Frica și timiditatea. Sunt cele două defecte pe care le dețin . Cele două cuvinte care îmi distrug viața pe zi ce trece. Îmi e frică să îmi impun punctul de vedere , mi-e frică să nu fac ceva greșit astfel pierzând totul. Bănuiesc că o muscă e mult mai bravă ca mine. De ce mi-e teama? Să îmi spun părerea... dar dacă acea părere rănește pe cineva? Mai bine mă rănesc pe mine. Am privit situațiile grele cu acea nepăsare de ” se poate și mai rău ” când, corect era ” se putea și mai bine ” . De ce nu pot să mă întind la maxim și să așez lucrurile cap la cap pentru a creea ceva în viața asta scurtă? Puteam să fiu la facultate acum , învățam lucruri noi care îmi ofereau slujbe de viitor. În schimb eu ce fac? eu îi duc cafeaua , eu îi scriu cântecele, eu îi sunt prietenă, eu îi sunt de încredere, eu, eu, eu.
Să trăiești efectiv viața ei, fără să rămână timp pentru a ta? Muncind din ce în ce mai greu pe zi ce trece ajungând la epuizare. Toate astea pentru o râzgâiată care vede lumea drept supușii ei, drept proprii pioni. Merită? Și revin din nou cu întrebarea ” Merită ? ”
Pe de altă parte este și singura ta prietenă... Care ține puțin, dar totuși cel mai mult la tine.Dacă pun problema așa , ea este soarele de pe cerul tău. Centrul axei tale.
Iubirea e de partea ei, probleme în jurul ei se învârt , iar tu? Care este scopul tău ? Tu ești ea. Iar ea e Tess.
