Don't! [l.s]

Chapter 1

*flashback*
"Când o să înțelegi că nu te vrem aici? Decât un așa fiu, prefer să uit că am avut unul." Îmi aud mama strigându-mi același lucru în față, iar și iar, în timp ce iese din camera mică și plină de praf a orfelinatului din Doncaster. Aveam doar 11 ani, ce rău putea face un băiat de vârsta mea încât proprii părinți să îl abandoneze într-un orfelinat? Imediat ce aud pașii mamei îndepărtându-se tot mai mult de mine las în sfârșit toate lacrimile, pe care cu greu le-am ținut până acum, să curgă libere pe obrajii mei roșii și mici. Nu voiam să fiu aici, nu făcusem nimic rău și nu înțelegeam de nici o culoare de ce nu puteam doar să fiu pedepsit ca până acum, să îmi interzică jocurile video sau chiar TV-ul, ca oricărui alt copil. Dar poate mama avea dreptate, poate de fapt eram doar o problemă de care abia au reușit să scape, așa s-ar explica multe.
*end of flashback*

° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° °

07:00 Alarma mea își găsea cele mai idioate momente să mă trezească, dar azi intrecuse orice . Reușisem să visez același tip bine făcut de seara trecută, cu mâinile alea obraznice care erau pe aproape să m-atingă când am fost readus la realitate. Eram singur în cameră, semn că Tyler era de mult treaz, fiind o veste bună, căci voi avea timp berechet să mă pregătesc pentru micul dejun. Presimt ca avea să fie ultima mea masă în orfelinat întrucât azi împlinesc 18 ani, dar nu știu sigur dacă să mă bucur că în sfârșit voi scăpa din iadul ăsta sau să plâng având în vedere că nu aveam unde pleca, nu cunoșteam pe nimeni și nu se știe ce se va alege de mine începând cu ziua de mâine.
Ochii mei au reușit într-un final să se deschidă de tot și cumva, ca printr-o minune m-am ridicat leneș la marginea patului meu vechi din fier ruginit pe care am încercat în ăștia opt ani petrecuți aici să îl păstrez cât de cât curat și îngrijit. Nu durează mult până ce mă ridic în capul oaselor, mergând cu pași micuți spre dulapul în care atât eu, cât și Tyler, colegul meu de cameră și în același timp singurul meu prieten de încredere, îl împărțeam încă din prima mea zi aici. El era doar cu câteva luni mai mic decât mine și poate faptul că suntem de vârstă apropiată a fost unul din motivele pentru care ne-am atașat unul de celălalt. Țineam la el ca la un frate, era cam tot ce aveam, iar uneori faptul că el se înțelegea de minune cu toată lumea, atât aici cât și afară, mă făcea puțin gelos.
Aleg după câteva minute bune de gândit un tricou scurt cu model floral și o pereche de blugi negri destul de mulați ce îmi scoteau fundul, cu care nu puteam decât să mă laud, în evidență. Da, poate că mulți îmi critică felul de a mă îmbrăca spunând că nu așa se îmbracă un băiat, dar sincer niciodată nu am putut suporta altceva decât culorile vii și drăguțe, hainele mulate sau parfumurile feminine. După mai bine de jumătate de oră în care reușesc să fac un duș rapid și să îmi schimb pijamalele ajung în sfârșit la parter, unde toată lumea era la masa suficient de lungă pentru toți 40 de copii care stăteam aici. Marcus, unul dintre tipii care erau aici doar din cauza faptului că părinții erau în închisoare era ca de fiecare dată așezat în capul mesei, înconjurat de câteva fete ale căror meserie după ce vor ieși de aici o pot prezice destulde ușor. Nu pot nega, aș da orice să fiu în locul uneia dintre ele, pentru că la naiba, băiatul ăsta era mai mult decât bine făcut, era superb și am pus ochii pe el încă de când a venit aici. Păcat că nu preferă altceva in afară de curvele din jurul lui, habar nu are ce pierde. Poate pot părea o fire destul de îndrăzneață după felul meu de a gândi, dar nici măcar pe departe. N-aş avea curajul să vorbesc cu nimeni exceptându-l pe Tyler și fiind singurul gay din institutul ăsta nenorocit nu sunt nimic mai mult decât subiectul de bârfă și glumă al tuturor celorlalți.
M-am așezat timid la masă, în capătul opus lui Marcus, chiar și al lui Tyler ținând cont că și el stătea tot pe acolo. Era ziua mea, ziua în care aveam să plec de aici, în care aveam să fiu nevoit să mă descurc singur și totuși nimeni nu părea să aibă cea mai mică idee că sunt acolo. Nici când eram acasă nu obișnuiam să aud prea des un "la mulți ani" din partea familiei, dar acum, cu excepția lui Ty, nimănui nu îi pasă de ziua mea nenorocită.
"Tomlinson, directorul Cromwell te așteaptă în biroul lui după micul dejun. " aud unul din asistenții sociali care ne supravegheau spunându-mi din capul scărilor. Am dat afirmativ din cap cu un zâmbet slab pe față și am început să îmi învârt mâncarea deja rece prin farfurie, simțind câteva perechi de ochi pe mine acum că mi-a fost spus numele. Știam deja despre ce e vorba așa că nu prea mă grăbeam, era clar că urma să plec, dar sperasem totuși să găsesc un loc în care să stau până plec.
"Lou, n-am vrut să te trezesc până acum. " începe Tyler să spună cu vocea lui de copil în timp ce venea spre mine cu pași mici și repezi. "La mulți ani, curvă mică" Continuă el, făcându-mă să chicotesc ușor amuzat înainte de a-mi strânge brațele în jurul lui într-o îmbrățișare strânsă. Aveam atâtea în minte acum, eram așa dezorientat, dar micuțul ăsta reușea mai mereu să aducă un zâmbet cât de mic pe fața mea.
"Am crezut că ai uitat." spun scurt, ridicând din umeri ușor timid înainte să mă depărtez puțin. "Ar cam trebui să fug la director, dar sper să te găsesc în cameră când mă întorc, mi-ar prinde bine să vorbim puțin. " continui înainte de a mă ridica repejor de la masă și mă îndrept spre biroul domnului Cromwell până nu se enervează.
"Louis, ia un loc, fiule. Trebuie să discutăm. " începe bătrânul ce stătea tolănit în scaunul lui din piele aflat de cealaltă parte a biroului său din lemn masiv de stejar. Nu puteam înțelege cum biroul lui era atât de luxos în timp ce camerele noastre duhnesc a praf și rugină, dar nu aveam să discut asta acum. "Oh, și la mulți ani, tinere."
"Mulțumesc!" mormăi scurt așezându-mă pe scaunul din fața sa, având capul în pământ și mâinile tremurânde. "știu de ce sunt aici și știu deja cum funcționează lucrurile aici, dar vă rog doar să îmi mai dați câteva zile, știți deja că nu am unde merge când voi ieși de aici și..." încep eu să turui încă cu privirea în jos știind că probabil arăt penibil cerându-i încă câteva zile în locul pe care îl detest cel mai mult.
"Louis, știi că nu aș vrea să te arunc în stradă, dar locurile aici sunt limitate și o listă kilometrică așteaptă la rând să intre aici.'' îmi spune el cu vocea lui groasă, încercând să pară că îi pasă de noi când cu toții știm că ne ține aici doar pentru salariul uriaș pe care îl primește. "Însă îti mai pot da o zi înainte să te rog să pleci. Poate reușești să găsești ceva, iar dacă nu, ținând cont de orientările tale sexuale.. cunosc un prieten care are un institut dornic să te primească. Sunt sigur că te-ai adapta. "
Știam clar la ce fel de institut se referea bătrânul ăla libidinos, dr doar pentru că sunt gay nu înseamnă că voi merge cu brațele deschise așteptând ca cineva să mă cumpere ca pe un sclav pentru propriile sale plăceri. Recomanda locul ăla tuturor celor ca mine, lipsiți de apărare și fără alte posibilități, dar doar ideea de a ajunge un fel de curvă ocazională mă scârbea.

° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° °

"Și .. ce ți-a spus? Ai stat acolo o viață întreagă, sper că a meritat " îmi spune Tyler imediat ce deschid ușa dormitorului nostru ușor speriat. Am stat aici atâția ani, iar acum trebuie să plec la dracu știe unde.
"Mâine trebuie să plec... Mi-a sugerat să merg la așa zisul institut care știm amandoi că nu e nimic mai mult decât un bordel infect. Crede că doar pentru că sunt gay și fără alte opțiuni voi merge acolo." spun nervos în timp ce mă dezbrac, căutându-mi pijamalele mele cu ursuleți prin cameră, fumegând .
"Lou.. nu ai multe opțiuni, ar trebui să dai măcar un telefon." Îmi spune el cu un rânjet micuț pe față care mă îngrozea. Prietenul meu cel mai bun tocmai mi-a sugerat că ar fi o idee bună să mă las vândut vreunui tip plin de bani care cel mai probabil avea să aibă cele mai scârboase fetişuri posibile?
"Tu te auzi? Ca să dau din lac în puț? Nu mulțumesc! Ultimul lucru la care visez e să îmi pierd virginitatea cu un moş libidinos de vârsta lui Cromwell doar pentru o casă. "
"Și ce opțiuni ai de fapt? Ai putea la fel de bine să găsești un bărbat care chiar să îți placă. În locul tău nici nu m-aş gândi de două ori, amice."
La naiba, nu avean nici o idee ce aveam să fac sau unde aveam să merg, dar gândul că aș ajunge într-un loc ca ăla mă înspăimântă mai rău decât ideea de a sta sub un pod. Am citit articole despre locul ăla, vindeau submisivi celor care plăteau mai mult, dar în cazul celor ca mine nu primeai ca dominant vreun gay ca tipii de pe coperta revistelor pentru adulți ci un libidinos de vârstă a treia ce își satisface propriile nevoi fără să îi pese câtuși de puțin de "achiziția" lui. Și totuși ... erau șanse la fel de mari ca nimeni să nu vrea pe cineva ca mine, așa că aș putea sta în institut până găsesc un job stabil sau un apartament micuț doar pentru mine în care să stau. Să fim serioși, nimeni nu m-a vrut niciodată, poate de data aata voi avea același noroc și aș putea sta acolo destul timp.
"Poate ai dreptate .. O să văd mâine, deși nu promit nimic." oftez scurt înainte să îmi mușc puternic buzele uscate și a mă strecura la loc în patul meu, sub așternuturile vechi dar călduroase. Când aveam să mă trezesc viața mea se va schimba, dar poate cel puțin karma nu mă va urî atât de mult și măcar voi avea șansa la același vis de ieri seara.