O linişte asurzitoare îmi invada sufletul,gândurile veneau de-a valma,inima îmi bătea puternic...Oare EL era?..da,EL trebuia să fie...trupul lui îmi era întipărit în minte.Dar cum după atâta timp a reapărut în viața mea?
-Aylin??cu tine vorbesc fato,unde îți este mintea?
-Scuze...ce spune-ai?
-Păi eu vorbesc aici cu tine,dar se pare că mai mult singură,ce ai pățit?
-Nimic..nu am pățit nimic.
-Aa..bine,să îți povestesc în continuare ce vreau să port diseară la petrecere ,am emoții,va veni şi Deniz, sper că vom vorbi măcar puțin.Ar fi frumos dacă ai putea veni şi tu,aşa nu aş sta singură.
-Ştiu,dar mă cunoşti..nu îmi plac petrecerile.
-Ştiuu...dar măcar vino mâine pe la mine,da??
-Bine, mâine voi veni şi cu ocazia asta îmi vei povestii ce s-a întâmplat.
Autobuzul a oprit şi Isra a coborât, iar eu am căzut din nou pe gânduri,mi-aş fi dorit să îi povestesc ceea ce mă apăsa,dar ceva mă oprea, timiditea mea,ruşinea,sau poate pur şi simplu consideram că aşa era cel mai bine.
Odată ajunsă acasă,intrând în camera mea,m-am pus uşor în pat parcă încercând să nu-l sufoc cu durerea mea.Ca o mică picătură de rouă care se prelinge pe o frunză,o lacrimă îmi cade sfioasă pe piept.
De ce a trebuit să-l revăd?De ce toate eforturile mele în goana uitării au eşuat?...mă simt atât slabă,de neputinciosă,pentru că ştiu că tot ce a fost frumos a trecut,iar eu am rămas aici...în acest pat sătul şi el de tristețea mea.
Vrând ca aceste gânduri să dispară,mă ridic din pat păşind încet,îmi ridic privirea şi dau de ea,o fată puțin palidă,cu părul blond,subțirică şi cu ochii mari şi verzi...dar trişti,aceştia îți spuneau propria poveste cu o sinceritate sfâşietoare...îți spuneau cu un glas tremurând "Nu mai este nimic de făcut,vom fi înecați în apele învolburate o eternitare"
Dintr-o dată ei se închid solemn...În acel moment am luat oglinda şi am spart-o..fiecare ciob s-a transformat în câte o amintire, o amintire alături de EL.
EL a fost soarele care m-a încurajat să zbor..uşor,stângaci la început...dar sub razele lui am ajuns din ce în ce mai sus,iar când apogeul îşi striga venirea..soarele a apus,nemaiputând să ajung la el...am coborât spre solul rece şi necunoscut.
De atunci am ştiu prea bine că de-i ştergi fluturelui praful,nici o boare,nici macăr o vrajă nu-l vor face să mai zboare.
CITEȘTI
Privilegiul Iubirii
Fanfiction„Dragostea adevarată e ca o stafie, toţi vorbesc despre ea, puţini o văd cu adevărat." - François de La Rochefoucauld Puțini oameni au privilegiul de-a iubii,de a simții trăirea supremă la care şi zeii în armonia raiului se închină. În dragoste nu...
