Privilegiul Iubirii

Dă-i un nume acestei iubiri

Două mâini mă țineau strâns de mijlocul fragil, cu o durere sfâşietoare mă privea rugător, iar cu  vocea tremurândă îmi spune:
-Aylin nu pleca! Nu te pot lasa să pleci din viața mea încă odată.
Mi-aş fi dorit să mă opresc, să rămân pironită uitându-mă o eternitate în abisurile mult uitate.
Încercând să mă eliberez din strâsoarea arzătoare, m-am dezechilibrat şi ca un fulg rătăcit am căzut în bazin trăgându-l şi pe el în apă.
Cu ochii mari şi speriați mă uitam la el, acesta ținându-mă strâs în brațele vânjoase.
Cu acel glas baritonal îmi spune:
-Ascultă adevărul!ascultă-mi inima rănită..care se ofileşte pe zi ce trece fără savoarea pielii tale.
Inima striga din toți rărunchii să-l ascult, să-i ofer o şansă.
Cu buzele pline şi măiestos conturate mă apropii de gâtul lui şi-l sărut, doream să-i simt venele pulsând frenetic.
În obscuritatea dominantă trupurile noastre s-au regăsit..cuvintele erau palide în comparație cu acel curcubeul care se formase mental între noi.
Ne sărutam pătimaş, ca şi când aceasta ar fi fost ultima noastră şansă.
Nici nu mi-ar fi păsat dacă toate persoanele din locuință ne-ar fi văzut, îl doream şi acest lucru era mai presus de orice.
Hainele ne-au părăsit cu repeziciune trupurile, iar acum eram doar noi doi dezgoliți de toată amărăciunea ce pusese stăpânire atâta timp asupra noastră.
În apa rece ca şi gheața ne-am contopit trupurile.
-Te iubesc cum nicio ființă nu a mai iubit pe această bucată de pământ, regret teribil că nu ți-am dat şansa să-mi spui adevărul, dar din acest moment vei avea la dispoziție umila mea viață pentru a-mi spune.
Corpurile căpătaseră nişte tente uşor vineții, totuşi ne aflam la începutul lunii octombrie.
Fără pic de stânjenire mă ridic din bazin alaturi de Ilan.
-Cred ar trebui să ne îmbrăcăm, îmi spuse acesta prudent
Ca într-o lungă beție încep să râd puternic, deşi eram goală, machiajul mi se stricase iar părul acum prelua forma capului.
-Nu-mi trebuie nicio haină, vreau să mergem acasă sau unde vei dorii tu, în această seară nu-mi va păsa dacă toată lumea mă va poza
Ilan râse copilăros, mă privea cu o dragoste indescriptibilă, singurul gest pe care acesta l-a făcut a fost de a lua o pătură asezată pe un scaun.
-Atunci prințesa mea va rămâne goală,acesta luându-şi pantalonii mă ridică în brațe şi mă sprijină pe umărul lui, iar acum stăteam cu capul atârnat si cu pătura respectivă peste mine.
Am început să râd copios.
-Tu nu vorbeşti serios, nu mă poți ține aşa mă simt ca un sac de cartofi.
-Şşş..nu mai spune nimic sunt aici să-ți apăr integritatea.
-Ai să primeşti o bătaie de o să mă ții minte, îi spun aparent furioasă.
-Prințesa mea te voi duce în palatul nostru.
-Aşa să fie.
În câteva zeci de minute am ajuns acasă la Ilan.
După ce am făcut baie împreună.

Si ne-am întins timp de câteva minute pe aşternuturile călduroase şi primitoare.
Nu-mi doream să aud nimic, corpurile comunicau ca un întreg.
Ca savoarea unei piersici abia coapte ne sărutam patimaş, nu puteam concepe faptul că el era real, noi eram reali.
-Nu te voi mai lăsa vreodată să pleci, tu îmi eşti sortit.
-Eu îți sunt sortitul şi te voi iubii cu neîncetare toată viața.
După o noapte în care ne-am ținut strâns în brațe, acum în zorii acestei mirifice dimineți stăteam încolăcită în jurul bazinului său.

Deşi nu-mi puteam ignora îndatorirea, trebuia să merg la şcoală, acest an era unul decisiv, era ultimul an de liceu, un viitor strălucit mă aştepta împodobit cu o dedicare arzătoare şi mult studiu.
Cu o față de copil supărat îmi spune rugător:
-Nu pleca..mai rămâi puțin..astăzi vreau să ne petrecem timpul împreună.
-Ştii bine că şi eu îmi doresc acest lucru, dar nu îmi permit să lipsesc, este ultimul an şi trebuie să învăț consecvent pentru a reuşii să-mi creez un viitor prielnic.
-Ştiu..doar că îmi este teamă că vei fugi din nou..
-Nu voi mai fugi niciodată de lângă tine, indiferent de ce vom întâlnii în viitor. După ce voi termina ne vom vedea şi o să discutăm pe larg.
-Atunci aşa rămâne..Aylin te iubesc!
-Şi eu te iubesc Ilan!
-Aaa..şi uitasem stai aici să nu te mişti.
-Bine..îì spun mirată
În câteva secunde Ilan apăru cu ceva ascuns la spate.
-Închide ochii şi îi poți deschide atunci când îți voi spune
Aprobator am dat încet din cap
-Gata poți să-i deschizi!
În fața mea erau un lănțişor superb cu diferite pietricele prețioase, acestea aveau o tentă violet.
-Acum îl poți întoarce invers, îmi spuse acesta
Pe spate erau gravate numele noastre şi câteva cuvinte scris mărunt.

                     Aylin & Ilan
                      Împreună pe veci

Îmi pare nespus de rău că nu am apucat să ți-l dăruiesc la momentul respectiv.
-Dar ştii cum se spune mai bine mai târziu, decât niciodată..îi spun drăgăstos.
-Da, aşa este, îmi permiți, acesta luând lănțişorul în mână.
-Desigur!
Cu mâinile delicate îmi pune lănțişorul.
Cursurile s-au sfârşit cu repeziciune, nici timpul se pare că nu mi se împotrivea.
Toată ziua am petrecuto alături de el, acesta spunându-mi adevărul, nu puteam crede cât am fost atât de oarbă, dar acum îmi învățasem lecția şi nu o voi mai repeta vreodată.
Seara ne surprindea în patul meu pufos, Ilan se juca atent cu suvițele mele de păr rebel, iar eu mă aşezasem ca un copil în poala acestuia.
Cu o umbră de melancolie în suflet îl întreb domol.
-Mulți îşi definesc modul de-a iubii şi iubirea care şi-o poartă unul față de celălalt, dar noi..noi cum iubim...?
-Fiecare iubeşte diferit, cu patimă, cu tandrețe, cu sălbăticiune, molatic, domol, cerebral.
-Nu poți denumi iubirea în mod cert
-Am înțeles dar tu ce nume i-ai pune acestei iubiri?
-Ce nume.. mă întreabă gânditor...exact ceea ce o defineşte şi de unde provine aceasta "Darul îngerilor".