BORLEY

Capitolul 1

Mă trezesc și în această dimineață, la fel ca în oricare alta: lipsită de viață.

Alarma telefonului nu este iertătoare cu mine niciodată. Bâjbâi somnoroasă în încercarea de a îmi găsi mobilul, dar constat, pentru prima oară după mult timp, că aceasta s-a oprit singură. Pentru un moment mă gândesc să mă dau bătută, dar conștiința mi-a luat-o înainte. Nu e o idee prea bună, va porni in scurt timp. Și are dreptate.

Cu alarma odată oprită, îmi fac curaj și mă ridic în capul oaselor, sprijinindu-mă de marginea patului. Cu pași mici mă indrept spre geamul imens ce servește pe post de perete. Priveliștea îmi dă fiori. Deși am frică de înălțime, această priveliște nu îmi displace. Priveliștea Seattelului mereu m-a încântat, dar dimineața o face mai mult ca niciodată. Soarele se trezește odată cu mine, la fel cum face de obicei, este tradiția noastră. Clădirile înalte care dau farmec acestui oraș sunt eclipsate de portocaliul ce a cuprins tot cerul.

Nu mai visa cu ochii deschiși, lumea te așteaptă.

Și din nou conștiința mea are dreptate. Trebuie să ajung la birou.

M-am săturat de aceeași rutină în fiecare dimineață, aș vrea să schimb ceva la viața mea. De când eram mică visul meu a fost să plec departe de acel sătuc amărât, uitat într-o vale părăsită, să ajung o femeie independentă și să am o familie fericită, doar că până acum nu merge cum mi-am dorit. Familia și fericirea întârzie să apară, lăsându-mă să mă confrunt cu monotonia fiecărei zile.

Pământul către lumea Soshei, este timpul să pleci.

Constat cu dezamăgire că trebuie să mă duc la muncă. Nu înțeleg, dacă tot acest „imperiu„ este al meu, dacă toți angajații aceia sunt plătiți de mine pentru a lucra, tot pentru mine, eu de ce mai trebuie sa muncesc? Viața nu este deloc dreaptă.

- Mașina dumneavoastră vă așteaptă, domnișoară.

- Cobor acum!

- Christina, a lăsat cineva un mesaj pentru mine?

- Da, domnișoară. Baily a spus că vă așteaptă în salon.

- Fă-mi legătura din birou.

- Imediat.

Și o altă zi monotonă a început în biroul meu, cu Christina care pare că îmi controlează viața. Dacă nu aș avea peretele de sticlă care îmi permite să admir ceea ce îmi place, și anume Seattelul, aș simți că mă sufoc.

Te așteaptă un telefon.

- Baily, poți veni în biroul meu.

Nu îi dau dreptul la replică, vom putea vorbi când vine aici, așa că închid apelul înainte de a-mi putea răspunde.

Știind că mai pot zăbovi puțin în lumea mea imaginară până când Baily va avea să își facă apariția în biroul meu, cu pași mărunți mă îndrept spre peretele imens de sticlă ce îmi este alinare în lupta cu timpul petrecut la birou.

Când a sosit timpul ca eu să părăsesc micuțul orășel în care trăisem, am avut de făcut o alegere foarte importantă. Fusesem acceptată la multe facultăți de renume și presiunea pusă pe umerii mei era enormă: de acea alegere depindea viiorul meu. Am ajuns la concluzia că, cu cât mă gândeam mai mult, cu atât mai greu avea să îmi fie, așa că am ales cu sufletul. Alegerea mea a fost Yale.

După ce am terminat facultatea mi-am dat seama că New Haven nu este pentru mine, și mi-am ales un loc foarte îndepărtat de acesta: și ce altceva decât Seattle. De când am văzut prima oară această priveliște am fost total captivată de ea, urmând ca de fiecare dată când o priveam să mă prindă în transă.