Crinul- Opt sute de ani de agonie -

Capitolul 7

Capitolul 7

*

- RĂSPUNSUL -

17 Aprilie 2001 - MARȚI

ORAȘUL CLUNY - FRANȚA

12:00 a.m.

CASA BABEI VALDIA

Răcoarea nopții se simțea în aer de ceva timp. Greierii își începuseră deja concertul nocturn. Drumurile erau puternic luminate, lăsând impresia unui oraș de aur. Se simțea un aer misterios în oraș, dar la fel de plăcut ca mirosul de scorțișoară.

În casa babei mirosul era însă neschimbat. Valdia își fuma liniștită scoarța într-o manieră veche numai de ea știută. Pe foc se afla un mic ibric de cupru cu un lichid ce mirosea familiar lui Chaterine. Fân proaspăt la fel cum avea la casa părintească, la fel cum se găsea pe câmpuri și la fel cum avea și Gerald în podul casei. Amintirea unei nopți reci de iarnă, însă care se simțea fierbinte pe pielea celor doi îndrăgostiți. Nici Thomas nu era departe cu gândul. În mirosul ce se ridica din ceaun își făcea drum amintirea veche a copilăriei petrecute la casa părinților de lângă lac. Iarba îi gâdila degetele micuțe, iar soarele aproape că-l orbea. Din casă, mama sa cu o tavă de fursecuri se îndreaptă spre măsuța din curte. Ce bine mai miroseau, și ce gust pătrunzător de ciocolată...

Baba Valdia luă cele trei inele, apoi și pe cel ce-l purta Chaterine și le dădu drumul în ibricul fierbinte. Un abur des se ridică în încăpere, iar orice miros fu de nedescifrat. Baba Valdia se aplecă peste ibric și inspiră adânc aburul cu ochii închiși. Când îi deschise apoi, erau înconjurați de un negru strident dar care dispăru în mai bine de un minut. Thomas decisese că mai bine așteaptă afară.

- Ești norocoasă, fetițo. Putea fii mai rău.

- Ce este?

- Iubire, drăguțo. Nu-mi spune că nu ți-ai dat seama până acum.

- Cum?! Nu înțeleg...

- Nu poți să-i controlezi gândurile sau deciziile pentru că dragostea nu se poate controla. Și știu că știi la ce mă refer. Ai mai pățit-o acum multe sute de ani.

- Escroaco!

Chaterine ieșise încruntată din camera babei fără să mai aștepte vreun minut.

- Ai aflat? o întreabă Thomas din ușă.

- Nu. Valdia nu spune decât aberații.

- Ce a spus mai exact?

- Nu contează. Am venit până aici degeaba. Până la urmă care ar fi problema că nu te pot constrânge. Nu e ca și cum am mai avea de-a face după ce ajungem în Wittenberg.

- Vrei să plec?

- Păi da... Eu nu mai am nevoie de tine, iar tu nu mai trebuie să afli nimic de la mine.

- Renunți așa repede la mine? întreba Thomas privind-o în ochi. Ai spus că mă iubești.

Chaterine lăsă ușor capul în jos, fără să-i mai dea vreun răspuns.

- Prea bine. Mâine plecăm. încheie Thomas, apoi o luă în față spre hotel.

Chaterine se simțea prost acum. N-ar fi vrut vreodată să-l dezamăgească, dar acum era nevoită. Știa că dacă îl îndepărtează șansa ca prezicerea babei să fie greșită ar fi fost mai mare, iar astfel nu putea repeta greșelile trecutului. Simțea că prioritățile ei trebuiau puse pe primul loc.