25 de ore până la răsărit

Capitolul 2

Trezirea fu una zbuciumată. Fusese cufundată în visare o mare parte din drum dar un coşmar o trezise. De atunci, deşi stătuse cu ochii închişi, fusese mereu în alertă. Acum, când maşina se oprise, fu luată cu grijă pe sus de către Paul.

Coborâră în ploaie, picături mari şi grele lipindu-i fetei hainele de ea. Se strânse mai bine în braţele celui care o căra în timp ce acesta începu să fugă. În urma lor putu vedea restul echipei cum se grăbeau să ajungă la adăpost. Un fulger străbătu întunericul, luminând clădirea ce se înălţa în faţa lor. Semăna cu o ruină, o veche clădire de beton aflată în paragină. Vopseaua simplă, albă, se decojea de pe pereţii săi, lăsând în urma-i doar amintirea a ceea ce fusese clădirea cândva.

Intrară printr-o spărtură din zid, încununată de iederă şi iarbă. Părea aproape mascat locul de acces. Cu grijă, Paul puse fata jos apoi îşi scutură apa din păr. Neintenţionat, ea putu observa culoarea cremoasă a firelor părului său ce se închidea treptat spre baza capului.

- Să mergem, cu cât ajungem mai repede, cu atât avem mai puţine şanse să răcim, spuse el în timp ce îşi trece pentru ultima dată mâna prin păr.

Porniră de-a lungul unui coridor, cotind din când în când fie la stânga fie la dreapta. Era ca un mic labirint, observă fata care-i urmase tăcută. De această dată nu o mai ţinuse nimeni atârnată de braţe, aşa că putuse merge în ritmul ei.

În cele din urmă se opriră. În faţa lor se deschidea o uşă de metal, simplă, ca de lift. Paul îşi scoase mânuşa şi îşi aşeză palma pe un dispozitiv implantat în stânga uşii. Se auzi un beep scurt apoi uşile liftului se deschiseră fără zgomot. Interiorul era spaţios, înăuntru încăpând mai bine de zece persoane. Dar, din câte numărase fata, ei erau cel puţin douăzeci.

O palmă o împinse de la spate şi ea făcu câţiva paşi, împleticindu-se spre uşă. Se uită urât peste umăr, numai pentru a da cu ochii de un bărbat intimidant de înalt, cu trăsături aspre şi cu o privire cruntă. Se înşelase. Acesta părea a fi cel mai bătrân din grup. Ea înghiţi în sec holbându-se la el, apoi îşi întoarse privirea spre Paul când acesta începu să vorbească.

- Bun, ştiţi ce aveţi de făcut. Vreau să fie curat totul de data asta, fără greşeli de începători, bine Ace?

Se uită acuzator în dreptul unui tânăr roşcat, nu foarte înalt, care roşi imediat.

- Desigur, domnule...! spuse el, bâlbâindu-se uşor.

Ignorându-l, Paul continuă cu voce sigură:

- Duceţi copiii la nivelul 4 apoi ne întâlnim în sala de comandă.

- Conform regulamentului sau împreună? întrebă o voce din stânga fetei.

Era unul dintre cei ce o căraseră prin pădure. Se pare că tot nu scăpase de ei.

Paul îi privi gânditor câteva clipe, ochii poposindu-i pe chipurile întrebătoare ale copiilor.

- Împreună. După selecţie vom urma regulamentul.

Şi, spunând acestea, se îndepărtă cu paşi grăbiţi înapoi pe coridorul pe care veniseră, urmat de mai bine de jumătate de grup.

Fata se trezi în lift, cu fratele ei de mână, privind-o mut. Ştia că ceva nu era bine şi ochii lui erau singurii care-i dădeau de gol frica. Sora lui îi mângâie creştetul şi-i zâmbi încurajator, în ciuda faptului că era udă şi înfrigurată. El se lipi mai bine de ea, cuprinzându-i talia cu palmele. Era la fel de ud ca ea. Cuprinzându-l cu ambele braţe într-o strânsoare protectoare, fata privi feţele din jurul ei. Cei care o căraseră până la maşină o însoţeau şi de această dată, privind solemni în gol. Cel din dreapta ei avea o căutătură sumbră, încruntată, mai degrabă prostănacă şi încrezută. Ca şi restul băieţilor, era bine făcut, masivitatea lui făcând fata să se simtă şi mai mică decât era. Părul său era castaniu, tuns scurt într-o formă militărească. Pe de altă parte, camaradul său, deşi la fel de serios, părea mai relaxat, aruncându-i chiar un zâmbet fetei când o prinse holbându-se la el. Ea-şi lăsă imediat privirea în jos, aruncând uneori ocheade cu colţul ochiului.

Coborâră în linişte. Uneori, fetei i se părea că aude voci, însă doar pentru scurte clipe. În cele din urmă, liftul se opri, ușile deschizându-se cu un declic slab. În fața lor se înfățișă un coridor lung, cu uși simple, maro de o parte și de alta a sa. Cu o mână fermă, însoțitorul simpatic o împinse afară din lift, urmând-o îndeaproape. Picioarele ei goale și ude se lipeau de betonul rece de pe jos, scoțând un zgomot enervant. Flancată din spate și din față de cei doi însoțitori, aceasta se lovi de cel din fața sa când acesta se opri brusc. Mirată, ridică privirea, dând cu ochii de una din ușile simple. Se uită întrebător la camaradul simpatic. Acesta, ignorând-o, deschise ușa și o pofti înăuntru cu o mișcare scurta a capului. Înghițind un sec, ea intră, urmată de fratele ei. Ușa se închise în urma lor și fata putut auzi broasca în cheie în timp ce erau încuiați înăuntru. Ar fi putut urla, însă nu mai avea niciun rost, mai ales acum.

Camera era pe cât posibil de simplă , un pat dublu tronând în mijlocul său. Becul slab dădea o lumina galbenă, bolnăvicioasă, abia reușind să ajungă în fiecare colț al camerei. Undeva, o ușă deschisă dădea spre o cameră mai mică. Baia. Fata începu să-şi dezbrace fratele de hainele ude, aruncându-le pe jos, într-un colț îndepărtat al camerei. Acesta tremura, privind dezorientat în jurul său. Cu o smucitură rapidă, fata luă pătura de pe pat și îl înfofoli pe cel mic cu ea.

- Unde e mami?

Vocea lui suna străină în acel loc complet liniștit.

- Buburuzel , îl alintă fata pe cel mai suav ton al ei, așa cum obișnuia mama ei să facă. Mami a trebuit să meargă în altă parte, a avut puțină treabă, dar ne-a spus să avem grijă de noi că o să ne găsească și o sa ne ia acasă.

Se băgă în pat lângă cel mic, trăgând puţin plapuma peste corpul ei înghețat. Deși aspră la prima atingere, era călduroasă și asta era deja mai mult decât ar fi putut fata cere.

- Unde suntem?

- Aș vrea să îți pot spune dar nici eu nu știu.

- Oamenii ăsta sunt răi?

Fata oftă. Băiatul mereu avusese talentul sa scoată la suprafață întrebările pe care pana și ea și le punea.

- Nu știu. Haide acum, dormi. O sa ai nevoie de forțe proaspete mâine. Presimt ca va fi o zi lungă.

El se uită lung la ea câteva clipe părând ca nu vrea să se culce.

- Și eu presimt la fel, spune într-un târziu și se întoarse cu spatele, închizând ochii.

Fata ramase buimăcită de răspunsul băiatului. Pana si el își dăduse seama. Trebuia să recunoască, însă. Îi admira curajul.

După ce respiraţia baitului deveni greoaie, fata se dădu jos din pat şi strânse hainele de pe jos, punându-le pe singura noptieră din cameră. Exista totuşi o şansă să se usuce până dimineaţa. În ciuda faptului că în cameră nu exista nici un calorifer, era destul de cald, îndeajuns cât să poţi sta fără sa tremuri. Fata atinse pereţii de o culoare stacojie şi observă că sunt calzi, exact cum se aşteptase. Încălzirea se făcea prin pereţi. Îşi dădu jos cămaşa de noapte încă udă şi o lipi de perete, pentru a o încălzi puţin apoi o întinse pe jos. Cuprinzându-şi braţele cu palmele, zbură iar în pat şi trase plapuma pe ea.

Găsi pernele tari deşi se putea dormi pe ele. Oare cât era ceasul? Ştia doar atât: cu mai bine de câteva ore în urmă fusese trimisă la culcare de un tată cu un zâmbet cald pe chip şi sărutată de o mamă plină de iubire. Acum, incertitudinea îi fura fiecare celulă aflată în ea, măcinând-o şi îngrozind-o. Ar fi vrut să plângă şi ar fi meritat această alinare dar îi era prea teamă că, odată ce va începe nu se va mai putea opri. Alese să închidă ochii şi nu mai gândească. Imaginile veneau în capul ei iar ea le respingea una după alta până când nu mai fu în stare să gândească nimic şi adormi.