Puterea miraculosilor

De la capat

Vad negru. Aud numai zgomote ciudate si țipete. Stiu ca sunt transformată in Buburuza, dar nu stiu cu ce scop. Deodată cineva imi pune mana pe umăr.
- E cruț de data asta, dar stai calma draga mea Buburuza. Motănelul tau nu va scapă de data asta.
Deschid un pic ochii si vad o femeie blonda ce se îndrepta spre Motan Noir cu un cuțit in mana.
- Nu!!! tip eu cat pot si pe urma leșin, dar nu înainte sa aud țipatul partenerului meu.

Marinette POV
Cand m-am trezit era dimineata si înca stăteam in locul unde a avut loc lupta. Ma ridic si vad ca Motan a dispărut, dar a lăsat urme de sânge. Cad in genunchi si încep sa plâng.
- Ai zis ca nu ma vei parasi niciodata. spun eu printre lacrimi.
Păun vine si ea si e pe punctul de a leșina, dar reușesc sa o calmez. Tremura toata si șoptea cuvinte.
- Motan mort Văduva prins miraculos luat noi speranța nu.... spune ea speriata.
- Linisteste-te! Totul va fi bine, iti promit.
- Nu pot! Era fratele meu! tipa ea si izbucnește in lacrimi.
- Ii stii identitatea?
- Ddda....
     Am rămas muta. Prea multe s-au intamplat azi. Trebuie sa aflu unde mi-a dus nemernica aia partenerul.
Trebuie să-mi găsesc prietenul!

Bia POV
Ma ridic de lângă Bubu si plec de acolo. Imi e de ajuns ca mi-a fost luat fratele. Intru pe fereastra si ma detransform. Ma trântesc in pat si închid ochii. Chiar daca e dimineata nu am putut dormi toata noaptea.

Peste doua zile....

     Afara ploua, iar eu transformată ca Paun stau lângă piatra unde este așezată poza cu Motan Noir. Piatra era înconjurata de flori si lumânări. Chiar daca uneori era enervant, a rămas si va rămâne mereu in memoria noastră, a Parisului, a mea.

Marinette POV
     Ca Buburuza stau lângă Paun si ma uit la poza cu partenerul meu loial. Zambesc uitându-ma la chipul de pe foaia așezată in rama si imi curge o lacrima pe obraz. Întotdeauna mi-a fost alături si m-a asigurat ca nu ma va părăsi. S-a ținut de promisiune. Este lângă mine chiar daca s-a dus.
   - Niciodata sa nu plângi in urma mea. șoptesc acele cuvinte care mi-au fost spuse in urma cu câteva zile de el.
     Aud o mămica ce stătea cu copii ei, dar unul dintre ei vine si se așază-te la ga mine.
   - Unde e Motan Noir? intreaba băiețelul de vreo 8 ani.
   - S-a dus. ii spun eu trista.
   - Unde s-a dus?
   - Într-un loc mai bun.
     El imi zâmbește sa audă ca eroul e într-un loc mai bun si pleaca la mamica lui. Urma sa ținem un discurs. Paun s-a dus prima.
   - Buna ziua! spune ea încercând sa para puternica. Sa începem. Motan Noir a fost unul dintre cei mai puternici eroi din lume. A luptat pentru noi, a facut si glume proaste, dar nu asta contează. Mi-a fost alături ca un frate si mereu a stiu cum sa ma calmeze. Mi-aș dori sa mai fi fost printre noi, sa ne putem lua adio de la el măcar, să-l mai pot îmbrățișa odata. Sa stiu ca nu va fi uitat de nimeni din Paris si sa stiu ca chiar daca acum ne-a lăsat, este alături de noi chiar si acum. 
     Lumea aplauda, iar eu ma ridic si imi încep discursul.
   - Daca Motan ma poate auzi, m-aș bucura foarte tare. Chiar daca l-am respins de cate ori vroia sa se apropie de mine, sa ma cunoască mai bine, țin la el mai mult decat țin la viata. Stiu prea bine ca a dat tot ce a putut cand salva Parisul, chiar si atunci cand a murit a reusit ca rămână in memoria si in sufletele noastre. Nu imi vine sa cred ca spun asta, dar as da orice ca să-l mai vad măcar o data un viata. Mulțumesc.
     Lumea aplauda si merg la locul meu. După ce plecam fiecare la casele noastre ma detransform in camera mea și ma pun in pat. Trebuie să-mi iau viata de la capăt din nou...

Hey! Noua carte! Hehe...
Păreri?