Cap 1

105 10 2
                                    

22 august
Mama mea a hotărât să ne mutăm intr-un orășel de pe lângă Boston după moartea tatălui meu . Sincer nu mi se pare o idee foarte bună dar dacă pe ea o face fericită ... A afectat-o la fel de mult ca pe mine, era o persoană atât de bună, soțul și tatăl perfect . Îmi lipsește . Aici spera ca va duce o viață mai bună departe de casă asta blestemată.
,, - Fiule haide , i-ați bagajele , e timpul să plecăm ! " strigă mama de jos . Cobor , îmi iau la revedere de la casa , inspir adânc si intru în mașină .Știu ca e ciudat să îți iei la revedere de la o casă dar am considerat-o mai mult de atât .
,, Bagajele, benzina , centura , totul e gata " șușotește mama .
,, - Mamă, totul va fi bine ai să vezi . Doar calmeaza- te și încearcă să o iei de la capăt." ii spun și încerc să o liniștesc . Nu vreau să o văd așa , vreau să fie fericită ca înainte, dar e cam imposibil si pentru mine.
***
Au trecut 2 ore de când mergem încontinuu si după instinctele mele nu mai avem foarte mult. Deja încep să observ pădurea din apropiere iar după ea si orașul. La intrare e doar un mic semn ruginit si îndoit cu numele orașului iar după o mică străduță .
,, - Mamă , știi pe unde să o iei ? "
,, - Sigur ca da, imediat ajungem. Trebuie doar să ocolim aceste străduțe. " A deci sunt mai multe . Și după acest imediat ajungem , cam jumătate de oră a trebuit să îi i-a. Cu ajutorul unui străin, mai nou primul prieten din acest oraș. Casa nu e chiar așa de mare si nici nu mă așteptam la ceva mai bun de atat având în vedere că e un oraș așa mic, nici nu stiu de ce îl mai numesc așa. Ne-am despachetat lucrurile si mama deja si-a făcut o prietenă , ce locuiește în casa din față. Camera mea e destul de mare, pat, birou, dulap, balcon cu vedere la pădure. O să fie ciudat noaptea dar nu îmi fac probleme. Suntem in august si sunt fericit că liceul începe abea peste o lună . Aproape o lună. Sunt așa plictisit , cred că ar fi bine să mă plimb puțin prin împrejurimi. I-am spus mamei si ma îndrept spre pădure . Mi se pare așa de frumos și relaxant să te plimbi prin păduri, adică să asculți sunetul păsărilor, să inspiri aerul proaspăt , să vorbești cu copacii ...ok fără asta . Mă îndrept pe o cărare, sper ca o sa mai stiu drumul înapoi.
Dupa un timp de mers am obosit și mă decid să mă așez pe un buștean căzut și rostogolit. Ori mi s -a părut si am înnebunit ori cineva chiar m-a urmărit până aici. Văd ceva cu coada ochiului ceva si ma uit repede dar dispare.Ce ciudat. Cred că ar fi bine să plec, imediat se întunecă dar mai important mama pregătește cina . S-ar enerva rău dacă nu aș fi acolo la timp.
Ziua asta a fost obositoare și ciudată, nu îmi pot scoate din minte chestia aia din pădure, sau dacă era măcar ceva .

StrangeUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum