Eseuri

Copilul și poetul. În spațiul închis.

“Imaginatia copilului este altceva decat imaginatia poetului: exploatarea de spatii inchise.”

Imaginatia copilului este nelimitată. Un copil este iluminat de imaginație fără voia lui și este îndemnat Această sclipire magică îl indeamnă la joacă, la creație în mod involuntar prin explorarea spațiului în care este închis și exploatarea acestuia. Spațiul capăta valoare afectivă, iar prin prisma creativității copilului, devine un loc miraculos, magic, în care cel mic are puteri absolute.

Spațiul închis poate fi o metaforă pentru “lumea” în care trăiește, o lume incompletă din cauza, lipsei lui de cunoștiințe. Copilul vrea să afle mai mult, debordează de curiozitate și încearcă să imite adulții sau personajele din cărți și filme, însă în toată căutarea sa de inedit, el nu părăsește spațiul închis, ci doar îi conferă o dimesniune din ce în ce mai mare. Și, pentru bucuria lui, nu este conștient de asta. Creația sa îi aduce numai bucurie, numai optimism și are ca motiv plictiseala, nu constatarea lipsei de cunoștiințe. Această lipsă de cunoștiințe îl face nevinovat și în același timp îi dă o viziune luminoasă asupra lumii. Lipsit de griji, cu o gândire simplă, viața de copil este ca un vis. Tocmai de aceea, mai târziu nu ne amintim prea multe despre ea.Întrucât amintirile mele despre perioada când eram mică sunt atât de vagi, mintea unui copil rămâne un mister. Tot ce țin minte este grădina de la țară, cum mă avântam prin iarba mare ca printr-o junglă, iar întrebarea dominantă era “ cu ce mă joc acum?”

Poetul, datorii culturii și creativității cât și maturității și experienței sale, poate trece de barierele spațiului închis și poate crea o altă lume, chiar o lume a ideilor perfecte. Poetul își dă seama de limitele ce le impune spațiul închis și le trece din propria voință, cu întreaga sa putere creatoare. Iar această putere creatoare nu îi asigură numai fericire, ci și tristețe și nostalgie, care la un moment dat ar putea fi și ea satisfăcătoare prin profunzimea ei. Atunci când creează o lume perfectă, își va da mereu seama de constrastul dintre aceasta și realitate. Deoarece este lipsit de inocența copilărească, operele sale pot provoca sentimente negative, pot descrie răul într-un mod cutremurător, păcatul sub toate aspectele sale, însă oferindu-i eleganță, frumusețe.

Ce înseamnă inocența copilului? Nu înseamnă că un copil nu poate face rău, ci că îl face fără a fi complet conștient de acest lucru. Eu cred că o operă literare are inocentă, pentru că toate sentimentele descrise în ea pot provoca numai satisfacție cititorului, indiferent de încărcătura negativă pe care o posedă.

Poetul știe să folosească răul pentru a face bine.

Dar dacă el se află în afara spațiului închis și nu înăuntru?

Intrerpretând astfel, spațiul închis este o metaforă pentru ceea ce îi este interzis. Dintotdeauna, interzisul ne fascinează, poate că și după maturizare această curiozitate persistă.Indiferent de neimportanța acelui obiect, copilul îl vrea, numai pentru că nu poate să îl aibă.Imaginația lui îl impinge spre descoperire, întrucât în mintea lui, obiectul, camera sau acțiunea interzisă capătă trăsături miraculoase.

Spre deosebire de copil, imaginația poetului îl face să-și satisfacă curiozitatea, căci prin creația sa, el imaginează un ideal, despre care știe că nu se poate compara cu realitatea. El creează spațiul închis perfecționându-l,astfel încât realitatea nu-i mai aduce niciun interes. Pentru un poet, creația este evadarea din realitate, pentru un copil, creația este realitatea.