De ce i-am spus oare să plece ?
Acum,toamna aceasta este mult mai rece.
Stau şi merg singur prin vântul aspru ce mă înconjoară,
Privesc cu tristeţe priveliştea,şi simt cum totul mă omoară.
Stau şi mai că imi vine să plâng,să ţip de durere,
Stau singur prin toată această mulţime,nu mai am putere,
Stau şi mă simt singur printre toate aceste zâmbete,
Mă gândesc de unde pot proveni toate aceste râsete.
În timp ce stau şi mă gândesc la un motiv pentru a surâde
Apare ea,acea persoană ce în braţe mă cuprinde,
Se uită cu ai ei ochi precum cerul la mine si îmi grăieşte,
Îmi i-a buzele cu degetele si îmi spune ''nu mai fi trist,zâmbeşte''.
A fost ca o rază de soare după furtună
Am simţit din nou acea căldură,
Mi-am adus aminte din nou de ea,
De acea mică stea.
Cea pe care mereu o ignoram
Ce mereu nu o salutam,
Ce-a ce mă privea cu delicateţe
Şi mi se adresa cu fineţe.
Cum am putut fi atât de orb încât să nu o văd
Să nu observ fata care mereu m-a făcut să râd,
Cea care în secret cu mine suferea,
Şi în inima ei doar pe mine mă ţinea.
A fost ca o palmă primită la timp
Ca o melodie ce şi-a găsit un ritm,
Am deschis ochi şi cu sinceritate i-am spus,
Însfârşit te-am găsit,din locul de unde te-ai scuns.
Din nefericitul întuneric în care erai asunsă
Din tristeţea la care erai adusă,
Dar acum vei avea un motiv pentru care să zâbeşti,
Pentru că vei ştii ca ai pentru cine să trăieşti.
