Povestea noastră a început cu trei ani în urma. Este vorba despre doi copii care s-au îndrăgostit fără teamă sau speranța. Astăzi, 19 iunie 2016, am realizat că toată căutarea mea a luat sfârșit. Povestea a început pe vremea când eu eram încă în clasa a șaptea, și m-am îndrăgostit de un băiat cu un an mai mare. Nu știam absolut nimic despre el, doar mi se părea un tip super drăguț și vroiam din tot sufletul să aflu cum îl cheamă. Timp de vreo două săptămâni am tot întrebat pe 'ici,pe 'colo de el, nimeni nu își dădea seama despre cine vorbesc după descrierea pe care i-o făceam. Până când, intr-o seara m-am gândit să o întreb pe tocilara școlii dacă îl cunoaște, nu de alta, dar era din generație cu el.
...continuăm, i-am dat mesaj Magdei, iar cand mi-a răspuns mi-a spus direct numele lui, l-am căutat pe cunoscutul site de socializare "Facebook", inima mi-a crescut brusc, dar totodată, îmi era frică sa nu fi greșit deoarece pozele lui erau puțin neclare și nu eram sigură că este el. Am continuat să ma uit cu atenție și am realizat că era chiar el. I-am trimis cerere, am așteptat, am așteptat, și am tot așteptat vreo 3 zile până când mi-a acceptat-o. În timpul în care am așteptat sa îmi accepte cererea el se îndrăgostise de cea mai buna prietena a mea, eram sfâșiată. După câteva zile în care le-am cerut sfatul tuturor prietenelor mele, m-am hotărât sa il bag in seama. Era ora 8 ai un pic seara, totul a început cu un "buna", eram aproape sigură că nu îmi va raspunde când... primesc mesajul mult așteptat, era Raiul pe Pământ în acel moment. Am vorbit, ne-am cunoscut, toate astea s-au întâmplat intr-o zi de vineri pentru ca țin minte că în weekend am tot vorbit, iar luni dimineață ne-am întâlnit la scoala. Am mai continuat să vorbim iar după câteva zile i-am spus ce simțeam, nu mi se părea foarte entuziasmat. După încă ceva timp în care ne-am mai cunoscut am ajuns să aflu că se îndrăgostise din nou, dar nu de mine, ci de o altă fată din generație cu mine, la fel ca si prima dată am fost foarte dezamăgită dar tot nu am renunțat. După încă puțin timp în care ne-am apropiat și mai mult, a ajuns în sfârșit la mine, dar era prea tarziu, pentru ca si eu mă îndrăgostisem de un coleg de al lui. Legătură rămăsese dar minte îmi juca feste, apoi, din nou, m-am îndrăgostit, până când am ajuns să ne certăm. Iar din toată ceartă nu am făcut decât sa il indepartez, până când l-am făcut să iubească o prietenă de a mea, abia când i-am văzut împreună am simțit că eu încă îl iubesc. Timp de o lună, cât a durat relația lor, eram mereu tristă încercând să maschez asta prin a ține ideea că suntem cei mai buni prieteni, ca frații. După ce relația lor a luat sfârșit, ne-am apropiat din nou, dar era deja prea târziu, pentru ca lucrurile se schimbase, noi ne schimbasem... era dificil. Inca puțin timp, și el a plecat la liceu, un an în care nu am mai vorbit atât de mult încât ne-am îndepărtat și mai mult, aproape ca uitasem unul de existenta celuilalt. În cele din urma, am plecat si eu la liceu, la același liceu la care intrase și el. Aici povestea continua, de la începutul anului pana acum câteva zile ne vedeam în fiecare zi, ne salutam și doar ce mai vorbeam din când în când. A venit o zi la care nu m-as fi așteptat vreodată, 19 iunie, la început, părea o zi ca oricare alta, plictisitoare și fără vreun chef de viață, când am primit un mesaj de la el, mă invitase în parc, la un festival. Dupa câteva încercări de a mă convinge a reușit. Când am plecat de acasă, cu gândul că mă voi întâlni cu el, nu eram deloc surprinsa. Marea surpriză a avut loc atunci când ne-am desprins de grup și am hotărât sa mergem sa ne plimbam. Fara sa ne dam seama, când am intrat în mulțimea de oameni, l-am prins de mana pentru a nu ne rătăci unul de celălalt. Ne-am distrat, ne-am simțit ca niste copii în acea seară. Când s-a făcut ora de plecare si am ieșit de mulțime, ne țineam încă de mana iar totul era ca un vis(fiecare privire, fiecare gest, plus aerul romantic, plăcut și liniștitor ce se asternuse peste orașul nostru, făcea totul sa arate exact ca intr-un vis). În aceeași seară, după ce am ajuns acasă, am continuat sa ne scriem mesaje, am stat toată noaptea să vorbim. Ne-am reamintit de toate momentele pe care le petrecusem cu 3 ani în urmă. Părea totul un basm. A fost momentul în care ne-am dat seama cata nevoie aveam unul de celălalt, și că în toți acești ani nu am făcut decât să ne căutăm în alte persoane, fără vreo șansă de reușită. Acum îmi e clar că nimic nu e imposibil. Noi doi, împreună la greu, împreună mereu, deasupra tuturor.
