Tangoul disperării- Pariul

Capitolul 37- Totul e bine când se termină cu bine

Capitolul 37
Totul e bine când se termină cu bine

Au trecut două zile de când dosarul lui Rose e la noi şi July a plecat cu coada între picioare. Le-am povestit lui Ethan şi Haz ce s-a întâmplat și se pare că Haz ştia. Bănuiam că Ethan ştie, dar el nu acea nicio idee. Probabil ei doi sunt cel mai ciudat cuplu.

mă uimește de fiecare dată cum Hazel știe tot despre ce se întâmplă în jurul nostru, dar nu arată asta. E mult prea inteligentă. Va da de furcă cuiva în viața asta a ei, dacă Ethan nu a încurcat-o deja.

Ieri nu am ieşit deloc din camera mea. Nici măcar să mănânc. Nu ştiu cum să dezvălui adevărul despre Rose sau în fața cui. Vreau ca surpriza să rămână o surpriză, iar răzbunarea... ei bine, răzbunare. Nu înțeleg de ce mă simt vinovată încercând să spun adevărul și să fac ca cei ce merită adevărul să îl primească. Pentru prima dată când mă simt vinovată știind că o să rănesc multe persoane, neincluzând-o pe Rose. Vor fi multe inimi frânte în seara asta...

Rose nu merită niciun pic de milă, dar tatăl copilului ei da. Am pus-o pe Haz sa vorbească cu Dylan şi să îi aducă pe Louis, Luke şi Rose în seara asta într-o cafenea din centrul oraşului, dar ne-a spus că nu au cum sa vină. În seara asta e o cursă importantă. Nu la fel de importantă ca cea în care eram eu şi Hazel sa murim, dar aproape la fel de importantă. Le voi arăta că nimic nu e mai important decât ceea ce aveam eu să le spun. Miza e mare în seara asta, dar e prima dată când mă duc pe pistă, nu cu scopul de a mă distra, de a simți adrenalina, ci pentru a face dreptate.

Dacă nu vin ei la noi, vom merge noi la ei. Gemenele Misterioase s-au întors!

*
*        *

- Eşti sigură că poți conduce din nou? mă întreabă Ethan.

- De ce nu aş putea? Am mai condus de atâtea ori de atunci! spun indignată.

- Ai mai condus, dar nu ai mai participat la o cursă! îmi spune el aproape țipând, pe fața sa citindu-se îngrijorarea.

Știu că își face griji, văd asta în ochii săi ciocolatii. Asta și puțină iubire. S-a resemnat cu gândul că nu îl voi iubi niciodată mai mult decât ca pe un prieten. Ține la Hazel și asta e tot ce vreau să știu.

- Vom fi bine, spune Hazel ieşind din casă şi punându-i o mână pe umăr.

Îi şopteşte ceva la ureche, iar el îi zâmbeşte drăgăstos, dându-i o îmbrățişare.

- Iaaax! exclam scârbită.

Reacționez așa doar ca să nu creadă că m-am înmuiat de tot. Ador să îi văd împreună, de fapt. Îmi doresc din tot sufletul meu să fie fericiți și să nu se rănească unul pe celălalt.

- Cine te-a rănit de nu crezi în iubire? întreabă Ethan şi mă uit urât la el. Oo, am înțeles, cuvinte alese greşit, spune și dă resemnat din cap.

Hazel râde şi se desprinde din brațele lui Ethan, prinzându-mă de mână.

- Va fi bine, Ali. Eşti o şoferiță excelentă, nu ai de ce să te temi, îmi spune Hazel îmbrățişându-mă.

Îi răspund la îmbrățişare. Rămânem aşa câteva minute, liniştindu-ne amândouă pentru ce urmează să facem. Când ne desprindem una din brațele celeilalte, zâmbim.