Legenda unui vampir - lup

Capitolul 1

V-aţi simţit vreodată diferiţi? Ei bine, toţi suntem speciali, fiecare în modul nostru. Unii dintre noi sunt mai descurcăreţi, alţii depind de cineva anume, unii au o grămadă de prieteni, alţii nu au nici măcar unul.
Eram în liceu... Nimeni nu vorbea cu mine, eram o ciudată.

Toată pauza citeam sau mergeam pe holurile școlii cu manuale si caiete în mână, vorbind în sinea mea cu misterioasa-mi conștiinţă.
Ora de chimie, prima oră din ziua de marţi. Dar în această zi totul avea să se schimbe...
Profesoara de chimie:
-Cecilia, poţi să egalezi această reacţie?
-Desigur! spune ea cu o voce subţire și supărătoare.
Încă mă întreb cum nu s-au spart ferestrele.
-Eu sunt Cecilia Donson! spunea de fiecare dată. La un moment dat, acest lucru devenea supărător.
Cred că v-aţi dat seama că ea este una dintre fetele îngâmfat și arogante din școală. Din păcate este și cea mai populară. Eu, sincer, i-aș da premiul pentru cea mai falsă persoană din oraș.
Eu nu eram ca ea și nici nu mă gândeam să fiu ca ea. Nu înţeleg de ce, dar mă considera un dușman, fără ca eu să-i fi făcut ceva.
-Deci ce se pune în faţa oxigenului? Adăugă profesoara de chimie.
-Trei?
Nu știa nimic la nimic. O trasătură definitorie a ei. De multe ori, când spunea o prostie mai mare decât ea (odată a spus că Agatha Christie a fost una dintre prinţesele Disney), eu îmi lăsam capul pe bancă și mă întrebam cum e posibil să spui atâtea lucruri fără sens.
Profesoara de chimie își pierdea răbdarea, așa că am decis să zic eu raspunsul. Mi-am făcut curaj și am ridicat mâna. Atunci am putut să văd privirea răutăcioasă a Ceciliei. Ce gelozie!
-Da... Spune! Cecila nu prea știe.
-Doi! Am spus eu cu siguranţa în glas.
Era corect. Știam că era bine și ,de aceea, am ridicat mâna.
Sfârșitul orei: mi-am luat caietele și am făcut tot posibilul să mă feresc de Cecilia. Nu îmi era frică de ea. Doar nu vroiam să imi strice ea ziua. Și gândindu-mă la faţa ei plină de machiaj , m-am lovit de ceva... sau, mai bine zis, de cineva. Nu am căzut pentru că eram obișnuită să fiu împinsă sau lovită cu mingi la ora de sport de ceilalţi elevi.