How they changed my life [One Direction Fan Fic]

Capitolul 7

Johanna POV

-Aaaaarghh! Se aude de afară trezindu-mă din somn. Nu am mai stat pe gânduri şi am ieşit înarmată cu un adidas în hol. Sunetul persistent se auzea dinspre living. Se pare că şi restul lumii fusese trezită de zgomot.

 Era Harry care călcase în furculiţa aruncată de Niall aseară pe jos. Am fugit spre el .

-Eşti bine? Îl întreb îngrijorată.

-Nu se vede? Mormăie el îndurerat , dar totuşi sarcastic.

 Atunci a ieşit Niall din camera lui. A fugit spre Harry şi s-a apucat să ia pansamentul şi să-i dezinfecteze rana. După 15 minute, piciorul lui Harry era înfăşurat în pansament. Niall îşi şterge relaxat o picătură de sudoare ce ameninţa să-i pătrundă în ochi.

-Mulţumesc, frate. Zice Harry bătându-l pe Niall pe umăr. Unde-s restul?

-Poveste lungă ... zice Niall ruşinat făcându-mă pe mine să isbucnesc în râs.

 Băieţii îşi scoseseră capetele pe uşă şi Perrie ieşise din camera lui Zayn somnoroasă întrebând ce s-a întâmplat. Harry i-a povestit ce i s-a întâmplat şi a plecat spre camera lui.

Perrie s-a dus la baie şi Niall şi-a concentrat atenţia asupra mea.

-Neaţa. Zice el amuzat.

-Neaţa . îi zic eu căscând.

 În spatele lui Niall se afla Liam ,care mi-a făcut semn cu degetul să tac, încercând să fure ceva de mâncare din frigider. Văzând că Niall vpoia să se întoarcă l-am luat de mână şi i-am zâmbit. Liam îmi era dator. Nu că nu mi-ar fi plăcut să-l ţin pe Niall de mână...

-Şi, cum ai dormit? Îl întreb zâmbind.

-Bine, tu?

-Super. Hai să mergem pe balcon să ne mai revenim.

 Liam fugea cu mai multe mâncăruri în braţe spre camera lui. Se pare că Lou’ fugea spre camera lui Liam pentru a mânca şi el. Am pufnit în râs şi am plecat spre balcon , ce se afla în partea opusă a apartamentului.

-Perrie oare s-a dus să se culce iar? Încerc eu să fac conversaţie

-Mda, cred că da. Începe el să râdă. Azi e sâmbătă, deci ar trebui să ne culcăm şi noi... Zice el căscând.

-Păi Niall, dacă ţi-e somn poţi să te duci...

-Nu, lasă. Prefer să stau cu tine.

-Lasă încăpăţânarea. Mă duc şi eu să dorm.

-Mbine... mormăie el plecând spre camera lui.

A aşteptat pănă am intrat în cameră. După ce am mai stat 5 minute să mă asigur că nu mai este afară, am ieşit şi am tras cu urechea la camera lui. Bun. Sforăia. Asta înseamnă că adormise. Awie! Era aşa de drăguţ când sforăia...M-am apucat să fac curăţenie în bucătărie. Băieţii făcuseră dezordine atât în bucătărie cât şi în living. După ce am terminat cu bucătăria, am făcut curat în living. Gândul meu tot zbura la Harry şi rana lui.

 M-am dus spre uşa pe care era scris cu litere aurii „Harry” şi am bătut de două ori. Nu am primit nicun răspuns. Am presupus că Harry era încă supărat. Am intrat în cameră. Nu era nimeni..Era goală. Patul era nederanjat. Un strat subţire de praf era aşternut pe birou. Se pare că Hazza nu mai trecuse de ceva timp pe-aici. M-am apucat să şterg praful. Mi-a căzut sub masă o foaie goală. M-am aplecat s-o iau şi m-am dat cu capul de masă. Privirea mi-a căzut asupra unor crăpături paralele situate la o distanţă destul de mare. Am ieşit de sub masă şi am continuat drumul liniilor. Se pare că erau destul de mari. Ajungeau pănă aproape de tavan. Ceva era în neregulă. Putea fi o uşă secretă? Probabil. Am împins masa într-o parte şi am văzut că nu era nicio clanţă. Am împins peretele şi acesta s-a deschis puţin fără să scârţâie. Am aruncat o privire spre cameră. Era, era...Uriaşă. Era plină de trofee, avea multe chitare şi un spaţiu imens destinat pentru dans,probabil. Mai avea şi o canapea uriaşă într-o parte. Harry dormea pe ea. Am observat şi un minifrigider. Wow! În casa asta chiar că există orice. Mă simţeam ca într-un film de acţiune... Mai bine zis, mă simţeam ca Sherlock Holmes...