Apocalipsa e un eveniment de care se vorbeşte de mii de ani, începând cu Apocalipsa lui Ioan, unul din textele de bază ale Noului Testament. În ea, Sf.Ioan ne descrie sfârşitul lumii care va avea loc într-un veac neştiut de nimeni, ci doar de către Dumnezeu Tatăl. Dar, chiar dacă nu se cunoaşte exact data Apocalipsei, cel puţin ni se oferă 7 semne prin care putem şti că Apocalipsa se apropie. Autorii documentarului "Documentarele Legendas" pretind că toate cele 7 semne s-au împlinit sau sunt pe punctul de a se împlini în viitorul apropiat. Oare se apropie cu paşi repezi de noi Apocalipsa?
De-a lungul istoriei, fiecare civilizaţie a stabilit propriul ei sfârşit. De fapt, cuvântul apocalipsă se traduce prin ceva ascuns umanităţii. Cheia pentru înţelegerea profeţiei se află aici, în Apocalipsa după Ioan, ultima carte a Noului Testament. Apocalipsa a fost scrisă de un profet pe nume Ioan din Patmos, în jurul anului 100 d.Hr., iar, dintre toate cărţile din Biblie, e cea mai misterioasă şi mai controversată. Apocalipsa după Ioan are rolul de a ne arăta imaginea Pământului devastat, în pregătirea Zilei Judecăţii, planul lui Dumnezeu pentru sfârşitul lumii. Iar Apocalipsa după Ioan arată acest plan, fiind scris pe un pergament sigilat cu şapte sigilii. Odată cu fiecare sigiliu care este desfăcutapare un nou dezastru, un nou semn care arată că sfârşitul lumii se află aproape.
Fiecare om ştie, indiferent că e ateist sau om de ştiinţă, că e hindus, creştin sau evreu, că noi ne aflăm în pragul Apocalipsei. Uimitor, dar şi oamenii de ştiinţă sunt de acord că lumea se va sfârşi, multe dintre semnele sfârşitului lumii semănând cu fenomenele şi catastrofele descrise în Apocalipsa lui Ioan. Cu ceea ce nu sunt ei de acord e faptul că aceste fenomene ar fi opera lui Dumnezeu, aşa cum sunt ele profeţite în Apocalipsa lui Ioan, ci mai degrabă un accident al ordinii naturale a lumii.
Pentru cei care cred în Apocalipsa lui Ioan, semnele sfârşitului lumii sunt avertizate de cei 4 călăreţi ai Apocalipsei, toţi călăriţi de creaturi oribile. Avem un cal alb, un cal roşu, un cal negru şi unul gălbui.
Cel de-al patrulea călăreţ, aflat pe calul cel gălbui, simbolizează molima. Apocalipsa lui Ioan (6, 7-8): "M-am uitat și iată că s-a arătat un cal gălbui.Cel ce stă pe el,se numea Moartea,și împreună cu el venea după el Locuința morților.Li s-a dat putere peste a patra parte a pămîntului lui ca să ucidă cu sabia,cu foamete,cu molimă și cu fiarele pămantului.." Cel de-al patrulea călăreţ al Apocalipsei este o profeţie înfricoşătoare. El reprezintă o serie de boli de la nivel planetar, rezultatul fiind acela că o mulţime de oameni vor muri. Dar, bolile sunt doar începutul.
Un alt călăreţ aduce o altă dimensiune a distrugerii umane: calul cel negru. Apocalipsa lui Ioan (6, 5): Când a rupt Mielul pecetea a treia, am auzit a treia făptură zicând: Vino şi vezi. M-am uitat şi s-a arătat un cal negru. Iar cel ce stătea pe el avea în mână o cumpănă. Calul negru reprezintă moartea şi foametea. În ultimii ani, folosirea cerealelor pentru a produce combustibil biologic a dus la împuţinarea masivă a cantităţii de cereale pentru alimentaţie. Unii se tem că acesta e doar începutul. Nu există mâncare destulă pentru lumeoamenii încep să moară pe capete. Există puţină mâncarevom vedea foamete peste tot.
Cel de-al doilea călăreţ va aduce chiar catastrofe mai mari. Apocalipsa lui Ioan (6, 3): Şi s-a arătat un alt cal, care era roşu. Cel ce stătea pe el a primit puterea ca oamenii să se omoare între ei. Calul cel roşu reprezintă războaiele şi conflictele masive de pe Pământ. Evidenţa acestui semn ne înconjoară. Război, genocid, terorism. Suferinţe umane incredibile apar peste tot în lume. Dar unde va duce acest lucru? Atât experţii în ştiinţă, cât şi cei religioşi sunt de acord că posibilitatea distrugerii omenirii e reală. Jerry Jenkins, co-autor al cărţii Lăsat în urmă, explică credinţele sale: Se pare că dezastrele naturale devin din ce în ce mai urâte, şi se pare că războaiele devin din ce în ce mai globale. Se pare că ne îndreptăm spre ceva, şi se pare că ne îndreptăm spre ceva catastrofic.
Dar dintre toţi călăreţii, primul aduce cea mai mare teroare. Apocalipsa lui Ioan (6, 2):M-am uiat,și iată că s-a arătat un cal alb.Cel ce stă pe el ,avea un arc,i s-a dat o cunună,și a pornit biruitor și ca să biruiască. Alături de Satana, primul cal este cea mai malefică creatură din Biblie. Anticristul. Există câteva interpretări greşite cu privire la această creatură malefică. Oamenii asociază Anticristul cu filmele horror şi 666, cu personaje cărora le iese flăcări prin ochi şi sunt posedaţi de diavoli. El nu va striga nici pe stadioane, având zvastica, şi oamenii nu vor spune: Sieg heil! Va veni o perioadă în care se va predica pacea. Va fi o perioadă asemănătoare zilelor contemporane, când avem o serie de războaie. Anticristul va fi o persoană atât de persuasivă, şi atât de iubitoare de pace încât oamenii vor veni la el și vor spune: Sã-l lãsãm pe el ca sã ne conducã, și nu politicienii. Apocalipsa lui Ioan ne prevestește cã Anticristul va trece în final de partea rãului. El va juca un rol principal în ultimul semn: rãzboiul care va pune capãt lumii.
CITEȘTI
Despre Apocalipsă și Illuminati
SpiritualCartea aceasta cuprinde răspunsurile la toate nedumeririle voastre. Aici vă voi prezenta Apocalipsa din Biblie, lucruri despre Illuminati, planurile lor + marionetele Illuminati (cantăreți, actori, trupe etc.) și desigur, despre Dumnezeu/Isus Hristo...