De ce nu vorbești?

Capitolul1

Când ai o situatie mai specială in familie, cum ar fi faptul ca parintii s-au despărțit dupa 2 ani de la cununie, trebuie sa te descurci cum poti. Chiar si fără ei, care sunt plecați in 2 tari diferite. Ava a învățat la domiciliu timp de 16 ani. Nu știa mai mult decat strada ei din oras. Nu cunoscuse pe nimeni niciodata, decat pe femeia care ii aducea mâncarea si apoi dispărea cum apăruse. Nu vorbise cu nimeni timp de 16 ani Inafara de parintii ei. Tot ce făcea era sa învețe si sa citească. Nu ii înțelesese pe parintii ei care au decis ca viata ei sa fie asa. Probabil voiau sa o știe in siguranța. Intr-o siguranța adânca. Însă, pe fata nu o deranja. Ii intrase in obicei: se trezea, făcea de mâncare si curat in casa si apoi citea. Aceeași rutina timp de 16 ani. Probabil daca nu avea brățara din argint inscripționată cu data nașterii ei, ar fi si uitat câți ani are. Poate parintii ii trimiteau mâncare, dar acesta era singurul lucru pe care l făceau. Totul fusese atat de liniștit pana bunica ei a luat-o la ea sa locuiască, intr-un alt oras. Nu știa de ce a facut asta tocmai acum dupa atâția ani. Nu știa si nu-i pasa. Ava era obișnuita sa nu vorbească, asa ca nu a pus vreo întrebare. Tot ce voia era sa se așeze intr-un pat. Obosea rapid si ii venea rau. Era sigura ca are o boala, dar nu a avut cui sa ii spună.
- O sa te înscriu la liceu. Spuse bunica ei rapid si fără emoție in glas
Ava nu spuse nimic, doar o asculta si închise ochii. Se trezi peste 8 ore intr-un pat mare si intr-o camera necunoscuta. O durere de cap o facu sa ameteasca, căzând pe scările de lângă pat pe care nu le observase. Zgomotul o facu pe bunica ei sa deschidă usa de la camera, uitându-se cu niște ochi reci la Ava.
- Vezi daca nu vorbesti? Acum sa te descurci singura cu sângele care iti curge din picior! Data viitoare poti sa ma chemi sa te ajut. Dupa ce a spus asta, bunica a ieșit trântind usa, lăsând un sunet puternic in urma ei.
Dupa mai multe minute in care a stat întinsă pe parchet, gândindu-se la cum o sa ss schimbe viața ei de până acum, a intrat in camera bunica ei urmată de bunicul pe care nici nu-l salutase.
-Tu nu ai ieșit niciodata din acea casă până azi. Spuse bunica ei, sau Mary, asa cum i se mai spune. Asa ca, o sa îți povestesc rapid despre acest liceu ca sa nu fii luată prin surprindere în caz că nu știai.
Ava știa despre ce urma să zică, dar îi era prea lene să explice că a citit despre toate aceste informații, așa că o lăsă să termine.
- Stii despre radiațiile de acum câțiva ani care au produs mutații în toată lumea? Ei bine, de atunci, la majoritatea oamenilor au început schimbări necunoscute in corp. Mai ușor spus, basmele au devenit realitate, împreuna cu toate lucrurile in care nu credeam. Mai exista si oameni normali, dar ei nu au mereu de câștigat. E periculos pentru ei. Iar în acest liceu se aleg cei mai buni mutanți. Nu se știe ce se întâmplă cu ei. Se spune că, cu aceste mutații, sfârșitul din Biblie o sa vină. Si de aceea cauta cei mai buni mutanți. Acum, nu stiu dacă ai vreo putere sau de ce te-au ținut ai tăi închisă pană acum, dar te-am scos din acea casa doar ca să trăiesc mai mult. Mutanții colectori vin la toți bunicii care nu au nepoți speciali în liceu si le taie din viață cu puterile lor ciudate. Așadar sper sa te descurci în liceu sau măcar să trăiești.
Cu acestea fiind spuse, Mary si John părăsiră camera Avei, lăsându-i o farfurie cu mâncare.
Ziua următoare a fost trezita de hainele aruncate de bunica ei pe Ava. Se pare ca ii pregătise ținuta. Ei nu ii plăceau hainele, asa ca a ales alta ținuta din dulap, fiind conștientă ca o sa își enerveze bunica. Dupa ce a ieșit de la duș, Ava se analiză rapid în oglindă. Avea fața mult prea albă, care nu era în corcodanță cu parul negru, lung, buclat. Ii dădeau totuși un aspect de porțelan. Ochii albaștri si mari erau liniștiti, iar buzele groase si roz formau o străbătură specifică ei. Era frumoasa, foarte frumoasa. Dar ceva o făcea mereu sa nu ii placa cum arată. Era ceva, dar nu știa ce.
După ce își auzise numele strigat, Ava a mers in Bucătărie ca să vadă ce dorește bunica ei. Aceasta se strâmbă când ii vazu alegerea vestimentară a Avei. Avea un tricou alb si niște blugi scurți, tăiați, negri.
- Am chemat niște prieteni la masa. Au 2 gemeni de vârsta ta care merg la liceul la care te-am înscris. Am zis sa fiu drăguță si sa îți fac cunoștință cu cineva de vârsta ta. De aceea ti-am ales si alte haine, ca sa iti faci prieteni. Dar vad ca ai decis altceva. Măcar sa incerci sa le Zâmbești dacă tot nu o să vorbesti cu ei. Zisă Mary si apoi își dădu ochii peste cap si plecă.
După câteva secunde, ușa de la intrare se deschisă, pe ea intrând doi bunici cu un zâmbet sarcastic si 2 corpuri asemănătoare, cu o claie de păr roșcată, pistrui si ochi verzi.
- Amanda! Benny! Ati ajuns!
- Bună Mary! Spuse femeia pe care se pare ca o chema Amanda, in timp ce o îmbrățișa pe bunica Avei.
- Si unde este copilul ascuns al familiei Shadow? Întreabă Amanda cu acelasi zâmbet prefăcut.
- Ea este! Spune Mary arătând spre Ava. Dragă, Vino aici sa ii saluți! Zice pe un ton dragut, de parca ar fi cea mai bună bunica din lume.
Ava nu se mișcă din loc, stătea si se uita cu aceeași ochi albastri si mari, neinteresați de familia ce si-a facut apariția.
-Hei, bună! Spuse roșcata si ii întinse mana Avei cu un zâmbet mare pe față. Un zâmbet mare fals pe fata.
Nu o baga în seama dar observa îmbrăcămintea indecenta pe care o avea si încrederea pe care o emana. Probabil era vreo " zeiță" a liceului.
Ava se îndepărtă de ea când ii vazu străbătura de pe chip, apoi urcă scările spre camera ei. Știa că probabil bunica ei era prea rușinată ca sa ii zica ceva acum. Când aproape ajunse la ușă, auzi un râs puternic.
- Uau! Tipa asta chiar are personalitate! Spuse roșcatul, amuzat de reacția Avei.
Ava se uita câteva secunde la el, apoi intră în cameră. Nu i se părea ca are personalitate, doar nu avea chef de acei oameni.