A fost odată ca niciodata o insulă unica in lume...nu exista cuvinte pentru a putea descrie cat de minunata era...era plina de culoare,parfumul florilor de primavara se simtea din mijlocul oceanului...toti credeau ca este o insula parasita dar acolo locuiau sentimentele...fericirea,tristețea,bogăția,vanitatea,sărăcia,egoismul,cunoasterea si toate celelalte dar tot acolo locuia si iubirea.
O insulă pe care cu toții am dori sa locuim...era o bucata ruptă din Rai.
Într.o seara de toamna târzie vremea începe sa isi arate puterea...o furtună torentiala porneste deasupra insulei...vântul distrugea tot ce ii statea in cale...florile erau distruse ploaie torentiala...totul urma sa fie distrus.
Trei zile a plouat neîncetat iar insula începea sa fie cucerită rapid de marele ocean.
Sentimentele văzând ca urma ca insula lor sa fie inundată total hotărăsc sa o părăsească in data.
Furtuna le.a distrus tuturor bărcile si nu aveau cu ce pleca.Toate sentimentele dar toate cu o singura excepție s.au apucat sa isi repare bărcile...numai iubirea a continuat lupte cu vremea rea pana in ultimul moment dar cum vremea nu inceta sa.si arate forțele si iubirea vede ca insula este aproape inundată in intregime se decide sa ceara ajutor celor pe care ii considera apropiati.
Bogăția porneste prima la drum intr.o barca foarte mare si strălucitoare...era pe departe cea mai eleganta barca.-Iubirea hotărăste sa ii ceară ajutorul si ii spune: bogăția poți sa m.a iei si pe mine cu tine in barca ta?...iar bogăția ii raspunde: "nu pot iubire,barca mea este plina cu aur,diamante si argint si nu a mai rămas loc nici pentru o furnică"...aceasta pleaca fara sa se mai uite înapoi si o lasă pe iubire in urma.
Nu la mare distanta se vede si Vanitatea intr.o barca frumoasa.
Ajungand in dreptul Iubirii aceasta o striga si ii spune:"te implor Vanitate ajuta.ma ca insula se inunda total.."aceasta ii raspunde:"nu pot sa te ajut Iubire,chiar as vrea sa te ajut dar esti atât de uda încât asta mi.ar putea strica barca..."ca si Bogăția, isi vede mai departe de drum fara sa ii para rău pt ca a refuzat.o pe Iubire.
Iubirea cauta orice solutie si era din ce in ce mai speriată sa nu se înece asa cum urma sa se inrample cu insula.
Tristețea a trecut si ea pe langa Iubire...vazand, iubirea ii cere ajutorul:Tristete nu ma lasa si tu,ia.ma cu tine...dar acesata ii răspunde:"of Iubire...sunt atat de trista incat am nevoie sa fiu singura"
Fericirea a trecut si ea pe langa Iubire dar era atât de fericita incat nici nu a auzit.o pe Iubire cerându.i ajutorul.
Si niciun sentiment nu a vrut sa ajute Iubire.Aceasta nu stia ce sa mai facă,iar la un moment dat se împacă cu gândul ca va sfârși asa cum locul in care s.a nascut si a copilărit cu celelalte sentimente va sfârși,era sigura ca ambele vor sfârși înecate.
Deodata s.a auzit o voce:
-"Vino iubire,te voi lua cu mine...!"spuse un batranel...Iubire era atât de bucuroasă ca i.a fost oferita aceasta sansa incat nu s.a intrebat cine este acel batranel sau ce cauta si el acolo,doar se bucura de moment.
Intr.un final ajung pe țărm...batranelul isi ia rămas bun si isi vede mai departe de drum.
Iubirea când si.a dat seama cat de mult ii datoreaza batranelului pentru ca i.a salvat viata,ceea ce prietenele ai nu au facut.o o intreaba pe Cunoastere:-"nu te supăra!..cine este batranelul care mi.a salvat viata?
-"A fost Timpul.."i.a răspuns Cunoasterea.
-"Timpul?"a intrebat iubirea..."dar de ce ma ajutat pe mine Timpul"
Cunoasterea a zâmbit si cu o adâncă înțelepciune i.a raspuns:
-"Deoarece numai Timpul este capabil sa înțeleagă cat de minunata este Iubirea"
Morala:Vor trece anii si si multe sentimente vor veni si vor pleca dar iubirea ne v.a urma oriunde v.om merge,iar cu cat timpul va trece mai mult cu atât ne v.om da seama ca am fost iubiti chiar si atunci când noi credeam ca nimeni nu ne iubeste.
