Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi

69K 530 48
                                    

Camil Petrescu

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de razboi

****************

CARTEA ÎNTÂIA

La Piatra Craiului, în munte

Diagonalele unui testament

E tot filozofie...

Asta-i rochia albastra

Între oglinzi paralele

Ultima noapte de dragoste

CARTEA A DOUA

Întâia noapte de razboi

Fata cu obraz verde, la Vulcan

Întâmplari pe apa Oltului

Post înaintat la Cohalm

Ne-a acoperit pamântul lui Dumnezeu

"Wer kann Rumänien retten?"

Comunicat apocrif

LA PIATRA CRAIULUI, ÎN MUNTE

În primavara anului 1916, ca sublocotenent proaspat, întâia data concentrat, luasem parte, cu un regiment de infanterie din capitala, la fortificarea vaii Prahovei, între Busteni si Predeal. Niste santulete ca pentru scurgere de apa, acoperite ici si colo cu ramuri si frunzis, întarite cu pamânt ca de un lat de mâna, erau botezate de noi transee si aparau un front de vreo zece kilometri.

În fata lor, câteva dreptunghiuri de retele si "gropi de lup" erau menite sa sporeasca fortificatiile noastre. Toate capetele acestea de transee, risipite ici-colo, supraveghind soseaua (?) de pe boturi de deal, nu faceau, puse cap la cap, un kilometru. Zece porci tiganesti, cu boturi puternice, ar fi râmat, într-o jumatate de zi, toate întariturile de pe valea Prahovei, cu retele de sârma si cu "gropi de lup" cu tot. (Gropile astea de lup erau niste gropi cât cele pe care le fac, jucându-se, copiii în nisip, iar în fund aveau batut câte un mic tarus, ascutit apoi ca o teapa în sus.) Dupa socotelile Marelui stat-major român din 1916 - adica din timpul bataliei de la Verdun - dusmanul care venea la atac avea sa calce, din nebagare de seama, în aceste gropi si sa se împunga în tepi, fie în talpa, fie în spate. Despre "valea fortificata" a Prahovei vorbea cu respect toata tara: Parlamentul, partidele politice si presa. Ca sa nu poata fi vazute din tren aceste realizari misterioase, vagoanele nu circulau decât cu perdelele trase, sau, daca nu erau perdele, cu geamurile mânjite cu vopsea alba, iar de la Sinaia, pe fiecare culoar, erau santinele cu baioneta la arma. La 10 mai, în acelasi an, eram mutat în regimentul XX, care, de un an si mai bine, se gasea pe frontiera, deasupra Dâmbovicioarei în munti, tot pentru acoperire si fortificatii. Aci, aceeasi gluma: câteva sute de metri de transee-jucarii erau menite sa ilustreze principiile tactice ale armatei române de neînvins. Frontul de acoperire al batalionului nostru se întindea pe vreo zece-cincisprezece kilometri de frontiera, catre vama Giuvala în dreapta, iar spre stânga pâna la domul alb, de piatra, al culmii Piatra Craiului. Noi "fortificasem" însa, cu trei sute de metri de transee, ca mai sus, dar fara gropi de lup, numai batatura de iarba verde dintre casuta care ne slujea de popota si casuta unde locuia comandantul de batalion. Fireste ca daca vreun nefericit s-ar fi ratacit pe aci "sa vada" întariturile noastre, ar fi fost arestat si probabil executat ca un spion.

În realitate, vremea se trecea cu instructie într-o poiana mai marisoara, cu asalturi eroice, care nu erau departe de jocurile de copii din mahalaua Oborului, când ne împarteam în români si turci, si navaleam urlând unii într-altii. Stiu bine ca în acest timp se dadeau asigurari în Parlamentul tarii ca "suntem bine pregatiti", ca în doi ani de neutralitate "armamentul a fost pus la punct", iar anumite persoane îsi luau raspunderea afirmarii ca suntem gata "pâna la ultimul nasture, pâna la ultimul cartus", iar cu stiinta luptei pâna la cucerirea oricarei pozitii, fie ea socotita ca inexpugnabila.

Ai ajuns la finalul capitolelor publicate.

⏰ Ultima actualizare: Mar 16, 2008 ⏰

Adaugă această povestire la Biblioteca ta pentru a primi notificări despre capitolele noi!

Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum