Razboiul Sexului ✅

Cap 11 - Începutul unei nopţii lungi

Tremur şi îmi mişc palmele pe braţe de sus în jos. E atât de minunat aici. Doar eu şi eu, dar aş cam avea nevoie de un hanorac. Seară sau mai bine spus noaptea pe malul mării e frig, dar decât să merg acasă să stau cu Connor să mai păţesc iarăşi ceva, mai bine mor de frig.

Palmele se mişca într-un mod haotic atât pe braţe cât şi pe picioare. Fără să vreau îmi ating feminitatea cu mâna şi tresar. Îmi retrag mana şi îmi îndrept privirea spre valuri. Încântător descrie tot dânsul lor spre conducere. Se luptă pentru dominarea ţărmului şi cu fiecare clipă, minut şi ora trecute par că sunt mai puternice.

Mă ridic în picioare şi fac un pas mai în faţă. Privesc în jos. Valurile se zdrobesc unele pe altele şi gândul că cineva ar putea pica între ele, chiar şi eu, mă înfioară.

Mă dau înapoi în spate şi mă aşez jos. Îmi înconjor picioarele cu braţele şi privesc tăcută spre mare.

********

Era linişte până când melodia " Somebody to die for" începe să sune încet lângă mine. Nu mi-am mutat privirea spre telefon. Am continuat să privesc valurile. Luna, sau mai bine spus regina cerului, domnea de câteva ore pe cerul întunecat. Se reflectă în apă, şi dacă nu aş şti că nu se poate aş spune că şi-ar admira reflexia, dar poate chiar o face. Am scâncit când melodia s-a oprit, mergea atât de bine în situaţia asta. Dar minutele de linişte nu au durat mult, până când telefonul a sunat din nou. Mi-am dus mana mecanic spre el fără să-mi mut privirea de la lună. Răspund fără să privesc apelantul şi îl pun la ureche.

- Unde naiba eşti? Connor tună.

- Pe plajă, i-am răspuns sec privind hipnotizată lună.

- Unde pe plajă? Mă întrebă mai calm de data asta.

- Pe plajă. Undeva, nu am habar unde, îi răspund pe acelaşi ton plictisit.

- Bine, spune şi îmi închide.

Las telefonul înapoi mutându-mi privirea de pe lună pentru o clipă. Privesc ceasul şi ochi mi se măresc. Ora 01:57 îmi e afişat mare pe mijlocul ecranului. Blochez telefonul şi mă întorc cu faţa spre mare.

Inima bate într-un ritm scăzut şi parcă lipsită de viaţă. Acel suflu care îţi încarcă inimi şi îţi umple sufletul e plecat, de mult timp. Îmi simt inima goală dar totodată grea. Sentimente grele se apasă pe suflet. aş vrea să-i spun cuiva " te iubesc" dar singura persoană disponibilă e mama. Mamă, persoană care mă iubeşte cel mai mult pe lumea asta, femeia care şi-ar da viaţa pentru mine şi eu ce-i dăruiesc ei în schimbul afecţiunii. Nimic, un nimic. Nu sunt în stare nici măcar să o sun. Am ajuns să fiu atât de obosită de ceea ce se întâmplă în jurul meu încât uit să fac persoanele dragi fericite.

Dar eu? Eu când voi găsii fericirea? Când mă voi putea îmbăta cu mireasma iubirii şi să dansez în ploaia fericirii. Când, când viaţa mea e un chin. Un chin cu lovituri grele şi durere pătrunzătoare. Acum, acum când viaţa mea e ascunsă sub ploaia abundenta de lacrimi că în luna noiembrie, sau acum când încă simt durere în pântece. E prea greu să spun că sunt fericită, nu sunt şi nu voi putea fii.

Cred că sunt blestemata să sufăr ca acei pustnici. Dar dacă stau să mă gândesc ei sunt fericiţi. Fără inimi frânte fără durere. Eu nu sunt fericită, cel puţin momentan. Nu pot spune că în inima mea sunt numai curcubeie ci mai degrabă e ceaţă şi întuneric.