ale copacilor şi sărea peste cioturi sau trunchiuri căzute. Văzu casa.
"Aproape.... atât de aproape"
În momentul ăsta i se părea ca zboară. Îşi putea vedea respirația în aerul rece. Din nefericire, din cauza întunericului şi a vitezei se impiedică de o piatră. Se pare ca îşi luxsase glezna. Se uită înapoi şi întâlni ochii sălbatici ai fiarei care alerga spre ea, apoi spre casă. Câțiva metri... doar câțiva metri o separau de scăpare. Frica îi dădu un impuls să sară în picioare, in ciuda durerii ascuțite din piciorul drept, şi să o ia la goană. Ajunse la scară, însă piciorul îi cedase. Dar nu avea de gând să renunțe. Se târî până la uşă, o descuie, iar după ce a intrat a închis uşa chiar în momentul în care creatura aceea sălbatică se aruncase după ea, izbindu-se de uşă. Aika închise toate cele trei zăvoare, oftă uşurată şi se aşeză pe o canapea mai îndepartată de uşă gâfâind. După un mic răgaz se duse în bucătărie şi luase cel mai mare şi mai ascuțit cuțit. Când se întoarse in sufragerie observă că acea... dihanie nu mai zgâria la uşă. Se uită pe geam şi văzu monstrul ce o urmărise dând târcoale uşii. Arăta ca un lup imens ce stătea pe picioarele din spate, cu blana zbârlită şi cu ochii galbeni, scânteietori. Aburi fierbinți îi ieşeau din nări când răsufla greoi. Avea cel puțin 2-3 metri înălțime. Până la urmă plecă, însă Aiko a mai stat puțin să fie sigură şi a mers sus la baie să caute trusa medicală. După ce îşi bandajă piciorul, merse în patul ei şi încercă să adoarmă. Dar în zadar...
