Povestea mea... e mai complicată, nu a fost alintată. O fata singura, mereu neînţeleasă.Am căutat să mă fac înţeleasă, am vrut sa fiu prietenă cu toţi, dar am fost mai retrasă de mică... Stăteam singură în bancă, cu capu-n jos şi nu ziceam nimic! Am cicatrici pe cap, pe coaste si poate am fost mai retrasă că am avut beţe-n roate. Fără absurditate sau comoditate, nu mi-au dat dreptate şi nici libertate, nopţi umblate, Andra se zbate să arate că se poate, să rezişti fără părinţi la 14 ani! Şi încerc să le dau mai departe, seriozitate şi sinceritate, uite ce am în cap şi râd cu falsitate.
Din prima clipă, din tot restul vieţii mele şi sunt caracterizată gen: ''Eşti răpus de durere!''. Prăfuită cu praf de stele, când seara se aşterne... aştept momentul vieţii mele, ţin presiunea-n vene. Am vrut să fac oameni să râdă, să plângă, dar m-au făcut ei, să plâng de ciudă. Am aproape 15 ani, o viaţă, o casă, niciun plan... încă.
Am întâlnit un baiat , mi-a dat lumea peste cap. Nu am mai simţit aşa ceva... şi am clacat! 5 luni, de agonie şi extaz... am fost bătaia de joc! Toate relaţiile au un început... şi mereu îmi spunea c-a suferit prea mult, eu mereu am zis că nu-s la fel ca ele, că am un suflet blând să nu mă laşi să cad ca un fulg! Dar el era închis, parcă avea inima de fier. ''Totul va fi bine!'', aşa i-am zis, împreună ştia că putem petrece momente de vis. Şi i-am promis că n-o să mă schimb vreodată şi n-am să plec de lângă el vreodată. Eu il doream atât de mult, treceam pentru el prin foc, prin ploaie şi prin vânt. Am început să vorbim în orice moment. Eu trăgeam, să il ţin cât mai aproape... el, trăgea pentru prieteni şi falsitate. Am fost lasata în urmă, să pier şi să mor. Dar au murit doar sentimentele dintre noi... Când plângeam, ploua afară... Am suferit mult... stând în casă, plângându-mi de milă, pe el il durea in cot, o ardea în pet-uri de bere şi caterincă. Dar a ajuns din nou la mine, plângând şi cerându-mi iertare, ca fost un proast şi nu a ştiut să preţuiască... Dar şi-a dat seama atunci când eu aveam deja o altă relaţie. Am lăsat, mi-a fost rău... şi-n ziua de azi îmi pare rău. Ne-am amăgit, nu mai era nimic la fel... Şi am pus capăt, el uitându-se după altele!
Eu credeam în el, el credea doar în destin. Aud aceeaşi voce surdă, care-mi vorbeşte, dar refuză să-mi răspundă... Erai soarele ce mă-ncălzea. M-am privit prin ochii tăi şi-am orbit pentru o secundă. Erai cu sufletul pustiu! Ai vrut doar puţină atenţie şi ai vrut să mă-nchizi în tine ca o şcoală de corecţie. Îmi reproşai că am dublă personalitate, că mă pricep la cuvinte, dar nu trec la fapte. Eu te credeam unic la toate, dar eşti mai comun decât un grup de sate.
Şi am început să mă descarc prin ask.fm, prin întrebări, prin răspunsurile mele... prin tot! Şi pentru cei care-mi spun că sunt frustrata , că sufăr... asta e pe domeniul trecutului. Acum e pură plăcere!
