Singur...
Cosma Ovidiu
Uneori e mult prea simplu sa promiti ceva dar... E la fel de simplu sa nu iti respecti promisiunea. De ce fac sa para totul asa usor? Simplu! A nu-ti respecta promisiunea facuta foarte pripit arata ca... Esti prea sigur de tine si nu te-ai gandit niciodata la ceilalti, la tot ce distrugi din doua cuvinte... Asa am reusit sa transform gandurile mele intr-o scurta povestioara... Sper sa va placa!
E trecut de ora doua si eu inca nu dorm. Afara e o furtuna zdrobitoare care a-r putea stinge si focurile iadului. Stau la fereastra si ma intrebam ''oare de ce nu a mers... sau de ce nu merge... si totusi, v-a merge vreodata?''...
Zarisem doua umbre ce alergau prin ploaie in cautarea unui loc mai uscat si s-au oprit sub stresina casei mele. Erau doi tineri, si daca tot nu puteam dormi, am decis sa ii chem in casa o vreme, poate o-r vrea o cafea, ca si asa nu mai avea cine sa o bea. Le-am deschis usa iar ei nu au ezitat nici un moment in a ma refuza. I-am poftit la masa si am facut cunostinta. Se numeau Ana si Cosmin. Nu erau de prin locurile noastre, erau turisti ce venise-ra cu cortul, care le-a fost rupt de furtuna puternica. Ana m-a intrebat de ce nu dorm la ora asta, dar eu...nu stiam ce sa-i raspund... ''E din cauza furtunii, asa este?'' intreba Cosmin...iar eu taceam. Nu stiam cum sa imi ascund tristetea adusa de furtuna norocului asupra inimii mele. ''Nu, nu este furtuna!'' i-am raspuns eu. ''Va prepar o cafea si, asa o sa va pot povesti de ce nu dorm la ora asta...''
''A fost acum cativa ani, vreo cinci... sau sase... Eram acolo pe varful acelui deal, unde erati voi inainte sa ploua. Era cam aceeasi ora, la fel de tarzie dar foarte senin; stateam acolo intins pe iarba si priveam minunatiile Cerului...uneori ii vorbeam Lunii, priveam stelele sau chiar incercam sa le numar...ma relaxa mult! Adormisem acolo si cum a dat putin rasaritul peste satul nostru, cineva imi soptea la ureche si imi cerea sa ma trezesc. Am deschis putin ochii si am vazut un par lung, foarte lung si un zambet ce parca imi spunea >Buna Dimineata!<... Parea ca inca visez!
Dupa ce am deschis bine ochii am realizat ca nu visam si ca acea fata chiar imi spunea Buna Dimineata. M-a rugat sa ma ridic si sa o ajut sa care bagajul ce il avea pentru a sta acolo vreo trei zile, asa cum a-ti stat si voi. Era singura si am ajutat-o sa-si ridice cortul. Se numea Luna si avea un chip de zana, ca in povestile care m-i le spunea bunica cand eram acasa la ea. Vorbea foarte mult! Cand am terminat treburile ce le avea ea acolo, m-a rugat sa mai raman cateva clipe sa ne odihnim si sa mai schimbam cateva vorbe, admirand privelistea satului ce abia se trezise. Chiar de vorbea doar ea, insa vocea ei calda ma facea sa uit de cat de repede trec orele si deja era ora pranzului. I-am aratat casa unde locuiam si a decis ca pana se v-a insera, sa vina la mine sa mancam impreuna si sa ne cunoastem mai bine. Eram parca in alta lume! Venise ora sa mearga inapoi pe dealul unde avea cortul iar eu i-am tinut companie pana acolo... M-am asezat in acelasi loc de unde vorbeam mereu cu Luna, dar acum erau doua. >Vezi? E asa departe! Cine ti-a dat numele ei, s-a gandit oare ce a facut?< ii sopteam eu... >Ce?<, intreba ea... >A adus Luna printre oameni, pentru a-i face fericiti<, iar ea a zambit.
Asa au trecut cateva zile si ne imprietenisem foarte tare, sau poate...mai mult decat atat. A decis sa vorbeasca cu parintii ei si sa ramana la mine o saptamana si a ramas o luna, doua, un an... A ramas aici in casa patru ani de zile si totul mergea ca intr-o poveste. Aveam in plan sa ne si casatorim... >Si ce a stricat totul? Ce s-a intamplat?< ma intrebase Alina... Pai... A plecat... A plecat lasandu-ma sa o astept... Ii gasise mama ei care era plecata in lumea amara, un loc de munca... Si a plecat! Mi-a cerut sa o astept, sa ii promit ca o voi astepta doar pe ea, iar eu... hmmm... Am promis! Si inca nu am incalcat promisiunea dar, de 2 ani nu stiu nimic de ea...nimic!''
Cei doi erau foarte uimiti si ma priveau lacramand.
Acum, ca a mai trecut inca un an, stau iar in ferestra si privesc stropii mari de apa ce nu se mai opresc si... Si inca te astept!
