Extaz

Capitolul 1-Cunoştinţă

Mă uit în jur. Lângă mine stau oameni cu feţele albe ca de mort. Dinţi ascuţiţi, ca de fideş, îşi fac apariţia sub buzele fiecăruia. Dar nu se uită la mine, ci la ceva mult mai îndepărtat. Nişte siluete negre se zăresc după copaci. Furia îmi curge prin vene. Îmi controlez încheieturile mâinilor. Nu găsesc firişoarele albastre. Îmi duc involuntar mâna la inimă şi mă surprinde o linişte mormântală, dar nu tăcerea tovarăşilor mei, ci o absenţă aparent improbabilă a bătăilor specifice. Se pare că doar furia îmi mai curge prin vene. Un mârâit gâtuit îmi iese printre dinţii încleştaţi. Încep să-mi iau avânt pentru o săritură care să mă aducă mai aproape de vrăjmaş. Chiar în momentul când hotărăsc să acţionez simt o mână anormal de rece pe braţul meu. M-am smucit din strânsoarea puternică. Într-p fracţiune de secundă ajung în aer. Nu ezit. Plonjez brutal spre ţinta mea, cu colţii gata de atac. Aterizez fără zgomot pe pământul îngheţat. Mă reped spre unul din numeroşii vrăjmaşi. Cu ochii aţintiţi spre chipul palid nu observ că cineva mă apucă de cap cu o forţă nimicitoare. O durere ascuţită îmi pătrunde în carne. Încleştez cu toată puterea din dinţi. Nu vreau ca vrăjmaşul meu să aibă satisfacţia de a mă tortura. Aud un sunet ca de sticlă spartă... Simt apropierea sfârşitului prin venele goale. Am încercat...

Mă trezesc ţipând, cu o dâră de sudoare scurgându-se pe tâmplă. A fost doar un coşmar. Iau telefonul cu palmele umede. 6:59 . Arun telefonul, mă trântesc zgomotos pe pat şi-mi acopăr faţa cu mâinile. Pur şi simplu m-am săturat de rutina asta. Mi-aş dori să se întâmple ceva interesant şi în viaţa mea mică şi neînsemnată.

Şi ce-i cu visul ăsta? Asta se întâmplă când citesc până târziu din "Zori de zi".

Sar din pat... ei bine, mă târăsc din pat şi ajung cu greu în baie. Îmi stropesc faţa cu apă rece ca să pot reveni la realitate, o realitate anostă de altfel. Îmi ridic privirea şi ating cu vârfurile degetelor oginda. Fac uşor conturul unui păr blond şi lung şi nişte ochi albaştri care nu sunt ca cerul senin de vară, dacă la asta vă aşteptaţi. Nu sunt genul de fată care să se plângă mereu cum arată, dar de fapt să fie totul de faţadă. Eu nu sunt invidiată de nimeni pentru "frumuseţea ta ucigătoare". Nu m-a preocupat niciodată aspectul fizic. Totuşi încerc să respect cu sfinţenie regulile societăţii în ceea ce priveşte vastul concept de "frumuseţe". Pentru că trebuie să recunoaştem că deşi toţi criticăm societatea, facem parte din ea. Un adevărat paradox. Nu mă mai chinui demult să-i dau de cap. Oricum nu ar avea niciun rost.

Mă duc la freastră, încălţată cu papucii mei pufoşi şi trag draperiile albastre. E un loc perfect pentru citit și vă spun drept, petrec multe ore în colțișorul meu.

Ciocăn ușor în geam și urmăresc o picătură de ploaie cum se scurge leneș. Admir pentru câteva secunde pădurea. E o rutină de care nu mă satur niciodată. Ramuri tixite cu frunze ruginii curg într-o mare nesfârșită de culori.

Lemnul scârțâie zgomotos sub picioarele mele când cobor scările. Pot să aud sunetul singurătății. Mereu când mă trezesc, părinții mei sunt plecați. Mama mea, Alice- da, ca în Twilight Saga- este avocat și unul chiar foarte bun, spun asta cu onestitate. Tatăl meu, Jack- ca în Titanic- e medic chirurg și trebuie să menționez că îl admir pentru munca pe care o face, de altfel în aceeași măsură ca pe mama.

Și acum îmi dau seama, oare de ce mereu îi compar pe cei din jur cu personaje din cărți sau filme? Încă un lucru de adăugat pe lista mea intitulată "Lucruri ciudate la mine-partea a doua".

Acum probabil gândiţi: "Săraca fată bogată, are bani dar nu primeşte afecţiune de la părinţi pentru că sunt mereu ocupaţi." Vă înşelaţi amarnic. Nu mai trageţi concluzii pripite. Sunt foarte fericită cu familia mea, cu toate că mi-aş dori un frăţior mai mare care să mă protejeze.