Tangoul disperării- Pariul

Capitolul 36- Echipa două picioare stângi în acțiune

Capitolul 36
Echipa două picioare stângi în acțiune

Nu îmi vine să cred că Hazel a crezut că July a plecat acasă urgent. Ethan nu m-a crezut complet, căci privirea lui fixată în ochii mei prin oglinda maşinii mă sperie deja. Nu aş putea înțelege de ce i-ar păsa.

Oare va supraviețui acolo până mâine dimineață? Să sperăm, nu ştiu cum aş putea să scap de un cadavru.

Îmi scutur capul la gândurile tâmpite ce îmi trec prin cap. Normal că va rezista.

Maşina alunecă lin pe autostradă şi nu mai pot aştepta până ajungem acolo. Somnul din cadă chiar a fost revigorant, căci zbârnâi de energie.

Telefonul băzâie scurt în buzunarul de la halatul de asistentă, pe semne că am primit un mesaj.

"July aia chiar e proastă, a încercat să spargă încuietoarea de la camera de panică cu o pilă. Unde naiba ai găsit-o?"

Încep să râd doar la imaginea ce mi se fixează în minte.

"Într-o cafenea. Clay, mă poți ajuta cu ceva?"

Am uitat că July se uita peste camerele de supraveghere ca să nu ne-o luăm pe cocoaşă dacă ne prinde cineva noaptea în spital.

"Cam multe favoruri ai nevoie, puştoaico. Îmi rămâi datoare de data asta. De ce ai nevoie?"

Datoare pe naiba.

"Am nevoie să intri în sistemul unui spital şi sa accesezi camerele de supraveghere. Am reuşit noi, vei reuşi şi tu."

Nu mă va refuza, dar ve pune multe întrebări. Sinceră sa fiu, şi eu aş pune.

"Ce naiba pui la cale şi de data asta, Allison?"

"Îți explic după, promit. Tu doar fă-o. Te sun în seara asta. Mulțumesc mult Clay, te iubesc."

- Cu cine vorbeşti de eşti aşa fascinată şi veselă? mă întreabă Ethan.

- Cu un prieten, îi răspund zâmbind.

- Fraților, spune Hazel, eu vred că ar trebui să intrăm acum în arhive. Mergem într-o benzinărie şi de schimbăm, apoi intrăm.

- Eşti nebună?! aproape țipăm eu şi Ethan la un loc.

- Doar gândiți-vă puțin, începe ea calmă, mergem acolo acum, probabil avem ocazia să intrăm în arhive, facem câteva poze şi scăpăm. Dacă nu reusim acum, ne strecurăm la noapte respectând planul inițial.

Nu pare a fi o idee atâtde proastă. Dar e extrem de riscantă. Riscant era să intrăm şi noaptea acolo, dar la lumina zilei cu un spital plin?

- Haz, nu ştiu ce să zic... spun.

- Nu e o idee atât de rea, dar e prea riscant, completează Ethan.

- Deci sunteți de acord! țipă încântată.

Fata asta nu e normală.

- Este o benzinărie cam la doi kilometri, să mergem să ne schimbăm, spune Ethan dându-se bătut.

Cred că cel mai bine e să ne dăm bătuți înainte să ne alegem cu o durere de cap şi să facem oricum ce vrea ea.

Ajungem destul de repede la benzinăria aia de care spunea Ethan. Tot el s-a dus să vorbească cu vânzătorul şi să îi spună că suntem stagiari noi şi abia acum am aflat că trebuie să mergem deja îmbrăcați la spital.