Born to Kill

Prolog.

-Alearga! Haide Heather! Tipa Chase cu putere, strangandu-mi mana care deja era invinetita de la frig. Ploaia continua sa curga cu putere iar eu simteam ca nu mai am mult pana cedez. Cu lacrimi in ochi si murdara de mîlul din jurul nostru, alergam fara oprire trasa de iubitul meu, care parea mai speriat ca niciodata.

-Chase! Unde mergem? Il intreb speriata, continuand sa plang si sa alerg dupa el.

-O sa vezi, iubito. Daca te opresti, o sa ne ajunga. Te rog, continua sa alergi dupa mine. Ma implora cu ochii speriati si sclipitori. Frica imi acapara tot corpul cand in urma noastra auzeam armele ce rasunau cu putere dupa noi. Ce se intampla?

-Nu mai pot! Ma plang si ma trag din stransoare.

-Iubito, nu. Vino! Ma trage iar de mana.

-Ce se intampla? Cine sunt oamenii astia? De ce ne urmaresc? Ma durea gatul atunci cand tipam cu putere pentru a ma putea auzi, deoarece ploaia imi rasuna in ureche iar intunericul din jurul nostru ma facea parca sa tip.

-O sa iti explic. Promit! Acum trebuie doar sa scapam de aici. Te rog, iubito. Aculta-ma. Se uita lung la mine, intinzandu-mi mana.

In spate, armele au inceput sa rasune chiar mai aproape de noi asa ca am inceput din nou sa alergam prin noroi.

Ma rugam la toti sfintii ca asta sa fie doar un vis. Cum am ajuns asa? Eram la o intalnire. Nimeni nu stia unde suntem. Cum ne-au gasit ? Si de fapt, ce vor? Ce vor de la mine? Ce vor de la Chase? Cine sunt oamenii astia? Intrebarile astea imi cutreierau mintea in timp ce picioarele mele se miscau rapid dupa iubitul meu.

-Haide! Striga dupa mine, apoi observ o cabana din lemn ascunsa intre brazi. Suntem in inima padurii, de unde stie Chase locul asta asa bine?

Am intrat dupa el in cabana. Inauntru se simtea un aer curat, parea locuit si era chiar cald. Cand a aprins luminile, locul era plin de calculatoare si.... arme. Oh Doamne!

-Chase? Unde suntem? Ce se intampla? Lacrimile imi curgeau pe obraji si deja incepeam sa sughit din cauza plansului necontenit.

-Iubito, o sa iti explic. Promit. Acum vreau sa faci un lucru. Si vreau sa ma asculti. Bine? Vine langa mine si ma strange in brate.

-Mhm... Mormai, incercand sa revin cu picioarele pe pamant.

-Trebuie sa fugi. Mi-am marit ochii spre el cand am sesizat ce imi spune. -Iesi pe usa aia! Imi arata sprea o usa micuta de lemn din spatele cabanei. -Ascunde-te! Nu pe tine te vor, iubito. Pe mine. Nu o sa patesti nimic! Ma saruta usor pe frunte.

-Si tu? Vino cu mine, Chase. Il prind de brat.

-O sa vin! Asteapta-ma la punte. Imi explica repede pe unde mai exact trebuie sa merg, apoi se intoarce spre arme. -Ai grija de tine. Te iubesc! Sa nu uiti asta niciodata.

-Nu! Nu o spune asa. O sa vii. Bine? Imi sterg lacrimile si incerc sa par serioasa.

-Da, iubito. Sa te ascunzi. Spune in timp ce isi incarca arma, ce parea un Kalashnikov, din cate stiam eu din jocurile video pe care il jucam mereu cu Ash.

-Fugi! Ma saruta rapid apoi ma impinge spre usa micuta din fata mea. In cateva secunde eram afara, in ploaie alergand cat puteam eu de repede spre podul care il precizase. Incercam sa nu fiu atenta la focurile de arme ca se auzeau in spatele meu si puteam sa jur ca deja au ajuns la cabana. Da Doamne ca Chase sa fie bine.

Am continuat sa alerg pana ce in cele din urma am zarit un podulet mic, insa nu stiam unde sa ma ascund pentru al astepta. Imi era frica, mainile imi tremurau iar lacrimile nu voiau sa se mai opreasca, continuau sa curga fara oprire. M-am ascuns in cele din urma in iarba mare si deasa unde nu cred ca m-ar fi vazut nici cel mai bun lunetist, care probabil ne si urmarea.

Era liniste, focurile de arme nu se mai auzeau iar pulsul continua sa imi creasca. Simteam si auzeam doar picaturile de apa de curgeau furioase peste frunzele mari ce ma inconjurau. Simteam fiecare particica din corp tremurand atat de tare incat maxilarul se izbea incet de partea de sus a gurii. Mi-am strans picioarele in maini, lasandu-mi capul pe genunchi si asteptand cu lacrimi in ochi ca Chase sa se intoarca. Sunt complet confuza. Nu stiu cine sunt oamenii astia. Ce au cu Chase? Aveam o multime de intrebari intiparite in minte, insa frica ce imi facea inima sa imi bata intr-un mod alert, din cauza timpului care trece fara ca Chase sa dea vreun semn, imi alunga toate intrebarile. Vreau doar sa se intoarca la mine in siguranta.

-Heather! Am auzit dintr-o data si puteam recunoaste vocea aia dintr-o mie.

Am ridicat capul dintre plante iar cand am vrut sa strig cu toata puterea "sunt aici", o bubuitura mi-a oprit inima in loc. Era intuneric si nu vedeam, dar atunci cand un fulger puternic s-a rasfirat pe cerul intunecat, l-am putut vedea doar cateva secunde pe Chase cu mana pe inima cum cade in genunchi. Voiam sa tip, insa tot ce am facut a fost sa ma las inapoi jos, speriata pentru a nu putea fi observata. Lacrimile imi incetosau privirea, imi tineam mainile la gura pentru a nu mi se auzi vocea atunci cand nu imi mai puteam opri plansul.

-Ce facem cu el? Spune o voce groasa de barabat din departare.

-Nu e mort! Spuse altcineva care pot sa jur ca avea o voce cunoscuta urechilor mele.

-O sa moara. Ar fi mai bine sa plecam. Sunt sigur ca Roy a aflat deja despre asta.

-Si fata? Am tresarit cand mi-am dat seama ca la mine se refara asa ca am inchis ochii asteptand un glonte in cap.

-Nu va atingeti de ea! Spuse prompt ca si cum m-ar apara. -Nu ea e tinta noastra. Ar fi mai bine sa mergem.

A mai durat vreo doua minute pana nu am mai auzit absolut nimic, nici un pas, numai ploaia si bataile inimii mele. M-am asigurat inca odata ca nu mai e nimeni, apoi am alergat spre Chase, care era jos, la pamant, plin cu sange, respirand foarte greu.

-Chase! Nu, te rog! Continui sa plang, luandu-l in brate pentru al putea imbratisa.

-Esti bine! Zambeste usor. Era rece. -Heather... Tuseste sangele din gura. -Imi pare rau! Te... Tuseste din nou. -Te iubesc. Mult. Stiam ca astea sunt ultimele cuvinte si asta imi rupea inima in mii de bucatele. Am stat ascunsa prinvind cum iubitul meu cade.

-Si eu te iubesc, iubitule. Mereu te-am iubit si mereu o voi face. Pana la moarte. Il sarut lung pe frunte iar mana lui, care cu cateva secunde inainte o strangea pe a mea, acum s-a lasat usor in noroiul din jurul nostru.