Constringerea

Jurnalul unui intrus #1

Dragă jurnal,
Cel care-ți scria cîteva ore în urmă, nu mai sunt eu, cel care-ți scrie acum. Ultimile momente pe care mi le amintesc sunt cele în care îți scriu în acel fotoliu din piele maro din biroul meu și aud cum cineva apasă pe soneria de la intrare.
Ții minte cînd îți spuneam că în ultimile zile mă simțeam amețit. Păi, atunci, am atins cred că, apogeul. M-am pornit împetlicit spre ușă, pentru că soneria continua să sune nerăbdătoare. Treebuia să fie mama, că să-mi controleze dacă nu am transformat noul meu domiciliu într-un dezastru, sau soră-mea, care și-a găsit o nouă prietenă potrivită, pe care s-o scot neapărat în oraș, pentru că, după spusele ei, sunt prea matur pentru aventuri de o noapte. Și fetele alea ce ar trebui să fie, aventuri de o viață?
Deci, hai să analizăm ce s-a întîmplat cu mine: ajung în antreu. M-am ținut de cap, totul după scenariu, ar trebui să cad. Și asta și fac, doar că n-am simțit pămîntul, am deschis cu greu ochii și n-am văzut decît întuneric, apoi se deschise o dîră de lumină care m-a tras cu un fel de forță în ea.
Peste cîteva clipe, aud gălăgie, lumina, după acel întuneric, mă deranja și pînă să deschid ochii îmi dau seama că stau la vreo doi mertri de pămînt, apoi cad. Mi-am simțit toți mușchii încordați, controlînd dacă nu mi-am rupt nimic. Mă uit în jur, și-mi dau seama că sunt pe un cîmp de luptă. Și încep să fiu înconjurat de niște dihanii mari a căror unica asemănare cu oamenii era că aveau aouă mîini, două picioare și-un cap, în rest erau acoperiți de un fel de ciupercă, iar ceea ce ar fi trebuit să fie piele și păr avea nuanța pămîntie verzuie. M-ai erau acoperiți de niște armure bizare din lemn, nu știu la ce le-ar ajută, dar crede-mă că atunci nici nu mă interesa. Eram încolțit, și nu știu de ce se apropiau încet, de parcă eram acea găină din curtea bunicii care trebuia să devină ciorbă și toți încercau s-o prindă fără ca aceasta să le scape printre degete. Dar eu nu sunt o găină, eu văd că sunt în pericol, doar că nu știu cum să scap. Am observat cum unul dintre indivizi este gata să mă prindă, așa că mă dau la o parte exact la momentul potrivit, dar era prea tîrziu. Odată ce unul a făcut prima mișcare, ceilalți se pornesc în atac buluc. Nu știu cum de am reușit să scap neatins. Nici nu îmi dădeam seama că una dintre dihanii era să mă prindă din spate, pînă cînd nu i-am văzut capul rostogolindu-se și corpul greoi a căzut peste mine.
Și apoi, am văzut-o pe ea, mînuid o sabie enormă dibaci, mărunțind tot ce o înconjura. Se întoarse, făcînd ca părul mai negru decît întunericul din care am căzut să i se rotească după inerție pe lîngă corp. I-am văzut fața rotundă, pielea albă, palidă, eleganța cu care măcelărea totul în jur și-am înghețat. Nu cred că-mi dădeam seama în ce situație eram la moment sub un trup de răzvrătit, acum știu cum se cheamă, mort. Fugi spre mine și mă trase de sub dihania grea. Și-a deschis un unghi vulnerabil cînd a venit spre mine, după două secunde un răzvrătit se folosi de acel unghi și-o pălise cu o bîtă mai groasă decît ea însăși în burtă. Și ea zbură la vreo un metru jumătate distanță, gemînd.Am luat sabia pe care o lăsase la pămînt, era îngrozitor de grea pentru o ființă ca ea, și am încercat să-l spintec pe răzvrătitul care ridică bîta ca să o doboare definitiv pe fată. Din păcate, sabia rămase la jumătatea gîtului masiv al dihaniei și din fericire, aceasta a fost de ajuns pentru ca să cadă la pămînt. M-am uitat la ființa care-și restabilea puterile, și brusc ochii ei au devenit speriați. Eu nu reușisem să văd ce-i în spatele meu, căci fata mă împinse într-o parte, lunecă pe pămîntul umed, iar piciorul ei se stabili direct sub toporul unui alt răzvrătit. Nu a țipat, aproape că n-a scos nici un sunet de durere, în avfară de mîrîitul ce semăna mai mult a furie și enervare. A început să bată cu piciorul teafăr în armurile de lemn a răzvrătitului pînă cînd acele căzură, se agăță de tot ce se poate agăța pentru a ajunge la punctele lui vulnerabile și atunci îi înfibse un cuțitaș în inimă de cîteva ori, apoi îi tăie venele de la gît și după ce doar îi despicase tot ce se putea despica se potoli și-l lăsă să cadă în pace. Mi-a indicat cu mîna să mă apropii, ceea ce am și făcut.A scos dintr-un buzunar un cristal și a rostit o locație pe care nu am înțeles-o. Cristalul a început să lucească pînă mă obligă să închid ochii, iar cînd i-am deschis mă aflam deja în cu totul alt loc. Era un fel de salon, extrem de mare plin cu scaune lungi, din marmură, unde stăteau lungiți răniții. Mă uitam la ea cum își trata rana de parcă nici nu simte durerea și, pînă la urmă, aflu că nici nu o simte. La prima vedere, părea dură, puternică și sumbră, anume cînd vorbea cu necunoscuții, dar mi-a dăruit cel mai sincer zîmbet pe care l-am văzut vreo dată. Și ea e Leya, perechea, sau jumătatea mea. Știu, nu rîde, par prea siropos și romantic, dar nu știu cum să-ți explic sentimentul care mă cuprinde cînd ea intră în cameră. E de nedescris, ca și lumea în care am nimerit. Împăratul acestei lumi e un boșorog neghiob și pervers a naibii, care, pe lîngă toată această caracterizare, mai merită titlul persoanei care are ascuns mareu un as în mînecă, sau un plan malefic ascuns. Am spus că e boșorog, dar nu e deloc bătrîn, cîteodată dă impresia că e mai în vîrstă decît pare, dar arătă de vreo treizeci și opt de ani, însă totul e diferit aici. Ceea ce mi-a părut dubios este relația lui cu Leya, se comporta de parcă i-ar fi un părinte octrotitor, dar pariez că nu este și ea știe asta. Am avut senzația că vrea să mă scape de el.
Partea bună a acestei lumi sunt apartamentele în care aș trăi o vașnicie, tehnica care a evoluat pînă la completul control asupra canalelor energetice. E uimitor! Aș vrea să am așa ceva acasă.
Gîndul la casă îmi apare doar cînd Leya nu este prin preajmă, știu că îmi va lipsi, dar sper că n-am să mă întorc prea curînd. Pentru ea, nu aș putea s-o las. Îți închipui să fii unica persoană din Imperiu care nu are nici un om în care să aibă încredere. Știu cît e de greu pentru că asistasem de milioane de ori la ședințele de descărcare psihologică dintre mama și soră-mea. Cîte o dată, în lipsa uneia, urechile mele deveneau ținta, dar mă învățasem să mă concentrez pe alt ceva, tot ce trebuia să fac era să evoc interjecții de genul "Îhm" la diferite intervale de timp și pe diferite tonalități. Cu Leya este complet altfel, aș asculta-o la nesfîrșit, chiar dacă ar începe o conversație de tipul celeia pe care mă pune soră-mea s-o întrețin. Dar nu-mi vorbește, spune doar ce este util și la temă, nu are nevoie de cuvinte ca să-i înțeleg sentimentele după ce legătura noastră a cescut. Acum dorme, torcînd ca o pisică în fața mea. Nu pot să-ți readau cît de încredibilă e, și o cunosc doar de cîteva ore. Treisprezece, dacă e să fiu mai precis. Și Doamne cîtă energie are în pat. Era gata de orice. Și acel orice cuprinde foarte multe lucruri perverse pe care le-am văzut și le-am simțit în mintea ei. Sexul e mult mai global în lumea asta pot spune, dacă acel de la noi ne aducea la extaz, acesta ar trebui să-și caute un determinativ mai presus. În orice caz, să nu crezi că am putut face asta cu ea. Tu doar mă știi pe mine, dacă mă iau de ceva, storc din acel ceva tot ce pot. De aceea cred că fugiseră Samantha, și Georgia, și cred și Erica, erau îndrăgostite, dar și speriate de mine. Și-i mulțumesc sorții că au fugit. Îmi pare că Leya era, și este, tot ce-mi trebuie. Asta și căutam tot timpul: atracție psihică(nu degeaba soră-mea mă numea romantic, chiar dacă cred că nu sunt) și atracție fizică( de care voi avea parte, dar nu se știe cît de curînd.) Mă întrebi de ce nu mi-am împlinit poftele acum? Haha, nu am putut, îmi dădeam seama că tot ce ne leagă e ceva ancestral, la nivel instinctiv. Dacă s-ar iubi Leya acum, atunci nu cu mine, Frederic, ci cu un mascul care i s-a nimerit să-i fie pereche. Tot aceeași explicație se atribuie și mie. Poate că o simt și îi aud vocea gîdurilor la mine în cap ca și cum ar fi ale mele, poate că "fiecare părticică din mine vrea să se contopească cu a ei", iar toate sentimentele care se ascut în capul meu odată ce ea pășește îmi spun că doar pentru aceste sentimente aș mai trăi încă o viață, dar instinctele rămîn instincte, iar viața rămîne viață. Vreau s-o cunosc așa cum e ea. Să-i simt orice capriciu și să i-l îndeplinesc doar pentru ca să-i mai văd încă o dată energia strălucind fericită, așa cum strălucise atunci sub Lună. Să mă numească Soarele ei, pentru că așa sunt(doar că aș mai dori să confirm asta c-un experiment). Sunt aproape că fericit și eu, doar că aș mai vrea să-i ofer protecție, dar după ce am văzut-o în acțiune, nu cred că ar avea cumva nevoie. Totuși, eu vreau s-o protejez și trebuie să intreprind ceva în legătură cu asta. Soarele a răsărit, așa că merg să controlez dacă am vreo legătură energetică cu el, cred că corpul meu s-a schimbat după legile acestei lumi, așa că mai bine-mi găsesc eu primul elementele care mi-au donat energie de creare, decît să-mi spună alt cineva despre ele. Atît a fost pentru azi.
Chiar dacă acest "azi" aș vrea să-l eternizez.
Cu drag, Fred.