Dincolo de întuneric: Obscuritate.

Capitolul 1. Focul de tabără.

Sunt aici.

Profitam de normalitatea mea

Viaţa mă bucura

Însă necunoscutul mă bântuia.

Eram fericită şi liniştită,

Dar ştiam ca neîmplinită.

Voiam mai mult, dar nu îndrăzneam,

Doar la ce ştiam că puteam avea visam.

Aş fi crezut şi eu că aveam să mă trezesc mahmură după băuta pe care o trăsesem aseară. Fusese aniversarea lui Zoe, una dintre cele mai bune prietene, şi normal că nu aveam cum să lipsesc. Însă când m-am trezit mi-am spus că ar fi trebuit să o las mai uşor cu băutura, sau aş fi putut chiar să o las de tot. Dar nu. Kailena a trebuit să se dea în spectacol şi să se întreacă cu Amanda. Nu eram genul care să bea. O făceam foarte rar, dar se pare că atunci când prindeam ocazia , o făceam lată. Prin minte îmi treceau imagini înceţoşate despre isprava mea de noaptea trecută, despre cum dansasem pe mese, gata gata să răstorn o sumedenie de pahare şi sticle, despre cum jucasem ''Eu niciodată'' sau despre cum îmi dezvăluiam cele mei adânci şi profunde gânduri în faţa tuturor, sau mă rog, aproape tuturor. Dar trebuia să recunosc că m-am distrat mai mult decât bine. Speram doar ca sora mea mai mică, Kate, care fusese şi ea martoră, să nu fie prea supărată pe mine. Deşi ţineam minte foarte clar cum o rugam într-una să nu-mi poarte pică, iar ea nu făcea decât să râdă de mine. Nici nu aveam pentru ce să o condamn. Până şi mie îmi venea să râd. Însă starea de rău nu mă lăsa. Eram ameţită, într-adevăr, dar nu îmi era greaţă şi nici nu mă durea capul.

Am oftat gălăgios din cauza durerii din stomac şi m-am ridicat în capul oaselor. M-am clătinat puţin şi am înjurat printre dinţi. M-am plesnit peste gură şi mi-am dat seama că ,de fapt, îmi era şi greaţă. Am ţâşnit ca o rachetă către baie şi am dat buzna înăuntru, fără să mă gândesc că acolo ar fi putut fi Kate în cine ştie ce ipostază. M-am năpustit asupra closetului şi mi-am vomitat până şi intestinele.

-Îhh, Kailena! Ce faci?!, am auzit-o pe Kate lăngă chiuvetă.

Am râs în sinea mea.

-Ce ţi se pare ca fac?, am întrebat-o trăgând apa.

Avea periuţa şi gura pline de pastă de dinţi şi mă privea dezgustată şi amuzată în acelaşi timp. M-am dus la chiuvetă şi mi-am udat faţa cu un jet rece de apă. Am împroşcat-o şi pe Kate din greşeală, care s-a dat cu un pas înapoi. I-am dat voie la chiuvetă să se clătească. Între timp, mi-am uscat faţa cu un prosop. În timp ce făceam asta, am observat că ameţeala nu dispăruse. Era înca acolo, bine măcar ca în cantitate mai mică. Speram să nu fiu nevoită să borăsc din nou. Pe lângă asta, am mai sesizat şi un gol în stomac, destul de deranjant. Uram acel sentiment şi am tras concluzia că trebuia să mănânc ceva. Am lăsat-o pe Kate în treaba ei şi m-am dus la bucătărie.

Am scotocit câteva momente prin frigider, iar într-un final mi-a atras atenţia un borcan cu marmeladă de căpşuni, margarină şi nişte iaurt. Am făcut rapid nişte păine prăjită şi am început să mănânc.

Din baie, Kate s-a dus în camera ei, probabil să se schimbe. Am continuat să mănânc. După două felii credeam că golul din stomac ar fi dispărut, dar se încăpăţâna să rămână. Am început o a treia, şi apoi a patra felie. A rămas totuşi acolo. Cel puţin nu mai eram ameţită.

Kate a venit şi ea într-un final. Spălată şi aranjată şi pieptănată şi toate cele. Pe când eu probabil arătam ca un zombi.

-Nu mai pun gura pe alcool cât oi trăi, i-am spus.