How they changed my life [One Direction Fan Fic]

Capitolul 11

Johanna's POV

-Asta eşti tu?

-Da,Taylor,eu sunt. Acum du-te şi asigură-te că nu vine nimeni aici.Dacă vine cineva să ţipi cât de pare poţi "Gândacul!" ,ok?

-Ciudat...Dar,ok. Fac orice pentru sora mea preferată.

-Cât mă costă?

-Nimic.Dar atunci când vă căsătoriţi vreau să fiu cumnat de mână.

-Taylor?! zic eu încercând să par revoltată.

-Ce? zice chicotind şi ieşind pe uşă.

 Mi-am trecut uşor degetul arătător peste ecran deblocându-l şi am intrat emoţionată în agendă. Demi Lovato...Miley...Selena...Cher...Unde-i Taylor?După ce am mai trecut peste alte zeci de nume celebre,am dat peste numărul lui Taylor,ce era terecut simplu sub numele de „Swift”. Am apăsat cu mâinile tremurânde butonul de apelare şi am aşteptat ca telefonul să sune.

-N-niall? Se aude o voce din partea cealltă a telefonului.

-Taylor? Sunt eu,Johanna.

-Johanna? Unde eşti?Eşti bine? Te caut de trei luni!

-Sunt bine,sunt în New York sechestrată practic de părinţii mei...Stai – m-ai căutat?

-Da. După ce băieţii au intrat în închisoare au am decis că trebuie să te găsesc şi să lămurim treaba. Nu puteam să trăiesc ştiind că tu eşti acolo undeva ţinută ascunsă în timp ce băieţii sunt în închisoare nevionvaţi.

-Stai.Încă sunt în închisoare? Întreb cu lacrimi în ochi.

-Da...Au ieşit acum  două luni,dar tatăl tău fiind nemulţumit de sentinţă a redeschis cazul,iar ei au fost condamnaţi în cele din urmă la 2 ani cu executare. One Direction nu mai e,Johanna.Nu mai e.

-Cum?! Din vina mea? Taylor,trebuie să ajung acolo! Te rog,ajută-mă!

-Fireşte că te ajut. Vino la mine.Unde locuieşti?

-Aproape de Central Park,de ce? Întreb nedumerită.

-De la ieşirea nordică din Central park,la două străzi distanţă se află hotelul „Margarette”. Te aştept la recepţie oricând poţi.Să mă suni când vii,ok?

-Gândacul!!!! Se aude micuţul Taylor de pe hol.

-Tay,trebuie să închid.Ne vedem acolo în cel mult patru ore.Pa-pa!

 Am închis imediat după ce am auzit că şi-a luat la revedere şi am băgat telefonul sub pat.

-Ce se întâmplă? Îl aud pe tata zicând .

-U-un gândac.Mare! zice Taylor speriat.E chiar un actor bun puştiul.

 Am ieşit din cameră ca şi când nu aş fi ştiut ce s-a întâmplat.Mama venea cu un spray anti-gândaci în timp ce tata căuta gândacul.Taylor mi-a făcut cu ochiul după care le-a zis că poate i s-a părut.

-Unde-i Eleanor? Întreb puţin nervoasă.

-Se pregăteşte să iasă la o plimbare prin parc.

-Putem merge şi noi? Zice Taylor repede.

-Desigur. Zice mama,. Mă duc s-o anunţ că veniţi şi voi.

-De unde ştiai? Îl întreb

-Ce să ştiu? Se uită el nedumerit la mine.

-De Taylor...Că stă aproape de parc...

-Nu ştiam,zice râzând.

 ***

-Staţi aproape,da? Zice Eleanor îndreptându-se spre un loc în care se ţinea un miniconcert.

-Da... zicem noi plictisiţi.

-Acum e timpul. Îmi şopteşte Taylor după care cade ţipând într-o parte atrăgând atenţia a câtorva persoane.

 Odată ce am realizat ce se întâmplă,am luat-o la fugă prin mulţime înainte ca El să realizeze că dispărusem.Adrenalina îmi curgea prin vene  cu viteza luminii iar inima îmi bătea mai tare ca niciodată. „Trebuie să poţi,Johanna”îmi zic fugind mai departe.

 Fuga mi-a fost întreruptă în momentul în care am dat peste cineva.

-Auch! Zice persoana misterioasă.Johanna?

-Taylor? Întreb după care ne îmbrăţişăm.Nu am timp de explicaţii,hai să mergem.

 La ieşirea din parc ne aştepta parcată maşina lui Taylor.Drumul spre hotel a fost destul de tăcut.Amândouă eram prea obosite după fuga pe care o trăseserăm.

Am pus şi capitolul ăsta  . Vot/comm dacă v-a plăcut! Mulţumesc!

Kisses!

~Anca