I fight for you[Zayn Malik -Fan Fiction]

Capitolul 2

Am iesit din casa vrand sa incui usa apoi telefonul imi suna auzindu-se pe intregul palier.

Era un numar pe care nu-l cunosteam, inima incepu sa-mi bata nestiind cine e, am raspuns, apoi, o voce nu foarte mult cunoscuta imi spuse "Buna", era el, de unde avea numarul meu de telefon?

-A-a-a...da?

-Buna, sunt Zayn, iti amintesti de mine, nu?

-A da, Zayn, de unde ai numarul meu? Vocea mea mirata raspuna pe intregul palier.

Nu mi-ar raspuns la intrebare,iar dupa un moment de tacere, atunci cand s-a gandit insfarsit sa raspunda, mi-a raspuns cu o intrebare schimband subiectul.

-Iesi azi pe afara? A spus el repede.

-A,da, chiar acum iesem din casa...Am spus eu am spus eu ganditoare.

-Ei bine, eu sunt in fata blocului tau, m-am gandit sa ne plimbam pe undeva, nu numai pe stradutele din apropierea blocului tau.

De unde stia el pe unde ma plimb eu, de unde stia ca acum ies, de ce era el in fata blocului meu asteptandu-ma? Toate astea am realizat ca sunt  intrebari fara raspuns, am descuiat usa repede ca sa fiu sigura ca sunt imbracata bine din moment ca ma intalnesc cu el, parul imi statea bine, era perfect acum. Acum liftul parca, cobora mai incet, inima imi batea mai tare, palmele erau transpirate si simteam cum sangele imi urca in obraji, cum ochii mei caprui acum stralucesc, ma simteam ca intr-o poveste, parca visam. Am iesit din bloc vazandu-l pe el, statea langa o masina mare, neagra.

Un zambet strengaresc ii aparu pe fata, iar eu am simtit cum obrajii mei iau foc si inima imi sare din piep.

M-am apropiat de el cu pasi inceti, nu stiam ce sa ii spun si eram sigura ca vocea mea tremura.

-Buna din nou, a spus el cu acelasi zambet strengaresc. Daca parintii mei ar sti ca acum urmeaza sa ma plimb cu masina unui tip de 21 de ani, probabil acum as fi moarta.

-Buna, am spus eu intr-un final, vocea mea tremura, ma simteam de parca visez, era primul baiat la care simteam asta, era diferit.

-Deci...de ce esti foarte tacuta? A spus el uimindu-ma cu intrebarea lui, nu eram tacuta trebuia sa cunosc foarte bine persoana pentru a incepe sa vorbesc mult mai mult cu ea, deci, trebuia sa-l cunosc mai bine.

-Esti o persoana noua pentru mine, trebuie sa ma obisnuiesc cu tine si sa te cunosc, cand te voi cunoaste atunci voi vorbi neincetat, am spus eu privindu-mi tenesii, nu il puteam privi in ochi.

M-a luat de mana ajutandu-ma sa ma urc in masina, a ocolit prin fata masinii pentru a ajunge intr-un final la locul din stanga si punand usor mana pe volan.

Ma simteam mica pe langa el, ma simteam mica in scaunul imens al masinii, era asa perfect, parul sau, ochii sai, mainile sale tatuate mi se pareau de vis, nu mai vazusem pe nimeni cu asa multe tatuaje, era special.

-M-am gandit sa ne plimbam cu masina, nu as vrea sa mergem pe jos, as vrea sa vedem impreuna luminile orasului, dar din masina.

Era ciudat, dar am aprobat din cap, de ce nu trebuia sa coboram din masina? Incepea sa ma sperie numai gandidu-ma ca are 21 de ani si acum, si el poate face ce vrea, nu am multa putere si lumea ar trebui sa inteleaga asta, nu ma pot apara mereu singura, priveam cerul cum usor se intuneca, parintii mei intarziau si azi, deci nu era o problema sa stau pana tarziu.

-La ce te gandesti? Spuse el facandu-ma sa tresar.

-La..la nimic, pur si simplu ador sa privesc stelele, niste mici luminite intr-o lume asa mare, au puterea sa straluceasca, sunt incredibile.