Intr-o seara eram in caminul unde statem pentru a invata in timpul anului scolar. Eram prin clasa a noua. Dupa ce am venit din sala de meditatie m-am indreptat in camera mea pentru a ma odihni. Apas pe clanta si observ ca unele fete ascultau muzica, iar altele invatau. Camera nu era mare dar incapatoare cat sa doarmim noi, cinci fete. Cu pas alene m-am indreptat spre dragul meu pat, nu prea confortabil. Am inchis destul de usor ochii chiar daca era o galagie asurzitoare. O multime de imagini au inceput sa se contureze cu o precizie desavarsita.
Dupa scurt timp de revedere a culorilor care construiau calatoria pe care o voi avea in noaptea asta eu ma aflam in satul in care am crescut, dragul meu Climesti. Asteptam autobuzul impreuna cu bunica mea, o femeie cu temperament foarte vulcanic dar extrem de sensibil. Purta vesnicul sau batic negru decorat cu flori in culori unice. Alaturi de acesta era imbracata intr-un costum rosiatic superb. O adevarata priveliste pentru ochii mei plini de emotie. In acel moment parea extrem de fericita. Cu grasul sau bland imi explica plecarea noastra spre Bacau, orasul apropiat satului meu. Nu asteptasem mult caci autobuzul aparu extrem de repede. Din pacate era si extrem de plin afandu-se doar un loc ocupat de bunica mea. La insistentele covarsitoare, chiar neincetate ale ei soferul scote un scaun pe care il aseaza in scurt timp afara, sub geamul cel mare din fata. Apoi puse o bara orizontala de care urma sa ma tin. Cu increderea sfarmata ma asez si incep drumul spre Bacau. Automobilul trece de Dealul Climestului si urca Dealul Petris. Privesc in dreapta si observ ridicaturile de pamant care nu depaseau câțiva metri impreuna cu nucii verzi. Apoi ma uit in stanga si vad valea cea mislocie plina cu copaci. Din acest loc lua bunica mea urzici in timp ce eu mereu ma cataram. Aceste amintiri ma navaleau in timpul calatorie mele. Cand am urcat intreg dealul am mai mers putim pana cand autobuzul s-a oprit. Cauza incetarii a fost cuada de autobuze din fata mea, trafilul fiind infermal. Trebuia sa mergem cat mai repede in Bacau. Autobuzul o lua pe un drum atunci ciudat, necunoscut mie, acelerand din ce in ce mai tare. Viteza era foarte mare eu inchizandu-mi ochii din cauza neputindei de ai tine deschisi.
Autobuzul incetini subit. Deschid ochii cu o oarecare teama si obsev ca urc un deal foarte inalt. Cand l-am urcat am privit spre muntii masivi care se aflau dedesuptul meu. O multime de case, de rauri, piscuri de zapada si paduri verzi isi faceau loc in privelestea din ochii mei. Alta stare de intaltare desavarvita mi s-a infiripat in suflet. Sinteam momentele de glorie desavarzita si implinirea rasariteana. Privelistea imi lumina sufletul. Un al autobuz cobora in viteza sarind si rasturnandu-se, dar revenind apoi la pozitia initiala. Brusc o stare de ameteala ma lua cu repeziciune. Starile de bine disparu destul de repede, teama facandu-si loc in inima mea. Intr-o clipa automobilul prinse din nou viteza eu inchizand din nou ochii. Vai, ce traire ingrozitoare am putut sa experimentez!
La fel ca cel precedent, autobuzul se rasturna cu tot cu mine dar eu uitasem sa ma tin de bara de protectie. Am cazut, prabusindu-ma cu o viteza colosala. Simteam ca viata insasi rade de mine. Desi picasem ingrozitor nu am patit nimic, insa starea mea emotionala era de prost gust. Am pierdut autobuzul.
Nemai avand alta solutie, am luat hotararea de a merge pe jos. Drumul era bine asfaltat parand mai mult o autostrada decat un drum oarecare. Am mai dat la pas cateva ore bune pana am dat de o casa micuta, modesta si foarte curata. Acoperisul era mai mare, ferestrele rotunde. Mai jos, la usa era o sectiune pitica cu acoperis. In ea se afla o canapea si o masuta de sticla. Casa statea pe o baza facuta din ciment. Am batut la usa usor silentios pentru a nu-i deranja pe locatari. Intr-o clipa aparu in fata mea doi batranei, sot si sotie probabil. Femeia, cu un zambet stengar deschide buzele pentru a silabisi:
-Cu ce te putem ajuta? Apoi isi puse ochelarii rosii pentru a ma vesea mai bine.
-Vreau sa dau un telefon pentru ca am pierdut autobuzul! ii spusesem cu un regret mare inima pe care nici acum nu l-am inteles. Parca mii de ace imi strapundeau inima mea si imi fierbeau sangele foarte strasnic.
