Love Always Win

In excursie

 
        Razele soarelui deabia aparute pe cer imi bat la geam, caldura data de ele imi umplu sufletul cu bucurie pentru inceputul unei noi zile... Stop! Ce tot zic aici? Nu sunt poet sau ceva de genul. Sunt doar eu, Lucy! Stati sa ma prezint mai intai: sunt Lucy Carter, am 17 ani, sunt bruneta, ochi verzi-castanii si locuiesc in New York, mai precis intr-un cartier din New York, Brooklyn. Eu locuiesc cu mama, tata si sora mea mai mica, Emma. Nu vreau sa va plictisesc cu alte amanunte despre cum arat, cum ma port si ce fac. Sunt o adolescenta oarecare cu o viata normala.

       Astazi plec in excursie. Am luat vacanta de vara si am decis sa merg cu niste prieteni la o cabana la munte. Ma duc cu niste prieteni de-ai mei, pe care o sa ii prezint pe parcurs.

       -Mama, nu stii cumva unde imi e valiza aia gri? Ca nu o gasesc nicicum! tip eu de parca mama nu ar fi in camera cu mine ajutandu-ma sa o gasesc.

       -Nu trebuie sa tipi, draga, o gasim noi.

        Dupa enșpe mii de ore o gasesc.... Sub pat! Yeey! In cel mai penibil loc din camera mea. Oricum, imi pun hainele in valiza si merg spre masina mamei. Ma duce pana la casa unui prieten si ma lasa acolo. Eu, fara nici o problema, pur si simplu intru in casa.

-Hei, hei, hei, cine e gata de excursie? spun eu fluturand mainile.

-Lucy, draga, ai ajuns! Nu iti dai seama cat ma bucur ca ai intarziat! De obicei eu eram cea care intarzie, zice una din prietenele mele, Sara.

Sara e o fire mai nebunatica. Ii plac petrecerile si excursiile, pentru ca se poate intalni cu prietenii ei (nu ca mie nu mi-ar place, dar eh). E o fata draguta, blonda, ochii verzi, intotdeauna fardata, foaaaaaarte energica ( uneori ma obosesc doar privind-o, nu stiu de unde are atata energie) si o prietena excelenta, BFF-ul meu.

-Lasati intazierile si alte chestii si hai sa pornim odata! zice Derek gesticuland cu mainile.

Derek e cel mai tare tip pe care il cunosc. E haios, dragut, frumusel, talentat (mai ales cand canta la chitara, il ador) si prietenos. E inalt, ochii caprui, parul negru de obicei aranjat si in corp bine facut. El e fostul meu iubit, m-am despatit de el saptamana trecuta dintr-un motiv pe care nu vi-l spun (secretul meu, nici Sara nu il stie). Dar acum regret ca am facut aceasta alegere, inca mai am sentimente pentru el.

Ne luam tot ce ne trebuie pentru excursie si punem toate lucrurile in masina lui Derek. Eu ma urc in fata, Derek la volan, Sara,
Lucas si Amy in spate, iar in locurile din portbagaj stau cei doi frati nebunatici, Felix si Martin (nu o sa ii mai descriu pe ceilalti fiindca Sara si Derek sunt mai importanti).

       Dupa cateva ore de mers cu masina, ajungem insfarsit la cabana. E situata intr-un luminis dragut din mijlocul padurii. Poteca e facuta din pietre mari imbracate in muschi verde, in curte e plin de pasarele, copacei, flori, lampi inalte, iar cabana e extraordinara. Sigur o sa imi placa aici.

       Ceilati se dau jos din masina si iau bagajele. Eu le iau pe ale mele si ma duc in casa sa vad unde sa imi gasesc camera cu Sara si Amy. Ne gasim o camera perfecta, chiar langa bucatarie, o camera cu privire spre gradina.

       -Hei, nu e corect ca voi sa va luati cea mai tare camera... zice Derek bosumflandu-se.

        -Eu cred ca e corect, primul venit, primul servit, chicotesc eu.

       Derek doar ranjeste si ma ia in brate. Eu ii raspund si il strang si mai tare.

       -Bine, nu ma supar!

       Dupa ce ma desfac din imbratisarea aceea calduroasa de care imi era dor, ma duc in camera sa imi asez hainele in dulap. Imi iau valiza si incep sa roscolesc prin ea sa vad ce mi-am pus. Cat timp despachetam, simt cum o mana subtirica ma prinde de umeri si ma trage pe spate, cazand in brate la.... Sara!

       -M-ai speriat, soro, ce vrei? spun eu ranjind.

       -Nu pot sa imi imbratisez si eu prietena? Mi-a fost dor de tine, Lucy!

       -Si mie mi-a fost dor de tine, Sara!

       -Si de mine ati uitat? intreaba Amy bosumflata.

       -Cum sa uitam de tine, hai aici! zic simultan cu Sara.

       Ne luam toate in brate si ne trantim pe jos. Toate trei incepem sa radem in hohote. Totul e perfect!

       Pe la ora 7 seara, incepem sa iesim unul cate unul afara. Ne hotarasem sa facem un foc de tabara, sa mancam bezele si carnati. Yumy! Aducem din spatele cabanei niste busteni pe post de bancute. Le punem in forma de semicerc si ne asezam. Sara vine langa mine, la fel si... Derek? Cum de? Eu credeam ca vine Amy in locul lui. Ma rog, ne-am asezat cum am vrut si am stat putin sa povestim.

       -Deci, cum vi se pare locul? intreaba Lucas.

       -Naspa, nu avem net deloc si nici semnal! spun Martin si Felix cu mainile incrucisate.

        -Si ce? Deaia am venit, sa stam in are liber si fara tehnologii, nu sa butonam la telefoane, zice Amy ranjind.

         -Da, are drepatate! raspund eu chicotind.

        Conversatia nu tine prea mult ca imediat nu se face foame. Fomistii de noi, ca zici ca fara mancare nu rezistam nici 5 minute. Ne ridicam de pe "bancute"
si ne ducem sa luam carnatii si bezelele sa le mancam pe toate. Pe mine ma trimit sa aduc niste lemne pentru foc din padure. Nu e sarcina pe care mi-o doream sa o fac, dar ce nu fac eu pentru mancare. Oricum, ma duc in padure sa caut niste ramurele uscate. Adun cateva, dar mai greu, fiindca e intuneric si nu prea vad ce e pe jos. Fara sa imi dau seama, ma cufund tot mai adanc in padure sa caut lemne pentru foc. Cand insfarsit gasesc si eu mai multe, imi dau seama ca nu stiu unde sunt. Ce prostuta sunt. In loc sa caut kilometrii intregi ramurele, mai bine crapam niste busteni din spatele cabanei, dar no, trebuie sa fac eu pe Sherlock si sa explorez locul. Ah, firar, unde sunt?

       Incerc sa gasesc calea de intoarcere, dar tot ce fac este sa ma pierd si mai mult prin padure. Nu am stiut ce sa mai fac, asa ca am inceput sa strig dupa Sara sau ceilalti. Strig ce strig si simt ca trebuie sa mai tac ca ma durea putin gatul. Ma pun jos si incep sa strig dinou. Dar nu mai puteam. Simteam cum aerul rece de munte imi intra pe sub haine. Era frig acum, tremuram, incercam sa ma incalzesc dar degeaba. Fara nici o putere, incerc totusi sa  gasesc calea de intoarcere.

       Dupa 10 minute de tarare prin frunzele umede, insfarsit dau de o lumina. Era cu siguranta o lanterna. Ma ridic in picioare si ma duc spre lumina. Sperantele mele cresteau din minut in minut si parca forta imi mai revenea vazand lumina. Cand ajung in fata lanternei, vad o silueta inalta si neagra in fata mea. Nu putea fi Derek sau Lucas, nici Felix sau Martin, dar era un barbat, fiindca era prea mare si deloc firav ca o fata. Orcine era, nu puteam avea incredere in el. Era un strain, asa ca am incercat sa fug in partea opusa. Dar simt cum un brat puternic ca prinde de umar si ma strange tare. Durerea era groaznica. Am scos un scancet de durere si am incercat sa ma zbat sa imi dea drumul. Dar tot ce puteam face era sa incerc sa dau cu pumnul in el. Barbatul m-a prins de pumn si a inceput sa il roteasca tot mai tare, pana, invaluita in durere, am cedat si am cazut pe jos. Lacrimile imi curgeau suroaie si nu mai vedeam bine deloc. Atacatorul nu terminase si imi ia pumnul rasucit si il ia in mainile lui. Eu nu mai incercam sa fac nimic. Nu puteam. Eram ca si moarta. Eram parca paralizata. Stau putin, linistita, credeam ca a plecat, dar, cand sa incerc sa ma ridic, lama unui cutit incepe sa alunece pe mana mea firava. Cu cat ajungea spre incheietura, cu atat intra si mai tare in piele. Ma durea groaznic, nici nu puteam sa mai lacrimez, si cand credeam ca nu poate fii mai rau, cutitul intra in mana mea si imi zdrobeste osul. Sangele curgea incontinuu si eu nu mai puteam sa mai stau treaza. Am inchis ochii si negrul isi facu aparitia.

La media este Lucy.