Jocurile iubirii

Motto: "Dragostea este una dintre cele mai puternice pasiuni pentru ca ataca in aceeasi timp capul, inima si simturile" (Lao Tzu)

O zi de vară. Soarele străluceşte pe cerul de opal cu câţiva nori solitari rătăcitori. Privesc dansul lor mut, cu un sentiment de gol înăuntrul meu. Vântul adie uşor, aducându-mi mirosul sărat şi şoaptele mării ce mă ademeneşte neîncetat. Picioarele mi se afundă până la glezne în nisipul fin şi înălbit de razele ce îmi mângâie faţa cu o căldură blândă şi ocrotitoare. Valurile se izbesc de stânci brutal şi înfricoşător. Îmi continui plimbarea leneşă de-a lungul ţărmului şi încerc să ignor sentimentul care îşi întinde mrejele în sufletul meu. Nesiguranţă, incertitudine, teamă... Dor...Un fior mă face să mă cutremur, iar amintirile dor asemenea firelor de nisip ce îţi biciuiesc faţa în timpul unei furtuni. O lacrimă fugară dă tonul unui menuet de perle asemenea ei care se preling  leneş pe obraz.

Parcă ar fi fost ieri, dar dacă mă gândesc mai bine, puteau trece şi zece ani de atunci, atât de mare mi-a fost suferinţa. De fapt, s-a petrecut acum un an. Deşi, tare mi-aş dori să se întâmple şi acum. Fac un pas în apa călduţă şi mă năpădesc amintirile...

Cei doi fraţi ai mei reuşiseră să mă convingă să sar împreună cu ei de pe stânci. Nu înţeleg de ce am făcut asta, probabil fiindcă eu credeam că nu strică nimănui o doză mică de nebunie. Ne-am căţărat, ajutându-ne unul pe altul. Dar în vârf au început să-mi tremure picioarele.

M-am întors spre cei doi fraţi ai mei şi i-am întrebat pentru a mia oară:

- Sunteţi siguri că nu am ce să păţesc?

Mi-au dat acelaşi răspuns.

- Apa e adâncă de cinci metri şi în plus la fund e nisip. Ştii doar că nu vrem să te punem în pericol.

Chiar m-am întrebat dacă pentru ei nu sună puţin cam fals. Am oftat. Mă săturasem să fiu numită o laşă, una care se teme de întuneric şi care nu are deloc spirit de aventură. M-am îndreptat spre margine şi m-am străduit să nu privesc în jos. Am închis întâi ochii, apoi întins piciorul în gol şi m-am lăsat să cad. În ciuda fricii care mă cuprindea, am avut un sentiment de eliberare. Am simţit cum apa mă cuprinde şi am aşteptat până când corpul meu începea să se ridice la suprafaţă.

Apoi am simţit. Era ceva care mi se înfăşura în jurul gleznei, tot mai strâns, dureros... Am deschis gura ca să ţip, dar apa mi-a invadat gâtul, arzându-l. Am deschis ochii şi am mai văzut o dată lumina zilei, apoi m-am cufundat în abis.

- Crezi că se va face bine?

Vocea joasă, masculină şi incredibil de atractivă m-a făcut să deschid ochii. Murisem înecată şi ajunsesem oare în Rai?

M-am întors în direcţia de unde se auzise zgomotul. A trebuit să clipesc de mai multe ori ca să îmi dau seama că ceea ce vedeam era adevărat. În faţa mea se afla cel mai frumos tânăr pe care-l văzusem vreodată. Avea părul scurt, auriu, ochii verzi-

albăstrui, buza inferioară senzuală şi plină, un piept lat şi un abdomen suplu pe care se conturau artistic nişte muşchi bine dezvoltaţi.

Şi eram încă în adâncuri. Mai avea o coadă de peşte şi branhii, care, spre uimirea mea, m-au făcut să îl plac şi mai mult decât până acum. Vorbea cu încă un bărbat asemenea lui, cu părul brunet. În acel moment privirile ni s-au întâlnit şi într-o fracţiune de secundă era la căpătâiul meu ţinându-mă de ambele mâini.

- Cum te simţi? m-a întrebat.

- Bine, am răspuns, şi nu mi-a venit să cred, dar puteam vorbi sub apă!