Written In The Scars

6. Am rămas fără aer

Stăteam în fața lui, învăluită în continuare în soc și neștiind ce să fac. Îi vedeam in ochii emoțiile amestecate...
Să-l ia naiba.

Mă întorc 90 de grade și plec către Casey. Asta e rău, asta e foarte rău.

Ajutor.
Vai de mine.
Cred ca o să lesin.

- Aici erai!!! Skate te căuta.
Nu are ea treaba. Eu, pe de altă parte eram atat de...pierdută, nervoasă, chiar speriată. Prezenta lui mi-a stricat seara, nu mă puteam opri din tremurat.

- J-Jack e aici.

- Poftim?

- Blestematul de Gilinsky e aici!!
Bolborosesc arătând cu degetul către el. Se afla în aceeași poziție, mă privea. Sau mai bine zis, mă studia.

- La naiba, la naiba! Esti bine? Vrei să plecăm?
Pune jos bautura și îmi prinde fața între palme.

- Am nevoie de niște... aer. Vin imediat.
Gesticulez ca o nebună.

- Vrei să te însoțesc?

- Nu, nu...voi fi bine. Doar, nu pleca.
Incuviinteaza și o simt uitându-se după mine până ies din casă. Știu că prietena mea era în stare să ii dea una lui Jack, și nimic nu m-ar bucura mai mult, însă nu în acest moment.

Ies afară... inspir o cantitate uriașă de aer.

Ce se întâmplă?
De ce e aici?
După atâția ani.
Trebuie să plece de aici.

Se simte ca un coșmar din care nu mă pot trezi. Mă asez pe iarbă, cu lacrimile curgând ca un râu agitat. Să mă ia naiba, nu vreau să plâng, dar lacrimile curg fără sa le zic eu. M-a distrus, la propriu și la figurat. Amintirile veneau înapoi ca un uragan. Toate în același timp. Ah, trebuie să imi limpezesc mintea.
Pun pariu că și ea era aici.

Ar trebui să merg acasă, să stau acolo pentru eternitate. Da, sună ca un plan genial.

- Mia, ce-
Ii aud vocea lui Skate și mă întorc, trimițându-i o privire mortală.

- Tu! NEMERNICULE!!

- Dar ce am-

- Tine-ți gura dacă vrei să trăiești!

- Nu mă mai întrerupe!
Mă ridic nervoasă; îi dau o palmă.
Ok, decizie proastă. Abandonez misiunea, abandonez misiunea.

- Pentru ce-a fost asta?
Îmi ridic mana să îl mai lovesc, dar mă prinde de încheietura și mă lipește de trunchiul copacului aflat lângă noi.

- Oprește-te și zi ce naiba ai.

- L-ai chemat pe Jack la petrecere. Asta am!

Ochii încă îmi erau umezi, iar vocea răgușita. Da, se pare că vechea Mia s-a întors.

- Ce? N-am chemat niciun Jack.

- Sigur că nu! A apărut de nicăieri.

- Mia!

- Taci.

- Imi pare rău, ok? I-am spus doar lui Johnshon că dau o petrecere. N-aveam de unde să stiu că vor veni amândoi.

Am izbucnit în plâns în următoarea clipă. Eram atât de slabă și fragilă. Mai ceva ca un bibelou. Nimănui nu îi plăceau bibelourile, mai ales unul spart și refăcut din bucăți, ca mine. Și uram faptul că eram așa slabă și nefericită.

- Nu mai plânge, te rog...
Își înfășoară mainile pe lângă trupul meu firav, încercând să mă liniștească. Cam grea misiune.

- Iartă-mă, nu am știut. Mia...nu ți-aș face niciodata asta. Dar... ți-a zis ceva? De ce ești așa?

- Nu... Însă ... Simpla lui prezență. Nu pot... Nu pot să fiu în preajma lui.

- Gata, liniștește-te. Vrei să te duc acasă?

- N-nu. Nu mă lăsa singură.

- Hai să mergem sus.

*

Mă calmasem cât de cât. Skate era acum jos pentru a o anunța pe Casey că eu rămân cu el în seara asta. Nu știu cum puteam sta aici, știind că Jack e probabil pe undeva prin apropiere, însă Skate îmi oferea putina liniște. Eram nebună, perfect de acord.

O ușoară bataie în ușă mă face să tresar.

- Mia? Sunt Sam.
Bataile inimii mele se calmează instant. Deschid ușa și îi sar în brațe.

- O, Doamne. Casey mi-a spus...ești bine? Ai vorbit cu el?

- Nu! Nici nu intentionez.

- Of, ești sigură că vrei să rămâi aici la noapte? El e jos...cu ea.

- Sunt sigură, Sam.

- Cum crezi. Rămân și eu aici.
Aprob, îmbrățișându-l încă o dată după care închid ușa în urma lui.

Flashback

- Ești nebună!
Jack aflase că am început să mă tai...deși am reușit destul de mult timp să ascund asta.

Nu aveam energia necesară să mă cert cu el. Nu azi.

- Poți te rog să pleci?

- Nu plec. Ești iubita mea, nu te las în starea asta.

- Pff, iubita ta? Iubita ta?? Acum sunt iubita ta?

- Termină cu prostiile! Nu te las singură, să-ți vină alte idei sinucigașe.

- Crede-mă, daca voiam să mă sinucid o făceam.

- Poftim? Tu te auzi?

- Da tu te auzi? Nu e ca și cum ți-ar păsa.

- Sunt aici, deci îmi pasă.

- Da, de reputația ta. Nu de mine, sau de ce pățesc eu. Nu ți-a păsat când acum câteva ore, înainte să afli, erai cu ea. Nu ți-a păsat săptămâna trecută când m-ai lovit și a trebuit să ascund vânătăile cu machiaj ca să nu vadă mama și restul oamenilor. Ca să nu vadă cât sunt de slabă sunt, că te iubesc ca o proastă, orice mi-ai face.

End of flashback

**

Adormisem destul de repede după plecarea lui Sam.
Nu stiu cât era ceasul când am auzit ușa deschizandu-se. În sfârșit venise Skate. Patul s-a lasat sub greutatea lui corporală însă nu m-am intors ca să vorbesc cu el, mi-am întins doar mâna și am pus-o peste a lui. Apoi am adormit la loc.