Acest capitol(mult spus capitol, dar in fine) este dedicat cele mai bune prietene ale mele, persoanei care m-a sustinut mereu indiferent de circumstante. Te iubesc mult, pestisorul meu si iti multumesc pentru ca mi-ai fost alaturi atatia ani.
-
Perrie,
Iubita mea Perrie, mi-as fi dorit atat de mult sa-ti fi spun toate cele ce urmeaza intr-un alt mod, as da orice ca ceea ce scriu sa ajunga la tine cu adevarat... Dar stiu ca e imposibil, dar simt nevoia sa pun pe hartie tot ceea simt, poate imi va alina durerea ca te-am pierdut definitiv si ca nimic nu te va aduce inapoi.
Am fost un idiot, ma urasc pentru asta, m-am jucat cu tine, m-am jucat cu sentimentele tale, am dat la o parte tot ce am construit impreuna din cauza unei crize de indentitate, m-am comportat ca un baiat, nu ca un barbat si doar acum inteleg, cand e prea tarziu, cand nimic nu poate fi reparat.
Cand am primit ultima ta scrisoare, am incercat sa fiu indiferent, trebuia sa ma concentrez pe ceea ce urma, o casnicie cu ea, urma sa ma casatoresc in cateva luni. A aflat de scrisori, de aceea nu ti-am raspuns, stiu ca aveai nevoie de mine, dar a trebuit sa renunt la tine pentru a nu o pierde pe ea. Am cerut-o de sotie nu pentru ca simteam asta, ci pentru a salva relatia. M-am mintit pe mine insumi spunand ca voi avea un viitor cu ea, lucrurile intre mine si ea s-au schimbat, ne-am indepartat. Ma intreb uneori daca am iubit-o cu adevarat. Ceea ce am simtit pentru ea nu a fost niciodata la fel de intens ca ceea ce am simtit pentru tine. A fost mai mult o iluzie pentru mine, credeam ca am gasit persoana potrivita, dar m-am inselat, tu ai fost mereu cea mai potrivita pentru mine... tu erai cea care ma completa, dar acum te-am pierdut pentru totdeauna.
Cand mi-ai spus ca nu ai nevoie de un barbat pentru a te face fericita, am fost mandru de tine, draga mea. Eram fericit ca ai realizat asta, ar fi trebuit sa o faci cu mult timp inainte pentru a evita toata suferinta.
Nefiind legat de o alta femeie, am avut timp si curajul sa ma gandesc la tot ce a fost intre noi si am realizat ca pe tine te-am iubit intotdeauna, ca nu am incetat niciodata sa te iubesc. Dar am realizat mult prea tarziu... Erai fericita din nou, iar eu am intervenit cerand o noua sansa de a te iubi. Ma temeam de refuzul tau, dar mi-am facut curaj si ti-am cerut sa ne vedem. Spre surprinderea mea ai acceptat, nu trebuia sa o faci, daca ma refuzai si nu te aflai atunci in aceea masina poate acum inca mai traiai... Ma consider vinovat pentru ceea ce ti s-a intamplat, ti-am cerut sa vii sa ma vezi pe o vreme cumplita. De ce am facut asta? De ce nu am putut sa te las in pace sa fii fericita fara mine? Nu aveam niciun drept sa intervin din nou in viata ta, dar am facut-o...
Cand am aflat ca ai parasit lumea asta pentru totdeauna, nu am crezut ca voi putea face fata. Persoana pe care am iubit-o cel mai mult nu mai era... As fi dat orice sa iti mai aud o data rasul, sa-ti mai vad o data frumosul chip, sa-ti mai fur un sarut... Dar nu mi-a fost dat... Mi-a fost dat sa traiesc cu amintirea ta pentru totdeauna. Au trecut luni de cand ai plecat, insa pentru mine e ca si cum s-a intamplat ieri caci durerea e din ce in ce mai mare. Fiecare zi devine tot mai dificila pentru mine, nu ma pot resemna cu gandul ca tu nu mai esti, ca nu te mai vedea niciodata.
Incerc sa retraiesc fiecare amintire pe care o am cu tine, am revizitat multe dintre locurile in care am fost cu tine, se simtea diferit caci tu nu erai cu mine. Nimic nu mai avea acelasi farmec pentru ca nu era rasul tau sa-i dea culoare... nu erai tu acolo pentru a face totul mai frumos. Totul e schimbat de cand ai plecat. Nu-mi gasesc rostul pe pamant... Ma simt mai ratacit ca niciodata.
Voi scoate un album pentru tine si despre tine... asta e tot ceea ce mai pot face, vreau ca lumea sa stie cum era cu adevarat Perrie Edwards, sa o cunoasca pe cea care mi-a facut viata frumoasa, pe cea care mi-a dat un sens vietii.
Cat mi-am dorit sa porti numele meu, sa fim o familie, sa avem copii. Mereu mi-am imaginat o micuta Perrie cu veselia mamei sale, ea ar fi fost rodul iubirii noastre...
Mi-e dor de tine, Perrie, mi-e dor mai mult ca niciodata, sper ca gandurile mele vor ajunge la tine si sper ca esti intr-un loc mai bun unde nu ai parte de suferinta. O sa te vizitez cat de des voi putea, am sa-ti lasi flori pentru ca stiu cat de mult le iubeai fiind fragile, asa ca si sufletul tau. Am sa-ti lasi si scrisori, iti voi povesti tot ce mi se intampla pentru ca sunt ceea ce sunt datorita si tie.
Al tau,
Zayn
-
Nu ma urati, va rog, dar acesta e finalul:))
