Dimineți calde. Dimineți reci. Cafeaua s-a răcit pe măsuța de lemn din cameră, însă mirosul ei persistă încă. Mă întorc pe cealaltă parte. Acum dimineața mea e una caldă. E o ploaie de vară care îmi mângâie sufletul învelit în cearșafuri albe de bumbac proaspăt.
Am să plec. Știu că am să plec şi tot ce îmi doresc e să rămân şi să simt. Un zâmbet mă petrece, iar inima mi se cuibărește liniștită într-un colț. Mă voi întoarce, la fel ca în fiecare seară.
Iar apoi voi avea nopți calde şi nopți reci. Respir greu. Închid ochii, dar nu adorm. Sunt într-o stare de tranziție între vis și realitate și simt cum cele două se întrepătrund armonios. Vorbesc în somn, dar am uitat ce ziceam. Știu doar că era o şoaptă. O şoaptă cu ecou...
M-ai auzit şi m-ai strâns la piept. Tu ești ecoul...
