Se unduiesc suav ca ploaia unei veri
Pletele tale negre în vânt
Şi cu iarba crudă a ochilor tăi verzi
Te uiți la mine - probabil ai acelaşi gând
Căci mâinile ne stau apropiate
Parcă se-amestecă,parcă ezită
Dorința se evaporă încet sub vanitate
Vanitatea ta şi a mea frică
Doar astea ne mai stau în drum
Doar doua lucruri - sunt de-ajuns
Ca totul să devina scrum
Căci nu e de găsit răspuns
Şi pierdem tot ce n-am avut
Îmbătați de mândrie şi laşitate
Vom pierde din nou pe un motiv anost
Vom transforma iubirea-n vorbe
Ne întindem pe iarbă,cu fața înspre cer
Apare o constelație - pare ceva abstract
Însă mesajul e codat
Şi poate dacă am pricepe
Din ale bolții vorbe o frântură
Ne-ar dispărea orgoliul rece
Şi am sfârşi ținându-ne de mână
CITEȘTI
ARTĂ-MĂ
Poetry'Artă' pentru că,deşi cuvântul "artă" nu e un verb,exprimă stare,trăire şi se conjugă in inifinite moduri - fie cu ajutorul cuvintelor,al cheii sol sau poate al culorii...Astfel arta e mai flexibilă decât orice verb. ' -mă ' deoarece există persoane...
