Capitolul III

404 33 0
                                    

MICHAEL : Tu ști ce tocmai mi-ai spus ?
Sentimentul pe care mi l-ai spus înseamnă iubire . Asta înseamnă că tu mă iubești .

ANGEL : Nu se poate , eu nu pot fi îndrăgostit de tine .

MICHAEL : Inima ta nu spune asta.(nu pot să mă mai abțin)

Michael pov *
Îl iau pe Angel și îi sărut , el se dă în spate dar eu îl prind și îi lipesc corpul de al meu , îi prind fața între două degete și nu mă abțin să nu îl sărut pe puști , vreau să îl fac al meu , să îmi aparțină numai mie . Îmi strecor o mână pe sub tricoul lui Angel , și cât ai clipi îi scap de tricou aruncând-ul pe jos , puștiu se zbate iar ieu îi arunc pe jos , iar eu peste iel îi prind mânuțele sale mici și li le ridic peste cap , îmi plimb limba pofticios pe pieptul său , îi sug un sfârc iar iel înceapă să geamă cea ce mă excita , îmi bag mâna în pantalonii săi și după în boxerii săi începând să îi mângâi juniorul , și care începea să se cam scoale , Angel gemea din ce în ce mai tare.

ANGEL : O oopppteș..te..te.
Te rrrog.(spune Angel cu fața în lacrimi)

Michael pov*
Îi scap și de pantaloni , mă întind peste el dând să îl sărut eram atât de aproape de el încât i-am simțit juniorul lui cum se freca de armăsarul meu , cea ce mă excită și îmi face armăsarul să se scoale. Îi sărut pasional și îi sărut pe gat lăsând niste urme de parcă l-ar fi supt un vampir. Cobor cu săruturile mai jos până am ajuns la zona sa intimă, i-am scos juniorul la vedere și am început să fac mișcări de dute și vino ,îi ling capătul , după aia l-am băgat pe tot în gură pe tot și încep să îi sug.

ANGEL : O ooppptește-te e murdar , dezgustătttor , nu ffă asta.( spunea Angel printre gemetele ce le scotea)

Angel pov*
Mă simt așa de bine vreau mai mult , îl prind de cap pe Michael să îmi între toată p*** în gura lui , făcând cu capul lui mișcări de dute și vino . Sugea atât de bine că simțeam că mi se topea p*** în
gura lui , vroiam mai mult , fără să mă mai pot ține mi-am dat drumul în gura sa , iar el lingea ba chiar înghițea acel lichid cu poftă.

ANGEL: Scuipă , nu îl înghite.

MICHAEL : De ce tie rușine? Să ști că a fost foarte dulce la fel ca tine.
Acum să trecem la partea a doua.

ANGEL : Care parte?

Angel pov*
Nici nu apuc să mai spun ceva ca îmi băgă un deget în sensibilul meu funduleț , începe să îl rotească înăuntrul meu , să îl scoată și să îl bage tot mai adânc.

ANGEL : Doare n..nu m-ai fă asta. Doare , foarte tare.

MICHAEL: Haide a fost doar un deget , mă întreb ce naiba o să spui când o să intru în tine .

ANGEL : Ce ?

MICHAEL : Când o să îmi bag p*** în scumpul și apetisantul tău fund. Nu îți face griji o să fiu foarte blând cu tine.

ANGEL : Aia n-ai să vezi .

Angel pov*
Nici nu apuc să mai protestez sau să mă ridic si să fug departe de acel loc că intră foarte grijuliu în mine făcând mișcări de dute și vino încete repezinduse tot mai tare și înlocuind acea durere cu tot mai multă plăcere.

ANGEL : Ahhh aaaahhh.

Michael pov*
Angel gemea din ce în ce mai tare , așa că să nu ne audă nimeni am început să îi sărut cu săruturi foarte lungi , el își ținea mâinile pe spatele meu , strângând din pumni cu multă forță . Terminăm amândoi , ejacuîndune eu în el iar el pe abdomenul amândurora. Eu îl iau întro îmbrățișare strânsă și călduroasă , el tremura foarte mult .

MICHAEL : Te iubesc Angel , foarte mult.

ANGEL : Pervers psihopat ce ești.
Te urăsc . ( mă sărută pe creștet)

MICHAEL: Și eu te iubesc ca un nebun acum. Deci ce facem iubi ? Mergem la ore sau acasă la mine ?

Angel pov*
Mă ridic din brațele lui și simt o durere oribilă în fund , îmi caut hainele cu care mă îmbrac , la fel face și Michael.

ANGEL : Cred că ar fi mai bine dacă mă întorc acasă , o să vorbim mâine.

MICHAEL : Ești sigur că vrei să mergi singur iubi ? Dacă vrei te duc eu cu mașina.

ANGEL : Bine . ( încep să merg spre scări dar simt o durere așa de tare că cad pe jos ) Băgamiaș p*** , of ce doare.

MICHAEL : Ce să întâmplat prințeso .
Așa de tare team f***t .

ANGEL : Da . Acuma ai văzut cât de gentil ai fost ? Ai fost ca un animal turbat.

MICHAEL : Lasă că trece o să am eu grijă de asta .
( îi iau pe Angel în brațe că pe o mireasă și mă îndrept spre ieșire, să știți că el e mai greu decât pare )

ANGEL : Ce faci ? Dacă ne vede careva ?

MICHAEL : Stai liniștit că a sunat acum 5 minute , toată lumea este la ore , nu o să ne vadă nimeni.

Angel pov*
Mă ridic din brațele lui și simt o durere oribilă în fund , îmi caut hainele cu care mă îmbrac , la fel face și Michael.

ANGEL : Cred că ar fi mai bine dacă mă întorc acasă , o să vorbim mâine.

MICHAEL : Ești sigur că vrei să mergi singur iubi ? Dacă vrei te duc eu cu mașina.

ANGEL : Bine . ( încep să merg spre scări dar simt o durere așa de tare că cad pe jos ) Băgamiaș p*** , of ce doare.

MICHAEL : Ce să întâmplat prințeso .
Așa de tare team f***t .

ANGEL : Da . Acuma ai văzut cât de gentil ai fost ? Ai fost ca un animal turbat.

MICHAEL : Lasă că trece o să am eu grijă de asta .
( îi iau pe Angel în brațe că pe o mireasă și mă îndrept spre ieșire, să știți că el e mai greu decât pare )

ANGEL : Ce faci ? Dacă ne vede careva ?

MICHAEL : Stai liniștit că a sunat acum 5 minute , toată lumea este la ore , nu o să ne vadă nimeni.

Michael pov*
Ies cu Angel în brațe din școală și îmi caut mașină , deschid ușile mașinii și îl așez pe Angel pe locul din stânga )

ANGEL : Ai o mașină frumușică , se pare că nu ești atât de sărac pe cât pari .
Cu ce se ocupă părinți tăi ? La ce mașină ai cu siguranță sunt niste persoane importante . ( îmi întorc privirea la Michael și văd o urmă de tristețe pe fața lui )

MICHAEL : Părinți mei nu mai trăiesc au murit acum cu câțiva ani în urmă .

ANGEL : Scuză-mă ieu nu am știu .(îmi cobor capul în jos când mi-am dat seama ce întrebare tâmpită tocmai am făcut )

MICHAEL : Nu trebuie să te scuzi de nimic. Deci , unde stai ?

ANGEL : Pe strada Matsumoko numărul 12 e aproape de centru orașului . ( a și dacă nu ați știut noi locuim in Japonia , în Tokyo )

MICHAEL : Da se vede că ești miliardar , in acel loc trăiesc numai bogătașii , cel puțin mă mir că nu ești fițos și cam răsfățat .

ANGEL : De fapt sunt , doar că încă nu m--am comportat așa în fața ta .

Michael pov*
Nu trece mult timp și ajung la adresa prințului de lângă mine , și opresc în fața unui conac , mai degrabă un castel , Angel deschide ușa de la mașină îmi fură un sărut pe obraz și se dă jos în mașină intrând fix în ditamai castelu , teoretic am rămas mască)

MAJORDOMUL : Ce să întâmplat tinere stăpân ? Nu v-ați simțit bine ? Cine era dânsul care va adus acasă ?

ANGEL : Mă durut burta , și un coleg din clasa mea sa oferit să mă aducă acasă .
Și dece pui atâtea întrebări?

MAJORDOMUL: Părinți dumneavoastră m-au anunțat că o să vină în vizită , pe data de 28 .

ANGEL : Cum ? Dar mai sunt 2 săptămâni până o să vină.























Murdered LoveUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum