Julia Addams

Acasă?

În jurul Juliei forfoteau sute de persoane, fiecare îndreptându-se într-o altă direcţie. Ea se îndrepta tiptil spre bărbatul în negru. Odată ajunsă mai aproape, putu observa diverse lumini dansând în jurul lui. Erau blitz-urile unor aparate foto ce îl înconjurau. Intră în aria de acoperire a aparatelor pe care le ignora şi, când ajunse lângă el, bărbatul o întrebă:

-Julia?

-Da. Eu sunt.

În momentul în care fata spuse acele cuvinte, cameramanii, reporterii şi fotografii aflaţi în jurul lor se îmbulziră pentru a ajunge la ea.

-Domnişoară Addams! striga o reporteriţă după ea. Cum vă simţiţi acum că vă veţi vedea familia pentru prima dată?

Julia avea o faţă mirată. Bărbatul se pune în faţa ei, acoperind-o complet. Îşi întoarse capul spre ea fără a-şi mişca corpul.

-La ieşire. Acum.

Fata îi ascultă, mecanic, ordinul şi se strecură prin mulţimea de oameni din jurul ei. Ieşi pe uşa imensă a aeroportului, urmată îndeaproape de bărbatul ce ţinea fotografii la distanţă. Îşi întoarse din nou capul spre ea.

-Limuzina neagră.

Fata urmă şi acest ordin. Deschise portiera unei limuzine negre, marca Audi, probabil extrem de scumpa, cu geamuri fumurii şi privi pe geam cum bărbatul intra la volan. Acesta îi aruncă o privire scurtă şi, când observă că şi ea îl privea, îşi întoarse capul şi porni motorul. Limuzina înainta acum, rapid, pe străzi.

Julia admira interiorul luxos al limuzinei. Era imensă, cu mai multe locuri asemănătoare cu cel pe care stătea ea, din mătase. În mijloc se afla o măsuţă cu diverse mâncăruri sofistica şi şampanie pusă într-o găleată cu gheaţă.

-Deci, tu eşti faimoasa Julia.

-Faimoasă?

-Eu consider faptul că toată America, şi nu numai, te cunoaşte faima.

-Pe mine nu mă cunoaşte nimeni. Nici măcar eu nu mă cunosc. Cred că mă confunzi.

-Nu prea cred. Te cheamă Julia Addams, ai 16 ani şi carnet, deşi nu-ţi puteai permite o maşină?

-De unde ştii partea cu maşina?

-De la preşedinte.

-Ok, m-ai derutat complet. Ce treabă are preşedintele?

-Preşedintele e tatăl tău.

***

Limuzina intrase în curtea Casei Albe şi parcase. Bărbatul îi deschise uşa Juliei, care coborî, timidă, din maşină. Un bărbat înalt, ce avea în jur de 40 şi ceva de ani, o privea de sus pe fată. Clipi de două ori, apoi elimină distanţa dintre ei, strângând-o într-o îmbrăţişare. Îi şopti, blajin, la ureche:

-Jules...credeam că te-am pierdut pentru totdeauna...

-Şi...e-eu...l-la-la fel...t-ta-tată...şoptea fata printre lacrimile ce-i împăienjeniseră ochii.

Cei doi căzură în genunchi, pe dalele de piatră, încă plângând.

-Mhm, se aude o voce tuşit din spate.

Bărbatul ce îi era tată Juliei îşi întoarse privirea spre persoana care tuşise, iar aceasta îi răspunse:

-Au ajuns.

Preşedintele o apucă de umeri pe Julia şi o ajută să se ridice. O privi cu dragoste şi compasiune, apoi îi spune femeii ce tuşise:

-Ambar, arată-i Juliei camera ei şi ajut-o să se pregătească. Murphy, i-ai bagajele.

Ambele persoane înclinară din cap, însă nu cu un gest supus, ci mai mult cu unul compătimitor. Asta o derută pe Julia.

Femeia blondă pe nume Ambar o luă de mână pe Julia ca pe un copil mic, însă ea nu se opuse. Intră cu ea în clădirea imensă şi o ghidă spre camera ei. În spatele lor uriaşul Murphy îi ducea bagajele grele cu o uşurinţă supraomenească.

Julia era atât de concentrată asupra admirării fiecărui colţişor pe lângă care trecea, încât nu observă când ajunseră în faţa unei uşi mari, negre, dintr-un lemn foarte bun.

-Aici e camera ta, o informă Ambar. Vrei să intri tu prima?

Fata dădu din cap aprobator şi deschise uşa până aceasta se lipise de perete. Începuse să admire camera. Decorul era exact ce-şi dorea ea. Avea fereastre mari, cam cât jumătate de perete, prin care soarele bătea toată ziua, un pat cu baldachin, negru cu alb, şi mult mai mare decât cel din vechea ei cameră de la orfelinat. Mai avea şi o cameră care se pare că era dressing-ul, ce, spre marea mirare a Juliei, era plin de haine în stilul ei. Desigur, avea şi o baie proprie, tot în nuanţe de alb şi negru, ca şi restul camerei. Exista şi o măsuţă de machiaj, cu diverse produse scumpe înşirate de-a lungul ei, un birou foarte modern, pe care tronau un laptop Apple şi un iPhone-Julia auzise de aşa ceva, dar nu văzuse niciodată unul. De peretele din faţa patului atârna o plasmă imensă, tot marca Apple, a cărui telecomandă se afla pe noptiera de lângă pat. O uşă largă şi transparentă ducea spre imensul balcon unde se aflau toate cele necesare pentru o terasă.

Însă ceea ce îi atrăsese atenţia Juliei era, aparent, un pluş de pe pat. Se apropie de el şi observă că era de fapt un pui de hasky ce dormea liniştit. Julia se aşeză pe pat, lângă el, şi începu să-i mângâine căpuşorul mititel. Căteluşul se trezi imediat, se ridică în patru lăbuţe, începu să dea din codiţă şi să o lingă pe fata pe mâini şi pe faţă. Ea râdea. Era fericită. Pentru prima dată în viaţa ei era fericită.

Ambar şi Murphy urmăreau scena, vizibil emoţionaţi de bucuria fetei, şi cu lacrimi în ochi. Murphy fu primul care realiză în ce situaţie penibilă se afla şi porni spre dressing, unde îi lăsă bagajele Juliei, apoi ieşi, închizând uşa în urma lui.

Atunci Julia îşi îndreptă privirea spre Ambar şi o întrebă:

-Eşti soţia tatălui meu?

-Nu, draga mea. Sunt doar secretara şi cea mai bună prietenă a lui. Dar, de ce nu întrebi nimic de mama ta?

-Nu m-a aşteptat la intrare, când am ajuns. Mi-am dat seama că nu mai e. Apoi tablourile cu ea de pe pereţi mi-au confirmat bănuiala.

-Ştii, îmi pare foarte rău pentru tine. Am ţinut foarte mult la mama ta. Mi-a fost cea mai bună prietenă. Iar tu, tu semeni extrem de mult cu ea. Tatăl tău sigur e mândru de inteligenţa ta.

-Încă nu mă cunoaşte, dar sper că atunci când o va face aşa va fi. Şi, ca să ştii, mi-ar plăcea să te văd căsătorită cu tata. Se vede după cum îl priveşti că îl iubeşti. Ştiu că mama şi-ar fi dorit asta, deşi nu am cunoscut-o niciodată. Simt că asta îşi doreşte.

-----------------------------
Hei! Se pare că, în sfârşit, am reuşit să termin acest capitol. Ştiu că e cam plictisitor şi plin de descriere (nici mie nu-mi plac poveştile cu prea multă descriere), dar nu pot băga acţiunea principală de la început. Unde ar mai fi distracţia şi suspansul?
PS: La media o aveţi pe Ambar (pe tatăl Juliei îl voi pune în următorul capitol, pentru că încă nu m-am descis asupra actorului ce îi va juca rolul).
Vă pup!