Pe Aripile Vântului

-1-

"Am intrat in casă cu speranța ca nimeni să nu ma vadă nimeni.
-Julie! M-am întors cu fața la mama mea care era roșie la fața.
-Unde ai fost?
-Păi...știi tu...în...
-În?! A zis mama ridicând o sprânceană.
-Pădure.
-Din nou? Oh,Julie,te rog! Ți-am zis de atâtea ori! Nu ai voie să mergi acolo! Pe acolo umblă hoții și cine știe ce alți oameni.
-Oh,haide mama,nu mai dramatiza atât!
-Eu dramatizez? A zis mama încrucișând mâinile și devenind clar nervoasa. Știi ceva domnisoară,nu vreau să te mai văd! Pleacă în camera ta și să nu mai vorbești cu mine! A zis mama facând pe afectata.
-Bine. Am zis eu și am intrat în camera mea trântind ușa. "O iubesc pe mama însă,este mult prea protectoare. Adica,doar am fost prin pădure. Locul acela ma liniștește. Acolo sunt singură. Cu nimeni care să mă critice și cu nimeni care să mă dispere. Am intrat liniștită în cameră și m-am uitat în oglindă. Părul meu castaniu era ravășit din cauza vântului iar bluza mea albastră era ruptă. Probabil m-am agațat de ceva. Am intrat în baie unde după ce mi-am făcut un duș mi-am schimbat hainele. Am optat pentru o pereche de blugi albaștri și o bluza neagră pe care era scris cu alb "I'm free". Da,în viața de zi cu zi nu este chiar așa. Cu o mama protectoare și un tată la fel este destul de greu să fiu eu însămi. De asemenea când ai o sora care este atât de nebuna și de...nu am cuvinte pentru a o descrie... este destul de greu. Nu spun că îmi urăsc viața. Din contra,am mulți prieteni,o școala buna,note bune,și o familie protectoare dar iubitoare. Nu am un iubit deoarece momentan nu cred că am nevoie de așa ceva. Ce fac în timpul liber? Citesc și oh,da! Practic sportul meu preferat. Gimnastica. Ador să practic și înnotul însă,prefer gimnastica. Îmi aud telefonul bâzâind așa că decid să răspund.

*convorbire telefonică*
-Alo,Julie?!
-Da. Eu sunt. Ce vrei Emma? Am zis eu pe un ton răstit.
-Pedepsită? A zis ea bănuind ceva.
-Cam așa ceva.
-De ce?
-Pădurea. Am fost în pădure.
-Din nou? O să fugi de acasă?
-Nu. Nu s-a ajuns acolo. Poate nu acum,dar mulțumesc pentru sugestie.
-Dacă spui tu,a zis ea însa i-am închis.
*sfârșitul convorbirii telefonice*
Se pare că afară începuse o furtună. Pădurea va arăta groaznic. Sunt sigură. Mama a intrat la mine în camera.
-Când îți vei cere iertare? A zis mama gesticulând nervos.
-Niciodată. Mama,tu ai greșit aici! Doar că nu poți vedea asta din cauza orgoliului tău!
-Eu?! Orgolioasa?! Oh,Julie,te rog! Lasă crizele acestea de personalitate și cere-ți scuze! Chiar este atât de greu?! Maturizează-te!
-Eu să îmi cer scuze?! Poate când vei admite că eu nu am greșit cu nimic!
-Nu ai greșit cu nimic? În momentul asta tu țipi la mama ta ca o descreierata și nu ai făcut nimic? Ești cea mai rea fiica pe care cineva ar putea să o aiba! Aș fi vrut să nu fi fata mea! Si așa o să decurgă lucrurile dacă te mai porți astfel domnișoară! S-a înteles?! A zis mama.
Lacrimile își făcura apariția în ochii mei. Am fugit în toaletă și am început să plâng. Mama țipa la mine din interiorul camerei însa nu o mai ascultam. Cum putea să îmi spună așa ceva? După ceva timp în care eu am plâns am putut auzi ușa deschizându-se și închizându-se la loc. Era clar ca lumina zilei. Mama plecase. Am ieșit după ce am făcut un duș fierbinte. M-am îmbrăcat în pijamale și apoi m-am așezat în pat. După ce m-am gândit la ziua de astăzi am hotărât că nu am să mă dau bătută. Vreau să fiu liberă. Nu am altă soluție. O să fug de acasă! M-am dat jos din pat și mi-am luat din dulap o geantă. Am luat de acolo șase perechi de blugi,două tricouri,patru bluze,cinci jachete și o pereche de teneși,trei perechi de botine și una de cizme,o pereche de balerini,două fuste,trei rochii și câteva bijuterii,eșarfe,telefonul un încărcător și o baterie externă și alte chestii neimportante (perie de păr,periuța de dinți...etc) Mi-am prins părul într-o coadă de cal și m-am îmbracat cu o pereche de blugi albaștri și o bluza neagră. Deasupra am luat o jachetă neagră și apoi în picioare botinele mele. În buzunarul jachetei mi-am luat bani.  Am aruncat geanta pe geam într-un tufiș și după ce mi-am luat telefonul și căștile și am sărit și eu pe geam."

-Asta este tot? A zis doamna din fața mea.
-Da. Adica,așa a început totul.
-Aha. S-a uitat pe niște foi și apoi mi-a zis:
-Deci tot ce au spus polițiștii și martorii este adevarat. Nu?
-Da. Nu au mințit cu nimic. Am zis eu și mi-am lăsat capul în jos.
-Regreți ceea ce ai făcut? A zis acea doamnă.
-Da. A fost cel mai stupid lucru pe care l-am făcut și am să regret asta toată viața mea.
-Bun. Ne vedem mâine la aceeași oră. A zis doamnă. În curând vei scăpa de aici. Îți promit. A zis și mi-a zâmbit ușor.
-Mulțumesc. M-am ridicat de pe scaun și atunci doi politiști m-au condus către celula mea. Probabil v-am indus în eroare. Stați să vă explic. După ce am fugit de acasă,am început o nouă viața. Chestia este că părinții mei au fost atât de supărați după ce au aflat încât au rupt orice legătură cu mine. Am intrat într-un anturaj nepotrivit care m-a făcut să devin rea. Am început să chiulesc de  ore și am jefuit un magazin de bijuterii și o bancă. Poliția m-a prins și am de stat 20 de ani în închisoare. Până acum am stat 2 ani. Am fugit de acasă când aveam 17 ani. Am intrat în primele două luni la noua mea școală în acel anturaj unde am stat 1 an. Când am devenit majoră,am decis că trebuie să fiu pe cont propriu. Așa că am început jafurile. Când am fost arestată părinții mei au venit la închisoare și mi-au spus că ei m-au renegat. Am vrut o viața plină de libertate și am ajuns în închisoare. Este ciudat unde m-a adus soarta. Acum am 22 de ani. Am fost arestată  la 20. Am ajuns în celula mea unde m-am trântit pe pat așteptând să pot merge la cantină. Acolo urma să mă întâlnesc cu amica mea Amy și amicul meu,Mike. Cu Emma nu am mai vorbit de ani buni. Îmi  lipsește. Unul din ofițerii care stăteau de paza la celula mea m-a anunțat că acum trebuie să merg la cantină. Am ieșit de acolo. În sfârșit puteam mânca ceva.
-Hey! A zis Amy zâmbitoare. Deși este aici de mult timp,se comportă cu mine foarte drăgut. Ea și-a omorât sora deci sunt puțin îngrijorată. Mike era trist ca în fiecare zi. El este aici dintr-o greșeală. A spus că a fost o înscenare. Eu pe de o parte îl cred,pe de alta îi cred și pe polițiști..am plecat să îmi duc tava la gunoi așa că m-am ridicat de pe scaun și m-am dus către gunoi. Acolo un bărbat îmbracat în negru mi-a spus:
-Trebuie să mergi în biroul șefului acestei secții. O să vin eu să te iau din celula când va veni timpul. Ești de acord?
-Da. Sunt de acord. Te aștept. Am zis eu rece și apoi am aruncat tava și m-am îndreptat către masă.Oare de ce mă cheamă directorul?! Am făcut ceva fără să știu? Părinții mei vor să știe de mine?