Şi dacă fluturii ar cânta ...

Capitolul I

Capitolul I

Era destul de invechit, asta pentru că il avea mereu la ea. Nu il lăsă niciodată la întâmplare, se asigura mereu ca nimeni nu il va găsi sau că il poate supravechea. Colţurile copertei erau roase, iar cartonul din care era facut începuse sa se desprindă de pânza sintetică cu care era acoperit. Din cate îşi amintea a cumpărat-o dintr-un anticariat, pe cand calatorea cu parinţii ei. Nu ştie încă de ce a cumpărat-o, poate a atras-o culoarea,un verde deschis cu o tentă de galben, sau materialul care lucea în lumina soarelui, nu un luciu foarte special, nu se compara cu cel al metalului proaspat lustruit sau cu a cristalelor din sticlă pe care le avea în vitrina mamei, mai mult un luciu forţat, un luciu a unei jucării de plastic, după ce ai curăţat-o, un luciu care nu există în realitate, dar pe care, poate, doar tu îl veti, îl simţi. Paginile nu aveau linii, erau complet goale şi aveau o culoare galbuie, păreau vechi, poate şi aşa erau, doar erau dintr-un anticariat, de regula acolo găseşti lucruri vechi.

Anticariatul îl întâlnise în timp ce se plimba cu părinţii pe străzile strâmpte şi pavate cu piatră cubică ale Iaşului, încă îşi aminteşte anticariatul, era un loc deosebit. Afară erau amplasate doua canapele tapisate cu un material alb, dar un alb mai deosebit, probabil era muşama, dacă erau de valoare nu ar fi stat afară, iar în faţa lor era o masuţă micuţă, de lemn, sculptată frumos, însă nu ceva foarte deosebit, semăna cu masuţele pe care le gaseşti în magazinele de mobila la mâna a doua, probabil de acolo şi era, erau pentru decoratiune, nu erau de vânzare. Vitrinele din exterior erau foarte mari şi pline de tot felu de lucruri marunte, dar aşezate cu grijă, parcă toate faceau parte dintr-o mare poveste.

Interiorul nu era foarte mare sau doar nu părea mare, deoarece era ticsit cu vitrine, tablouri, rafturi de cărţi şi multe alte obiecte adunate de-a lungul timpului. În partea stângă era o masă cu câteva scaune, pe care stăteau doi tineri, nu păreau sa aivă mai mult de 30 de ani, probabil erau copiii proprietarului.

Ea era foarte frumos îmbrăcată, avea părul creţ, nici prea scurt, dar nici prea lung şi prins într-o coadă la spate din care se deprindea o şuviţă, parcă lasata anumit aşa, prinsă de restul cozii foarte puţin, iar restul atârnându-i peste faţă. Faţa ii era foarte senină, era acel chip al unei persoane împăcată cu viaţa ei, care nu avea secrete, care putea dormi noapte liniştită, fără să se gândească la greşelile ei, acel tip de persoană careia îi place ceea ce face şi o face cu plăcere. Purta o pereche de ochelari pătraţi, cu o ramă metalică şi cu nişte lentile foarte puternice, care îi mareau ochii foarte mult. Erau foarte curaţi şi bine îngrijiţi, parcă erau abia scoşi din cutie şi îi scoteau în evidentă culoarea ochilor, un verde închis combinat cu câteva noanţe de negru spre gri, care erau amestecate ca într-un uragan ce se oprise brusc, dupa ce absorbise aceste culori. Nu purta maghiaj, era cât se poate de naturală, îi puteai vedea urmele unor riduri uşoare, dar care parcă stagnase, ca şi cum ar fi avut vre-un necaz foarte mare, dar cu care ar fi reuşit să se împace sau sa treacă peste, ca şi cum ceva ar fi macinat-o o vreme, dar care s-a oprit brusc. Gâtul îi era subţire şi purta la el un lănţisor foarte lung, pus în doua, dar care tot îi ajungea până la brâu. Era un lănţisor subţire, care avea câteva biluţe argintii prin care trecea. Nu părea ceva scump, parea o tinichea şi nu era la fel de bine îngrijit ca şi ochelarii, probabil il purta des şi de aceea s-a uzat. Era îmbrăcată cu o bluză înflorată, foarte largă, cu nasturi la gât, toţi închişi, exceptând ultimul, cel de sus, şi cu o fusta la fel de largă, tot înflorată, până la genunchi, dar care o facea sa pară foarte bătrână. Era genul acela de fustă cum poartă femeile pe malul mării pentru că le este prea cald. Nu pot să spun ca era foarte cald în anticariar, temperatura era una acceptabilă, nici prea cald, nici prea rece, potrivită pentru o zi cu soare de mai.

El era mai tânăr decat ea, avea aceeaşi ochi ca şi ea, dar puţin mai şterşi, nu era aceeaşi noanţă intensă de verde, aduceau mai mult spre un gri-verzui, decat spre verde. Era îmbrăcat foarte elegant, avea o cămaşă albă, călcată la dungă, bagată într-o pereche de pantaloni negri şi legaţi cu o curea de piele, care părea a fi destul de scumpă. Purta o pereche de pantofi negri, cu vărf ascuţit, atent lustruiţi. Avea şi el părul creţ, tuns scurt, însă faţa nu era la fel de senină ca a ei, zâmbea, dar totuşi lăsa acea urmă de parcă ar fi ascuns ceva, ceva nu era la locul lui, ceva îl măcina, însă nu dorea să arate, prefera să ţină în el. Purta la mână un ceas mare, cu o cataramă metalică, la care tot se uita, de parcă era pe picior de plecare.

În partea dreaptă erau multe rafturi cu cărţi, care mai de care mai veche şi mai rufuită. Întinde mâna şi apucă un teanc de carţi, îl trage usor spre ea, iar din neatenţie răstoarnă un caiet, aruncat pe unul dintre rafturi. Caietul cade pe podea şi tulbură liniştea care era aşternută peste incăperea ticsită. Toţi ochii sunt acum aşintiţi asupra ei şi aşteaptă să vadă urmatoarea mişcare. Mâinile încep să-i transpire, nu ştie ce sa facă pentru a scăpa din situaţia aceasta destul de neplăcută, aşa că se apleacă dupa caiet, pune teancul de cărţi pe care dorea să-l răsfoiască înapoi pe raft şi pleacă natural, ca şi cum nimic nu s-a întâmplat spre casă ... „Îl iau!"